Înfruntări imperiale - La Marche de l'Empereur

Că francezii se pricep la documentare despre viaţa animală (vezi Microcosmos, Le Peuple migrateur) ştiam. Şi că pinguinii imperiali - căci la ei se referă "împăratul" din titlu - sînt nişte animale fascinante. Maiestuoşi, calmi, cu o demnitate care n-are cum să nu te impresioneze, ei trebuie să facă în fiecare an o călătorie de la un capăt la altul al celui mai friguros loc din lume, care se întîmplă să fie şi habitatul lor natural (Antarctica) pentru a-şi perpetua specia. Adică să înfrunte adversitatea naturii (temperaturi ce ating -40°C), prădătorii dornici să se înfrupte din proaspetele odrasle, foamea (căci pentru a se hrăni trebuie să parcurgă tot drumul înapoi, iar unul din părinţi trebuie să rămînă să păzească/încălzească/clocească unicul ou tot timpul) şi să fie foarte atenţi - vezi inubliabilele secvenţe în care oul (pe care mai mult de cîteva secunde în ger îl pot distruge) este trecut într-un soi de balet de la mascul la femelă sau invers.

Filmările (inclusiv subacvatice) sînt superbe, povestea e incitant/ataşantă şi totul ar fi perfect dacă realizatorii nu ar fi găsit că e absolut necesar să paraziteze vizualul cu un voice over patetico-poetico-intelectualist şi redundant ce urmăreşte să sugereze asemănările între pinguini şi oameni. Şi chiar nu înţeleg de ce - copiii oricum n-o să priceapă tot bla-bla-ul metaforic/filosofard, iar pe adulţi nu-i poate decît plictisi/enerva, indiferent de cît de frumos e citit/intonat de actori consacraţi. Păcat...

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.