Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Judecătorul la judecată


Alice Georgescu

Dilema Veche, august 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
După cum se ştie, exerciţiul de autocaracterizare este unul dintre cele mai grele. Pentru oricine (pentru orice om obişnuit, oricum) e mult mai simplu să-i descrie pe alţii, să le analizeze calităţile şi defectele, să recomande metode de amplificare a celor dintîi şi de diminuare a celorlalte - pe scurt, să facă pe deşteptul în legătură cu semenii -, decît să se vadă pe sine într-o lumină corectă; sau, măcar, într-o lumină lipsită de complezenţă. Şi dacă la scară individuală, atunci cînd e singur cu sine în faţa oglinzii, se mai întîmplă ca, într-un acces de sinceritate, omul acesta obişnuit să admită că nu ajunge la înălţimea propriei păreri despre sine, la scară naţională, adică la scara unui popor întreg, exerciţiul e nu numai dificil, ci şi - atunci cînd este, totuşi, "performat" - producător de imagini în cel mai bun caz parţiale; cel mai adesea, de-a dreptul false. Aşa, de pildă, românii se văd pe ei înşişi aproape exclusiv ca pe nişte fiinţe primitoare, ospitaliere, din cale-afară de cumsecade ("proşti de buni") şi cărora puţinele scăderi ce li se pot atribui le-au fost căşunate numai şi numai de aşezarea geografică nefericită ("la răscrucea tuturor relelor"). Pentru care, fireşte, nu sînt ei responsabili.

Despre defectele grave, de care (tot mai frecvent, în ultima vreme) se plînge o lume întreagă - aplecarea spre hoţie şi milogeală acolo unde alţii rezolvă problema prin muncă cinstită, bunăoară - nu se suflă nici o vorbă: cei ce le denunţă sînt, fără vreo îndoială, rău-intenţionaţi şi duşmănoşi; iar dacă evidenţa nu poate fi nicicum negată, răspunsul emis pe loc sună, întotdeauna, într-un singur fel: posesorii respectivelor defecte nu aparţin, de fapt, adevăratului popor român, cel ce de la Rîm se trage; sînt ţigani. Sau evrei. Sau unguri.

Din acest punct de vedere (al autoanalizei, vreau să spun), criticul de teatru este şi el un om obişnuit. În stare normală, vede paiele din ochii altora - asta e meseria lui, de altfel -, dar nu zăreşte mai niciodată bîrna din ochii proprii; ştie la perfecţie ce prostii a făcut un regizor în spectacol, poate întocmi o listă lungă cu "greşelile" actorilor, dar nu va admite în veci că un articol de-al lui a fost, să zicem, mai puţin inspirat; că a lansat, într-o cronică, un diagnostic eronat; că predicţiile lui, în privinţa evoluţiei unui tînăr artist, sînt departe de a se fi adeverit; că a calificat drept genialitate o făcătură mediocră sau drept cădere, o montare solidă. Totuşi, ca tot omul, şi criticul are, între doi ochi şi patru pereţi, momente de onestitate integrală, cînd recunoaşte, de exemplu, că l-a ridicat în slăvi pe regizorul Cutare nu pentru că acela a făcut un spectacol minunat, ci pentru că "are nume" (şi, cu numele, cum dracu' să te pui, mai ales dacă ai contribuit personal la facerea lui?!), plus trecere prin anumite locuri înalte, unde nu-i bine să fii rău văzut. Nici măcar cînd eşti critic.

Oricît de rare şi de palide, aceste scurte momente de căinţă intimă ale criticului se reflectă - spre cinstea lui, cînd criticul e cinstit - şi în unele manifestări publice de-ale sale, dintr-acelea care, de regulă, nu antrenează consecinţe cruciale, cum ar fi răspunsurile la anchete de tipul "cel mai bun spectacol al stagiunii"; acolo se dă pe faţă (alături, e drept, şi de cedări hazoase) gîndul său adevărat. Este, probabil, explicaţia faptului că anchetele de acest fel izbutesc, în general, să restituie un tablou corect al întreprinderilor teatrale dintr-un segment de timp dat: împreună, micile subiectivităţi alcătuiesc o imagine de satisfăcătoare obiectivitate.

Altfel stau însă lucrurile atunci cînd criticul acţionează ca parte a unei "bresle", cînd - altfel spus - trebuie să se pronunţe despre un fapt artistic (eventual, printr-un premiu) la unison cu colegii săi, despre care ştie că, aidoma lui, spionează curentele de opinie, spre a nu se apuca să înoate, perdant sub raport social, în sens invers. Atunci criticul n-are mamă, n-are tată, n-are patrie-adorată; (se) vinde şi (se) cumpără pe faţă, oricît de paradoxal ar părea, fără jenă şi fără reţineri. Pentru că nu se manifestă, faţă de cei pe care-i "cîntăreşte", în nume propriu, pentru că votul lui se înglobează în decizia obştească şi poate fi, din acest motiv, oricînd negat ("Dragă, eu ţineam cu tine, dar aşa a ieşit..."), judecătorul se lasă corupt nu doar cu uşurinţă, ci chiar cu un soi de voluptate a dizolvării în pluralul anonim şi perfect sigur. Bălăceala colectivă în nămol este, se ştie, o plăcere rafinată. Iată de ce excluderea, începînd din acest an, a Premiului pentru cel mai bun critic din nomenclatorul distincţiilor acordate de Uniunea Teatrală din România (UNITER) nu mi s-a părut, mie uneia, o idee luminoasă. Era, pentru critic, o ocazie de a fi judecat (la rîndul lui!) ca autor de performanţă individuală. Era, din altă perspectivă, o recompensă la gîndul căreia criticul se putea simţi obligat să fie corect nu numai în dialog cu sine însuşi, ci şi în orice ipostază de-a sa publică. Era, în fine, un fel de control pe care societatea civilă a teatrului îl exercita, en douceur, asupra unei autorităţi care, altfel, poate deveni discreţionară. O împrejurare pe care nu e bine s-o uităm.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


Alte articole

 Narcis şi apelor tulburi ale firii - Richard III, Roxana Pavnotescu
 Dansul şi teatrul de expresie - The Rite of Spring & Café Müller, Roxana Pavnotescu
 INEGAL: Istorii personale la Macaz, Comunicat de presă
 Asociaţia Culturală Arkadia lansează Bull, piesă de teatru şi dezbatere despre fenomenul de bullying la locul de muncă, Comunicat de presă
 Temps d'Images, 2017, ajunge la cea de-a X-a ediţie şi are nevoie de sprijinul publicului, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer