România Liberă / februarie 2008
Premiile Oscar 2008
Când Joel şi Ethan Coen au urcat pe scena de la Kodak Theatre din Los Angeles să primească Oscarul pentru regia filmului No Country for Old Men, actriţa Frances McDormand, soţia lui Joel Coen, a fluierat din două degete. E greu de imaginat ce a fost în sufletul ei atunci când Denzel Washington a anunţat că Oscarul pentru Cel mai bun film îi va fi atribuit tot lui No Country for Old Men. Filmul fraţilor Coen era dat ca favorit, dar aceştia au stat mulţi ani pe banca autorilor iconoclaşti. Filmele lor nu sunt filme "de Oscar", iar ei mai au doar un premiu al AMPAS pe raft, obţinut în 1997 pentru scenariul original al filmului Fargo.

Nici No Country for Old Men nu e un film comercial, "de largă respiraţie" şi aşa mai departe, ci o meditaţie sumbră despre răzbunare şi incapacitatea oamenilor de a da de rădăcina Răului. Acest film-exorcizare este marele câştigător al Oscarurilor din acest an. El a mai obţinut Oscarurile pentru Cel mai bun scenariu adaptare (Joel Coen şi Ethan Coen) şi Cel mai bun rol principal secundar - Javier Bardem, categorii unde era însă de aşteptat să câştige.

Nominalizat tot la opt categorii, thrillerul Michael Clayton, de Tony Gilroy, a plecat cu coada între picioare, neprimind decât Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar - Tilda Swinton - o surpriză, pentru că toate pronosticurile o dădeau ca favorită pe Cate Blanchett (de nerecunoscut în rolul lui Bob Dylan din I'm Not There). Şi Tilda Swinton a fost foarte surprinsă că a câştigat dar, după ce a rostit "Uau!" de mai multe ori în drum spre scenă, şi-a recăpătat sângele rece şi a oferit cel mai articulat discurs de mulţumire al serii. O altă mare surpriză a fost faptul că nu Julie Christie a fost desemnată Cea mai bună actriţă în rol principal (pentru rolul femeii a cărei memorie e devorată de Alzheimer din Away from Her), ci franţuzoaica Marion Cotillard, care abia primise Césarul pentru acelaşi rol, cel al lui Edith Piaf din La Môme / La Vie en Rose. Actriţa în vârstă de 32 de ani a fost atât de emoţionată încât primul lucru pe care l-a făcut când a urcat pe scenă a fost să se ascundă în braţele prezentatorului, Forest Whitaker, după care a mulţumit vieţii şi iubirii, remarcând că nu degeaba e un înger în oraş.

O altă surpriză (cel puţin pentru noi) a constituit-o acordarea Oscarului pentru cel mai bun scenariu original lui Diablo Cody pentru Juno, comedie foarte gustată de americani, în care o elevă de liceu rămâne gravidă şi va da, după naştere, altei femei copilul. Diablo Cody a venit la Oscaruri cu o rochie tigrată, dezvăluind un mare tatuaj pe umăr, dar cu încălţăminte de un milion de dolari, care i-a purtat noroc. Însă acesta a fost singurul premiu luat de Juno, după ce fusese nominalizat la cinci secţiuni.

N-a fost însă nici o surpriză la categoria Actor în rol principal, unde Daniel Day-Lewis a fost cel ales de membrii AMPAS, aşa cum prevedeau toate pronosticurile. Însoţit la ceremonie de soţia sa, Rebecca Miller, actorul şi-a dedicat cel de-al doilea Oscar din carieră (după cel obţinut pentru My Left Foot) bunicului, tatălui şi celor trei băieţi, spunând că rolul din filmul lui Paul Thomas Anderson l-a făcut să mediteze la relaţia taţi-fii. Filmul în care a jucat, There Will Be Blood, o epopee decupată din proza lui Upton Sinclair despre primii paşi ai capitalismului în America, era nominalizat la opt categorii, dar n-a mai primit decât Oscarul pentru Cea mai bună imagine - Robert Elswitt. Helen Mirren, care i-a înmânat premiul lui Daniel Day-Lewis, a avut dreptate atunci când în interviul dat pentru ABC pe covorul roşu a spus că toţi actorii nominalizaţi la această categorie au fost foarte buni, dar că în continuare actriţelor nu li se oferă partituri la fel de puternice. Dar dacă iei la un loc filmele nominalizate în acest an obţii un puzzle nu foarte idilic. Jon Stewart, care a fost pentru al doilea an gazda simpatică a ceremoniei, spunea că anul 2007 a fost anul filmelor cu psihopaţi. "Thank God for teen pregnacy!" / "Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru adolescentele gravide!", a adăugat el, în hohotele sălii.

În ciuda tematicii abordate de aceste filme, şi în ciuda grevei de 100 de zile a scenariştilor, şi în ciuda ploii din Los Angeles care duminică făcea subiectul agenţiilor de ştiri (ploaia n-a afectat însă apariţia vedetelor pe covorul roşu), ceremonia de la Kodak Theatre a fost reuşită şi cu dozele de umor-nostalgie-rememorare-bucurie perfect drămuite. Dispariţia lui Heath Ledger a fost marcată discret, dar respectuos, la finalul rubricii In Memoriam, ca vedetă a acesteia, organizatorii dorind ca cea de-a 80 ediţie să fie deosebită, dar nu morbidă. De aceea au introdus multe elemente noi. Unele în aşa fel gândite încât să facă uitată greva scenariştilor şi ameninţarea anulării ceremoniei (Jon Stewart a şi spus în deschidere că ceremonia e un "make-up sex"/"sex de împăcare".). Lângă covorul roşu, ca să intre în cadrul operatorilor de la ABC, nu mai stăteau reporterii de televiziune şi fotografii, ci fanii - oameni simpli veniţi de la mii de kilometri distanţă şi cu plămânii încă valabili. Înainte de începerea ceremoniei, aparatul de filmat i-a dus pe spectatori pe scenă, ca să fie o clipă în pielea câştigătorilor. Categoriile cele mai importante au fost precedate de filmuleţe de montaj rememorând premianţii ediţiilor trecute, cu discursurile lor improvizate sau ineditele manifestări de bucurie, iar cei 80 de ani de existenţă a Oscarurilor au mai fost bifaţi şi prin alte filmuleţe tematice: albinele în filme, trezitul din coşmar, binoclurile. În alte scurte momente, câştigători din anii trecuţi (Steven Spielberg, Sidney Poitier, Barbra Streisand, Michael Douglas sau Catherine Zeta-Jones) şi-au adus aminte cum au reacţionat la momentul respectiv.

Totuşi, întreg programul a fost foarte strâns. Muzica intra foarte repede peste câştigătorii care îşi spuneau speech-ul, iar pauzele de reclamă erau foarte dese. Un alt record înregistrat de a 80-a ediţie a fost cel al femeilor însărcinate (la puţină vreme după ce Jennifer Lopez născuse gemeni). Nu doar Cate Blanchett era gravidă, ci şi două actriţe care au prezentat premii, Nicole Kidman şi Jessica Alba. (Cate Blanchett şi Jessica Alba nu erau doar amândouă gravide, dar amândouă purtau rochii mov). Jon Stewart a făcut şi o glumă şi, după ce le-a prezentat pe cele trei viitoare mămici (regia de emisie împărţind ecranul în trei, ca în aşteptarea unui premiu), a anunţat: "Şi copilul merge la... Angelina Jolie!". Care Angelia Jolie e şi ea însărcinată, doar că nu era în sală. Apropo de mămici, Javier Bardem, primul actor spaniol nominalizat şi premiat cu Oscar, a venit la ceremonie însoţit de mama sa, actriţa Pilar Bardem, căreia i-a dedicat premiul, înainte de a-l dedica ţării sale (vorbind în spaniolă).

Nici referirile la politică n-au lipsit. După ce George Clooney declarase în preziua ceremoniei că este un fel de Hilary Clinton a Oscarurilor, pentru că dacă n-ar fi Daniel Day-Lewis/Barack Obama, premiul l-ar lua el, şi Jon Stewart a consacrat câteva minute apropiatelor alegeri prezidenţiale. În semn de respect pentru militarii americani din Irak, cinci soldaţi au citit pe rând, din Bagdad via satelit, nominalizările la Cel mai bun documentar de scurtmetraj, în vreme ce Oscarul pentru Cel mai bun documentar de lungmetraj nu i-a revenit nici lui Michael Moore pentru Sicko, nici lui Charles Ferguson şi Audrey Marrs pentru No End in Sight, ci lui Alex Gibney şi Eva Orner pentru Taxi to the Dark Side, care aprofundează practicile torturii aplicate de americani în Afganistan, Irak şi Guantanamo Bay. Primind statueta, Alex Gibney şi-a dedicat premiul memoriei tatălui său, ofiţer specializat în interogări, care l-a împins să facă filmul, după ce văzuse cu ochii lui ce se întîmplă azi cu "regulile războiului". "Să sperăm că vom părăsi partea întunecată şi ne vom întoarce spre lumină", a mai spus documentaristul.

Printre "elementele" de continuitate ale ceremoniei Oscarurilor - înnoită la această ediţie - s-a numărat Jack Nicholson, cu nelipsiţii ochelari de soare, al cărui loc în primul rând e acelaşi an de an. Printre cei prezenţi la ceremonie s-a numărat şi scenograful Robert Boyle, care la cei 98 de ani ai săi a primit un Oscar omagial. El i-a mulţumit în special lui Alfred Hitchcock, acesta oferindu-i ocazia de a lucra la primul său mare film, La nord prin nord-vest.
Pe lângă acest stâlp al Hollywoodului, la ceremonie a participat şi actriţa Jane Russell, azi în vârstă de 87 de ani, despre care nu s-a pomenit însă nimic pe scenă, la fel cum nu s-a pomenit de prezenţa lui Mickey Rooney. În rest, Harrison Ford a venit cu Calista Flockhart, Josh Brolin cu soţia sa, Diane Lane, John Travolta cu Kelly Preston şi Johnny Depp cu Vanessa Paradis. Au mai urcat pe scenă sau au fost prezenţi doar în sală, pe lîngă cei nominalizaţi: Faye Dunaway, Hilary Swank, Colin Farrell, Catherine Heigl, Spike Lee, Penélope Cruz, Dennis Hopper, Owen Wilson, James McAvoy, Renée Zellweger, Patrick Dempsey, Cameron Diaz şi, nu în ultimul rând, Martin Scorsese. Cele mai elegante rochii au fost cele purtate de Penelope Cruz şi Cameron Diaz.

Oscarul pentru cel mai bun lungmetraj de animaţie primit de Ratatouille, cele trei premii tehnice obţinute de The Bourne Ultimatum, cel de scenografie primit de Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street, sau cel pentru coloană sonoră primit de Atonement (din şapte nominalizări!), precum şi Oscarul pentru cel mai bun film vorbit în altă limbă decât engleza care a plecat în Austria la banalul The Counterfeiters au completat o ediţie caracterizată însă la modul general şi la categoriile principale prin premierea celor care meritau să câştige. Faptul că HBO a transmis ceremonia în direct şi netradusă a fost o binefacere pentru cinefilii care au avut posibilitatea să prindă toate poantele şi substraturile discursurilor.

Dacă înainte de ceremonie, cotidianul The New York Times pronostica o distribuire a Oscarurilor după principiul împărţirii bomboanelor la copii ("una ţie, una ţie" etc), ediţia cu numărul 80 intră în istorie nu pentru distribuirea lor frăţească, ci mai degrabă nemţească. Păcat că n-a fost şi 432 în fotografia de familie.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus