În clasă e lumea-ntreagă - Entre les murs

Filmul lui Laurent Cantet Entre les murs (În clasă, pe româneşte) a primit Palme d'Or la Cannes în 2008. Aşa cum se întîmplă pe la noi (nu ştiu dacă şi-n alte părţi), prestigiosul premiu nu i-a împiedicat pe unii să-i găsească tot felul de cusururi: ba că e prea lung (128 min), ba că e prea "tezist" (sau prea "documentarist"), ba că una, ba că alta... Ai zice că oamenii ăştia trec pe pilot automat ori de cîte ori zăresc un premiu important la orizont, chitiţi să-l aducă la nivelul solului; i-aş zice "sindromul CTP" (de la "control tower power", fireşte.).

De fapt, Entre les murs este cinema realist de cea mai bună calitate. Se bazează pe un roman scris chiar de François Bégaudeau - profesorul pe care-l vedem în film -, care povesteşte muncile sale zilnice la un liceu dintr-un cartier "dificil" al Parisului. ("Dificil" este politic-corect pentru "multicultural".) În clasa unde Bégaudeau este diriginte sînt elevi de toate rasele, unii mai răi, alţii mai buni (dar toţi "joacă" foarte bine!). Dacă arată cu degetul undeva, Bégaudeau (şi Cantet) arată înspre sistem, nicidecum spre cei care sînt "cobaii" lui. Franţa - văzută din clasă - este o societate care a împins toleranţa pînă în punctul în care cei care au ajuns "în clasă" mai tîrziu (cu întreaga lor familie) au dreptul de a schimba regulile.

Au schimbat, deja, limba (franceză). În film, profesori şi elevi (indiferent de origine) vorbesc acelaşi argou pestriţ, în care "Rachid" este OK, dar "Bill" este naşpa... Ca să se facă înţeleşi de elevi, profesorii trebuie să vorbească fix ca ei; altminteri, sînt luaţi la mişto. Gramatica şi literatura (ţării gazde) trebuie "adaptate" - ceea ce înseamnă schimbate pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale. Nivelul educaţiei coboară, şi Franţa odată cu el.

Entre les murs este un film pasionant, care nu se fereşte să privească adevărul în faţă. E un adevăr valabil oriunde. Nu-l rataţi!