Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Boogie

Evadare - Boogie


Andrei Gorzo

Dilema Veche, septembrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Întîmplările povestite de Radu Muntean în noul său film, Boogie, pot fi recapitulate în două-trei fraze. Bogdan, un bărbat la vreo treizeci şi ceva de ani (Dragoş Bucur), e la mare cu soţia şi copilul, de 1 Mai. El se întîlneşte din întîmplare cu doi foşti colegi de liceu, Penescu (Mimi Brănescu) şi Iordache (Adrian Văncică), şi se întinde la băutură cu ei. Din cauza asta se ceartă cu soţia, drept care se hotărăşte să rămînă peste noapte în oraş şi s-o facă lată, ca pe vremuri, cu prietenii lui. A doua zi se întoarce la pensiune, soţia lui, Smaranda (Anamaria Marinca), îi oferă scuzele ei, copilul se trezeşte şi lucrurile sînt la fel ca înainte - nu s-a întîmplat aproape nimic. Dar acest "aproape nimic", acest fragment de experienţă umană, a fost decupat şi iluminat de Muntean şi de co-scenariştii săi, Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu, astfel încît prin el să se poată vedea aproape totul. E un film despre cum vieţile noastre par să se strîmteze de la un punct încolo, devenind, din drumuri, cuşti, şi despre cum, uneori, ajungem să ne privim tovarăşii de viaţă ca pe nişte temniceri, deşi duşmanul nostru real - al nostru, al tuturor - e de fapt timpul. E despre faptul că vieţile celor mai mulţi dintre noi pur şi simplu nu ies aşa cum ne-am imaginat că vor ieşi, şi despre nostalgia noastră după o libertate care de fapt n-a fost niciodată atît de neîngrădită, şi nici atît de plăcută, cum ne-o amintim noi. E despre faptul că ne uzăm şi murim.

Muntean e un dirijor virtuoz de pasaje dialogale complexe şi metoda lui e cît se poate de subtilă şi de nemanipulativă. Nu taie de la un personaj la altul ca să ne bage în ochi eventualele conflicte dintre ele, nu-şi apropie camera de unul sau de altul ca să scoată în evidenţă faptul că ăla a spus o prostie sau că ăluilalt nu-i convine. Preferă să aibă toate personajele în acelaşi cadru şi să ne invite să studiem interacţiunea lor în curgerea ei naturală. Cu alte cuvinte, îşi tratează spectatorii ca pe nişte adulţi care preferă să judece critic şi nu să înghită nişte judecăţi de-a gata, care se pot raporta la o situaţie ficţională şi altfel decît identificîndu-se cu un personaj sau ţinînd cu o parte sau alta. Ian McEwan a sugerat undeva că menirea supremă a literaturii este să arate minţi diferite între ele şi la fel de vii ca a autorului, luptîndu-se cu ideea că şi alte minţi sînt la fel de vii. Implicaţia era că numai literatura poate face asta, dar Muntean, Rădulescu şi Baciu (ca şi Puiu şi Mungiu) pot face acelaşi lucru cu instrumentele cinema-ului - acţiunea şi dialogul. E ceea ce fac în secvenţa cerţii dintre Smaranda şi Bogdan ("Boogie", cum îi spun amicii). Mulţi dramaturgi pot să scrie o scenă de ceartă în care să arate că fiecare parte are dreptatea ei, dar aceşti dramaturgi sondează atît de adînc, iar actorii lor sînt atît de precişi, încît fac vizibil fiecare nerv zbîrlit, fiecare pulsiune a celor două minţi inflamate, fiecare dintre cele o mie şi unu de trăgace care se declanşează într-o ceartă, fără nici o legătură cu dreptatea sau nedreptatea.

Am admirat filmul precedent al lui Muntean, Hîrtia va fi albastră, dar mi s-a părut că se termina înainte de a fi acumulat destulă forţă. Pe cînd Boogie creşte, şi creşte, şi creşte. Prima parte e tensionată de nemulţumirea surdă a Smarandei (jucată fără vanitate de o Marinca perfect dispusă să pară antipatică) şi de neastîmpărul lui Boogie (delicat transmis de Bucur). Toate tensiunile explodează în cearta aceea, în urma căreia Boogie pleacă de acasă, îşi regăseşte amicii într-o discotecă şi pleacă de-acolo cu o prostituată. În esenţă, suspansul părţii a doua e foarte clasicul o-va-face-n-o-va-face. Şi aici, Muntean lucrează cu o imensă fineţe. Dacă prostituata ar fi prea uzată, dacă Penescu şi Iordache ar fi prea grobieni sau prea decăzuţi, dacă atmosfera ar deveni prea urîtă, dacă tristeţea întregii escapade ne-ar fi în vreun fel băgată pe gît, semnificaţiile ei s-ar restrînge la dimensiunile unui strigăt de autocompătimire masculină, sau poate ale unui rechizitoriu feminist împotriva primitivismului şi a distructivităţii bărbaţilor. Dar prostituata (jucată superb de Roxana Iancu) e drăguţă şi vioaie, băieţii nu sînt mai nasoi decît alţi băieţi, semnele de înrăire şi de uzură sînt discrete şi tristeţea, atunci cînd vine, vine ca un postgust de "asta-i tot?" care pare însuşi postgustul experienţei umane. Conducîndu-l acasă pe Boogie, în zori, Penescu şi Iordache se opresc în faţa vilei lui Ceauşescu de la Neptun şi încep să cheme păunii imitîndu-le strigătele. Sînt foarte caraghioşi, dar există ceva sfîşietor în caraghioşenia lor. Mi-a amintit de momentul acela din Iarna decanului, cînd eroul lui Bellow ascultă lătratul unui cîine şi i se pare că aude în el "un protest împotriva limitelor experienţei canine: pentru Dumnezeu, deschideţi universul un pic mai mult!".




 Toate articolele despre Boogie


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 10 ani cu filmul românesc. Episodul 8 - Anul 2008, Iulia Blaga
 Boogie rulează în cinematografele din Anglia, Comunicat de presă
 Boogie Knights, Mihai Gădălean
 Sute de variante - Boogie, Eduard Ţone
 Boogie de Radu Muntean premiat la Festivalul Internaţional de Film de la Hamptons, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Boogie


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer