Un western revizionist şi demitizant - The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford

"I don't know if you want to be like me or be me" îi spune Jesse James (Brad Pitt), fanului său Bob Ford (Cassey Affleck), în noul film demitizant asupra vestului nu atât de sălbatic. O versiune definitivă asupra unui mit esenţial american, ecranizat în repetate rînduri, de la Henry King (Jesse James, 1939, cu Tyrone Power), Fritz Lang (The Return of Frank James, 1940), Nicholas Ray (The True Story of Jesse James, 1957 cu Robert Wagner) la film TV (The Last Days of Frank and Jesse James, 1986 cu Kris Kristofferson) şi versiunea popcorn Colin Farrell (American Outlaws - 2003).

Dar povestea lui Robert Ford a fost spusă doar de Samuel Fuller, în primul lui film, din 1949 (I Shot Jesse James), şi atunci romanţată la nivelul cenzurii epocii. Acolo John Ireland este un Robert Ford îndrăgostit de o femeie, care din această cauză îşi explică gestul de laşitate, împuşcarea protectorului său în spate, în timp ce acesta aranja un tablou în sufragerie.

Trădarea lui Ford capătă proporţii biblice în mitologia istoriei americane a formării vestului, el e văzut precum Iuda, deşi împuşcatul în spate era o practică curentă (v. cazul lui Wild Bill Hickok). Dar în filmul neo-zeelandezului Andrew Dominik (autorul fascinantului Chopper - 2000, cu o poveste asemănătoare contemporană) dincolo de o anume fascinaţie homo-erotică, Robert Ford este un studiu de caz, modernizat, intrat în tabloidul infamilor asasini celebri ai lui Trotski sau John Lennon. Proiectul a fost dezvoltat de compania lui Ridley Scott, Scott Free şi co-produs de Brad Pitt care şi-a dorit să fie fără concesii (o hachiţă de star, la fel cum Warren Beatty şi-a dorit McCabe and Mrs. Miller), la o durată de 160 de minute, anti-climatic, static şi cu un titlu care abia încape pe afiş. Un anti-western sau "western revizionist", lung, poetic, existenţial, elegiac, venit direct din anii '70, mai aproape de Heaven's Gate al lui Cimino decât de Days of Heaven al lui Malick. Referinţele sau comparaţiile pot duce de la recentul There Will Be Blood al lui P.T. Anderson, la The Hired Hand de Peter Fonda şi The Missouri Breaks al lui Arthur Penn. Iar o discuţie de început parcă e din Dead Man, anti-westernul poetic alb-negru de Jarmusch.

Pitt joacă reţinut, detaşat, încadrat în peisaj, iar Affleck este tragic în zbuciumările lui. Sam Rockwell e simpatic în rolul lui Charles Ford, fratele lui Bob, Frank James apare doar într-o secvenţă, interpretat de Sam Shepard, pe urmele ilustre ale lui Henry Fonda, Stacy Keach şi Johnny Cash, dar cel mai cool actor din film este Paul Schneider (Dick Liddil, membru al bandei lui Jesse).

The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford mai are două atuuri, cea mai frumoasă imagine a anului (Roger Deakins, colaboratorul Coenilor ) şi muzica de excepţie a lui Nick Cave (care are şi un cameo) şi Warren Ellis, atmosferică, mai bună ca la colaborarea lor anterioară, The Proposition.

Filmul lui Dominik ar fi plăcut lui John Ford şi lui Sam Peckinpah, dar nu lui Leone sau John Wayne. Asupra lui Leone mă mai gândesc, pentru că a avut o influenţă imensă asupra revizionismului în western. Iar Peckinpah de fapt l-a mai făcut, în Patt Garrett şi Billy the Kid...

Notă: Acum şi pe blog la http://www.protv.ro/bloguri/ald-s-movieland.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.