Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Love Actually

Heroină de dragoste - Love Actually / Pur şi simplu dragoste


Andrei Gorzo

Dilema Veche, februarie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dacă filmul acesta are dreptate şi principalul subiect de conversaţie, la întîlnirile dintre prim-ministrul Marii Britanii şi preşedintele Statelor Unite, e într-adevăr dragostea, cum se face că lumea noastră n-arată puţintel mai altfel? Ei bine, să spunem doar că, în lumea noastră, prim-ministrul Marii Britanii nu este Hugh Grant. Grant prim-ministru! E o lovitură de casting de nu-ţi vine să crezi, ceea ce e bine, pentru că nici lui nu-i vine să creadă. Admiraţi-i stilul, atunci cînd i se fac onorurile reşedinţei din Downing Street: e stilul clasic al personajului care a nimerit din greşeală la o petrecere şi n-ar vrea să se facă de rîs, drept care îşi măsoară îndelung cuvintele, se miră sincer cînd acestea, ieşindu-i pe gură, se dovedesc a fi nişte enormităţi şi, iute ca fulgerul, se hotărăşte să salveze situaţia vărsîndu-şi paharul pe interlocutor. Ca actor, Grant e stăpînul unui domeniu limitat, dar valoros: e maestrul celor o mie şi unu de feluri inteligente de a spune "ăăă" şi "hmmm", maestrul pauzei la mijloc de frază, cînd cuvintele regretabile deja au plecat, cuvintele salvatoare nu mai vin, iar demnitatea nu mai ştie cum să-şi acopere fundul gol, maestrul micilor gafe pe care teama de penibil le transformă în mari dezastre şi al marilor dezastre care se trag din încercările de a îndrepta micile gafe.

Regizorul şi scenaristul britanic Richard Curtis, care a mai lucrat cu Grant (doar ca scenarist) la Patru nunţi şi o înmormîntare, Notting Hill şi Jurnalul lui Bridget Jones, ştie ce-i face bine actorului: să o salute din mers, vesel şi nepăsător, pe managera de catering (Martine McCutcheon) de care s-a îndrăgostit, şi după ce pericolul a trecut, să explodeze de ciudă: "Jalnic!" După ce vedeţi filmul, amuzaţi-vă cu următorul exerciţiu: încercaţi să vă imaginaţi cum s-a descurcat Grant în politică, astfel încît să ajungă la putere. Bineînţeles că explicaţia e simplă: Pur şi simplu dragoste e o reverie.

În comedia romantică Notting Hill, Grant mărturisea că se simte de parcă ar fi luat "heroină de dragoste". În noul film, aşa se simte toată lumea - şi e o lume mare; filmul sare de la un grup de personaje la altul, de la o poveste la alta, ca Magnolia al lui Paul Thomas Anderson, dacă vreţi, sau ca Short Cuts al lui Robert Altman, deşi bineînţeles că n-are nici disperarea unuia, nici intransigenţa celuilalt. În schimb, are pretenţii - mărturisite în sloganul publicitar - la titlul de "suprema comedie romantică". Aici aş avea o obiecţie: comedia romantică nu e genul căruia îi stă foarte bine atunci cînd încearcă să te impresioneze prin dimensiuni, de parcă o cantitate mai mare de poveşti ar garanta o cantitate mai mare de dragoste. Pe de altă parte, Curtis e sincer ataşat de genul în care lucrează: nu cred că pentru el există vreo diferenţă între a-şi face reclamă şi a face reclamă la dragoste. El inventează tot felul de conexiuni între personajele sale, prinse în poveştile lor separate, dar adevărata întemeietoare a reţelei în care intră cu toţii - de la prim-ministru la rockerul dărăpănat care încearcă să se relanseze - e dragostea pe care toţi o respiră o dată cu aerul rece de Crăciun.

Da, mă tem că e genul ăla de film - blestemat să reapară an de an în programele de Crăciun, la toate televiziunile, inevitabil precum indigestia - şi Curtis, care ştie ce e ruşinea (dacă n-ar şti, n-ar scrie atît de bine pentru Hugh Grant), încearcă să pună o distanţă decentă între filmul lui şi feeria industrială a sezonului. De-aceea ni-l aruncă în braţe pe rocker (Bill Nighy, un actor care excelează în peisaje de iarnă interioară antifeerică), un tip scîrbit de tot circul Sărbătorilor şi mai ales de propriul lui număr (oribil, nimic de zis). Tot aşa, în Notting Hill - povestea unui neica nimeni care se îndrăgosteşte de Julia Roberts -, Curtis lansa un atac timid împotriva industriei celebrităţii; dar Notting Hill rămînea un produs al acelei industrii, şi nici Pur şi simplu dragoste nu poate risca vreo ironie care să lase vînătăi. Nu-l acuz de ipocrizie. Comediile romantice ale lui Curtis sînt făcute să te legene şi, cu toate că aş prefera să mă zgîlţîie niţel, recunosc că sînt bine făcute. Cînd chemarea solemnităţii devine prea insistentă, el nu uită să arunce cu o poantă - ca o piatră - în direcţia ei; piatra aceea e de fapt o pietricică, dar e exact ce trebuie pentru ca filmul să se trezească. În fond, nu dai cu bolovani în fereastra iubitei.



 Toate articolele despre Love Actually


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Pur şi simplu dragoste / Love Actually, Iulia Blaga
 Love actually - Poveşti încrucişate, Luiza Ilie
 LOVE ACTUALLY, Distribuitor New Films International


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer