De la TIFF 2008 adunate (III)

Geukrakdo Salinsageon / Măcel în paradis
Un pescar pescuieşte un cap de om. Urmează istoria crimelor oribile de pe Insula Paradisului, unde un tînăr doctor soseşte pentru a avea grijă de cei 10-15 locuitori. Nu mult după sosirea doctorului, încep să se petreacă lucruri ciudate. Apar primele două crime din istoria insulei şi toată lumea bănuieşte pe toată lumea; fiecare are propria ipoteză despre cum s-au petrecut lucrurile. Avem şi un nebun al satului care vede lucruri ciudate, şi o fiinţă eterică şi albă care răsare din cînd în cînd în fundal, şi membre sfîrtecate şi ceţuri indescifrabile. Există chiar şi o legendă care spune că insula e blestemată din cauza unei crime pe care primul localnic a săvîrşit-o pentru a intra în posesia ei. Sînt cîteva piste pe care pornesc personajele - toate funcţionează pînă la un punct. Poate fi vorba despre: o crimă pentru bani, o răzbunare, o sinucidere sau răzbunarea unei fantome. Însă, dincolo de asta, cel mai important mister pe care îl are de dezlegat Geukrakdo Salinsageon / Măcel în paradis este: într-o lume în care omul controlează tot ce mişcă, mai funcţionează legendele, supranaturalul şi straniul? (Miruna Vasilescu)

La Rabia
Undeva într-un colţ uitat de lume, unde bărbaţii vorbesc spaniola şi poartă bascuri (dar nu sînt basci). Viaţa la fermă este marcată de pericolul reprezentat de nevăstuici. Vînătoarea şi adulterul sînt singurele portiţe de scăpare dintr-un ennui colosal. Regizoarea Albertina Carri alege o perspectivă non-idilică, anti-păşunistă şi naturalistă. Dependentă de partidele de sex (rural, dar totuşi kinky) la care se dedă în faţa geamului, o tînără soţie şi mamă (Analía Couceyro) nu vrea decît să fie izbăvită de neplăcerile psihice provocate de fiica ei, o adevărată povară cu două picioare, mută şi pocită, care deschide gura doar pentru a zbiera "ca o scroafă înjunghiată'. Soţul aparent neperturbat de adulterul destul de vizibil este teribil de sensibil la adevărurile rostite despre fetiţa mută. Deci pune mîna pe puşcă. Rezultă o dramă oarecum psihologică, asezonată cu un twist cauzator de gusturi amare.(Cristi Mărculescu)

Rusuli samkudhedi / Triunghiul rusesc
Thriller poliţist, made in Russia. Deci anchetă (cine şi de ce îi elimină pe anumiţi interlopi?), protagonist novice într-ale muncii poliţiste de teren, flashback-uri (din războiul din Cecenia), infiltrare sub acoperire (în rîndurile unei grupări deloc teroriste), materiale video (cu torturi şi execuţii puse în practică de rebelii islamişti). Între elegie şi film de acţiune, cu o miză discret-subversivă (patriotismul versus urmările războaielor, prietenie vs. trădare şi familie vs. datorie). Repunere în scenă şi discuţie a thriller-ului american de şcoală veche, cu participarea unor citate din Bulgakov. Şi expozeu pe tema acţiunilor din prezent, care, fie ele fapte bune sau atrocităţi, nu au cum schimba trecutul sau elimina urmările acestuia. (Cristi Mărculescu)

Sügisball / Balul de toamnă
"Filmele nu pot schimba cu adevărat lumea, aşa cum ar putea, de pildă, să o facă un Kalaşnikov" bravează regizorul estonian Veiko Öunupuu într-un interviu despre Sügisball / Balul de toamnă. Singurătatea personajelor lui pare fără soluţii într-o lume demarcată de supermarketuri, blocuri gri şi un cer mereu înorat. Dar Öunupuu e trădat de uşurinţa cu care îşi colează poveştile uşor suprarealiste, găsind mereu cîte o cheie ludică pentru a dezumfla baloanele de deznădejde în care ţine închise personajele filmului: veţi vedea în Sügisball cea mai tembelă jucărie din competiţia TIFFului din 2008, gorila care se dă peste cap şi merge în mîini, şi cu siguranţă unul dintre cele mai omenesc-hilare momente provocate de cumpărarea unei reviste porno dintr-un supermarket. Sügisball, premiat prin Europa la Veneţia, Salonic şi Bratislava, vine din descendenţa stilistică a unor filme-fenomen ale ediţiilor precedente de TIFF, amestecînd două dintre cele mai pesimiste şcoli de film - cea rusă (pe filiera ex-sovietică moştenită cultural de micuţa republică baltică) şi cea nordică într-un film care nu aparţine cu adevărat niciunei şcoli decît aceleia a conştiinţei artistice a regizorului. Cu siguranţă cei care au savurat 3x3-ul lui Roy Andersson de acum cîţiva ani sau Den Brysomme mannen / Omul problemă al lui Jens Lien, văzut în Umbre, în 2007 nu vor pleca de la Sügisball nemulţumiţi: amestecînd poveşti de dragoste şi singurătate non-funcţionale (un pensionar, un tînăr arhitect şi iubita lui, un om de afaceri, un garderobier, o gospodină), filmul provoacă introspecţii melancolice, iar finalul nu e atît de lipsit de speranţă pe cît v-aţi aştepta. Deşi nu îi place să recunoască, estonianului i-ar plăcea să schimbe lumea. (Toma Peiu)

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.