Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Duchess, The

Mai bine Ducele - The Duchess


Alex. Leo Şerban

Libertatea, octombrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Deşi filmul se cheamă The Duchess, este imposibil să nu te gîndeşti mai degrabă la personajul Ducelui: nu doar pentru că Ralph Fiennes este un actor infinit mai bun decît Keira Knightley, dar interpretarea sa plină de nuanţe ne face să înţelegem ce însemna să fii (cum spune Ducesa) "prizonier în propria casă" - şi în propria castă.

Regizorul Saul Dibb a scris scenariul (alături de încă vreo doi) după romanul Amandei Foreman şi, în mod evident, filmul se vrea resuscitarea acestei femei celebre în secolul 18, care a fost un fel de Prinţesa Diana a vremii sale (de altfel, provenea din aceeaşi familie). Dar încercarea eşuează - deşi, la un moment dat, filmul îţi bagă degetele-n ochi cu imaginea Ducesei alergînd spre copiii ei, ca în filmuleţul de arhivă cu Diana - pentru că, pur şi simplu, Knightley nu are nici charisma, nici misterul urmaşei sale. Nu joacă prost, e mai rău: joacă degeaba. Fiennes (plictisit de propria-i povară ducală, adeseori grosolan, uneori neaşteptat de melancolic) îi suflă fiecare scenă.

Filmul nu te ajută să înţelegi nici ce era atît de extraordinar în legătură cu Georgiana, Ducesă de Devonshire (născută Spencer). OK, vedem că avea personalitate, că nu era proastă, că se îmbrăca extravagant şi că îmbrăţişa cauzele progresiste deoarece credea în ele. Dar atît; "magnetul" său trebuie luat de bun. Filmul sare de la un episod la altul adunînd copiii (ai săi şi ai amantei soţului său - Hayley Atwell, excelentă), readucînd-o pe mama ducesei (Charlotte Rampling) şi scoţînd/adăugînd în cadru în-fine-amantul, Charles Grey (Dominic Cooper, un Dan Tudor englez), la fel ca pe oile puse cu mîna pe dealuri şi vîlcele. De la un punct încolo, filmul se instalează confortabil (prea confortabil, chiar) într-o "reconstituire de epocă" închisă la toţi nasturii: imaginile, costumele, machiajul şi scenografia îţi iau ochii. Există, cînd şi cînd, sugestii că nimic nu este pus acolo întîmplător (mesele lungi care separă soţii simbolizează relaţiile reci şi formale dintre aceştia), dar atunci mobilierul ajunge să fie mai expresiv decît Knightley...

The Duchess seamănă cu Marie Antoinette (filmul Sofiei Coppola): aceeaşi epocă, aceeaşi "eroină"-captivă într-o colivie de aur, aceleaşi costume. Paradoxal (fiind vorba despre o femeie excepţională şi nu despre o regină gîscană), îi lipseşte panaşul aceluia: un baschet Converse strecurat printre pantofii de satin.



 Toate articolele despre Duchess, The

Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


Alte articole

 A da clasă - The Duchess, Andrei Gorzo
 Suspine de epocă - The Duchess, Andreea Chiriac Hentea
 Fast clasic - The Duchess, Lucian Maier
 În rolul principal... Ralph Fiennes! - The Duchess, Mihnea Columbeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer