Cinema reinventat - Citizen Kane

Poate cinefilul contemporan va fi mai puţin ameţit de arhitectura vizuală a acestui prim film al unui tânăr de 26 de ani, câţi avea, în 1941, Orson Welles, care şi-a asimilat în timp record estetica cinematografică, în aşa fel încât a putut să o şi reinventeze. Vedem cum fărâmiţează, pe de o parte, secvenţele şi planurile, timpul şi spaţiul, iar pe de alta lipeşte trecutul şi prezentul dintr-o singură mişcare.

Efectul profunzimii câmpului lateral este, poate (mereu un "poate") tot atât de halucinant, dar cu vremea ne lasă ceva mai multă libertate pentru a lua aminte la cuvintele autorului despre dualitatea naturii umane, despre "inocenţă şi păcat". Nu întâmplător, unul dintre ultimii săi exegeţi, un artist al labirintului, precum Borges, a pătruns mai adânc decât alţii în labirintul lui Welles, atunci când scrie despre "această descoperire a sufletului secret al omului, prin intermediul operelor pe care le-a construit, a cuvintelor rostite, a destinelor pe care le-a nimicit, această rapsodie a scenelor eterogene, fără ordine cronologică, totul având ceva genial în sensul cel mai întunecat şi mai german al cuvântului".

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.