Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Ce păcat că-i curvă

Munca în progres - Ce păcat că-i curvă


Alice Georgescu

Ziarul de duminică, ianuarie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Printre feluritele anomalii în care teatrul românesc îşi pierde timpul, banii, oamenii, bunele obiceiuri şi bunul nume se numără una cu deosebire periculoasă: regizorii noştri lucrează fie prea mult, fie prea puţin. Desigur, nimeni nu poate şti care e diagrama ideală a prezenţei unui artist în viaţa artei sale; şi la fel de sigur este că inspiraţia ori doar puterea de muncă a cuiva poate avea sezoane succesive extrem de rodnice şi, dimpotrivă, lungi anotimpuri de secătuire, oboseală sau, pur şi simplu, lipsă de chef. Totuşi...

Totuşi, o anumită ritmicitate a muncii garantează, cred eu, menţinerea în formă a ţesutului creator, indiferent unde ar fi situat acesta. Iar când este vorba despre artişti autentici, un asemenea antrenament devine obligatoriu, pentru că talentul lor e patrimoniu naţional.

Alexandru Darie - Ducu, aşa cum îl alintă lumea teatrală - este un artist autentic Are la activ câteva spectacole care au însemnat, pentru teatrul românesc, momente de vârf: Poveste de iarnă de Shakespeare, Trei surori de Cehov şi Iluzia comică de Corneille, de pildă, sunt ceea ce se cheamă titluri de referinţă nu numai pentru cariera regizorului, ci şi pentru istoria modernă a Teatrului "Bulandra", respectiv a Teatrului de Comedie, cele două instituţii unde Alexandru Darie este "la el acasă" (pe cea dintâi o şi conduce, ca director, de câteva stagiuni). De asemenea, Ducu a lucrat şi în străinătate, unde s-a apropiat de regretatul Giorgio Strehler, "magul" regiei italiene, căruia avea să-i succeadă, peste ani (din decembrie 2006), în fotoliul de preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa. Numai că, în ultima vreme, spectacolele care-i poartă semnătura au devenit tot mai rare: de Anatomie. Titus. Căderea Romei de Heiner Müller, montat în 2003 la "Bulandra", doar Triumful dragostei de Marivaux (2005) desparte recenta premieră cu titlu şocant - Ce păcat că-i curvă, după John Ford - de la acelaşi teatru. Trei piese în cinci ani... e puţin, stimabile!

Ce păcat că-i curvă ('Tis Pity She's A Whore) este o piesă datând din 1633 şi, totodată, cea mai cunoscută scriere a lui John Ford (1586-1640), poet şi dramaturg englez definit de studioşi drept un romantic avant la lettre, preocupat în textele sale de latura întunecată, morbidă chiar a psihicului uman - ceea ce le dă acestora, pentru spectatorul de azi, un "sunet" ciudat de actual. Alte titluri din creaţia lui - Melancolia îndrăgostitului, Inima zdrobită, Sacrificiul dragostei - desenează o zonă de interes pe care am numi-o acum telenovelistă; o urmă de melodramă persistă şi în Ce păcat..., dar caracterul tabu al subiectului (iubirea "vinovată" dintre un frate şi o soră), satira implicită la adresa Bisericii şi pamfletul explicit la adresa ipocriziei sociale, precum şi pledoaria înflăcărată pentru sinceritatea sentimentelor - într-o epocă în care puritanismul emergent avea să ducă la închiderea teatrelor! - smulg piesa din banalitate şi o ridică în preajma capodoperei.

Versiunea scenică realizată de Oana Turbatu după o traducere căreia nu i se specifică autorul reordonează materialul literar, păstrând însă din el mai mult decât trebuia, în condiţiile date; rezultatul e un text nu atât prea lung, cât inutil repetitiv. Pe această "bază", spectacolul - durând patru ore - se extinde mai tare decât i-ar fi priit. O face însă cu un fel de patos rece care, tocmai prin supraabundenţă, capătă o fascinaţie inefabilă: pe muzica insistentă, obsedantă, în care sunetul catifelat şi dramatic al violoncelului tulbură aproape visceral (ilustraţia muzicală: George Marcu şi Alexandru Darie), se desfăşoară o tragedie familială, "de cameră", unde raţiunea - şi raţiunile: financiară, mondenă ş.cl. - se luptă cu dorinţele inimii, cu impulsurile cărnii, cu preceptele moralei, în timp ce catastrofa stă la pândă. Spectacolul e bine şi frumos gândit; din păcate, este minat de o imprecizie a conturului care îl face să pară încă neîncheiat, ca şi cum de-abia de acum încolo ar urma să fie "strâns", "curăţat", finisat. Work in progress. În fond, de ce nu?

După cum se ştie, Alexandru Darie este şi un excelent lighting designer; de astă dată, contrastele subtile de umbră şi lumină, creatoare de atmosferă în aceeaşi măsură ca şi muzica, se aplică unui decor (Octavian Neculai) căruia mi-e imposibil să-i găsesc un calificativ, căci platforma greoaie la a cărei manevrare trudesc inestetic vreo trei maşinişti, perdelele brodate din fundal, care disimulează o uriaşă oglindă neagră şi care sunt înlocuite la un moment dat de nişte jaluzele (sugerând, fireşte, gratiile - ce altceva?), şi cele câteva piese de mobilier nu "dau", împreună, nimic coerent. Costumele, elegante ca aspect, sunt neutre.

Actorii, la rândul lor, mai au nevoie de timp spre a forma echipa. Deocamdată, fiecare în felul său, se "văd" doar separat: energică şi caldă, Oana Ştefănescu (doica); blând şi credul, Romeo Pop (tatăl); viguros şi malefic, Claudiu Stănescu (confidentul-complice); fanatic, Cornel Scripcaru (călugărul); Ion Cocieru (medicul) şi Marius Chivu (nunţiul papal) preferă caricatura; Marius Capotă (îndrăgostitul insistent, apoi soţul dezamăgit) e convingător ca siluetă, dar, personal, mi-a fost imposibil să înţeleg ce spune; în roluri mici, Nicoleta Hâncu şi Irina Ungureanu debutează (cred) foarte promiţător la "Bulandra". Protagonişti sunt foarte tinerii Vlad Logigan (Giovanni) şi Emilia Bebu (Annabella); în rolurile extrem de dificile ce le revin, au, amândoi, prospeţime, ardenţă şi fragilitate; în plus, tânăra actriţă anunţă o "prezenţă" cu şanse de a deveni carismatică.

Scriind despre spectacol, mi-am dat seama că mi-ar plăcea să-l revăd. La o adică, această frază poate ţine loc de cronică.



 Toate articolele despre Ce păcat că-i curvă


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


Alte articole

 Amintiri teatrale (IV) - Ce păcat că-i curvă, o traducere de film de dragoste, 2007, Octavian Neculai
 Galerie foto - Ce păcat că-i curvă!, Fotograf de teatru
 În căutarea teatrului pierdut - Ce păcat că-i curvă, Doina Papp
 Mult zgomot pentru nimic - Ce păcat că-i curvă, Iulia Popovici


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer