Domnilor. Avem exact filmele pe care le merităm, şi alea bune şi celelalte. Vă propun un tur (de forţă) prin producţia neaoşă care
s-a înghesuit pe ecranele patriei anul acesta.
Polemica zămislită de
Boogie îmi pare chiar mai stranie decât "resboiul" post-
Restul e tăcere - acolo barem se "înfruntau" două curente, aici e chiar mai banal. Sunt cei care susţin că filmul - un
"one-night stand-off" prin ale cărui dialoguri excelente, deşi poate prea "miştocare", pluteşte un parfum amărui de
I Vitelloni - e bun (plin de miez, de semnificaţii, de înţelesuri şi regrete) şi cei care nu (e gol, e lent, e degeaba). Şi mai bizar mi se pare că lumea oscilează între mult şi puţin, iară nimeni nu pare a se întreba, în cazul acestui al treilea efort regizoral semnat Radu Muntean, dacă e suficient...
Să îndrăznesc să afirm despre
Schimb valutar, noul film al domnului Nicolae Mărgineanu, că e "aproape" bun? Să. Afirmaţia
mi-e ajutată grozav de ochiul regizorului şi scenariul semnat Tudor Voican - e drept că anumite stridenţe, coincidenţe şi interferenţe supără şi e drept că finalul e complet anapoda, dar povestea te cam ţine cu sufletul la gură şi filmul e de departe cel mai aproape de acel "neorealism" (a nu se confunda cu minimalism) pe care critica de aici şi de aiurea îl tot caută în
cinema-ul românesc contemporan.
În dicţionar, în dreptul sintagmei "a te împuşca singur în picior", ar trebui pusă fotografia regizorului debutant Horaţiu Mălăele. O teatralitate enervantă, un balamuc actoricesc, coperţi contemporane filmate parcă de OTV, un melanj de trucuri, stiluri şi clişee din cam toată istoria cinematografului şi o
mini-campanie de presă
de-a dreptul cretină (
"Ne-au furat selecţionerii la Cannes, sigur câştigam palmodorul!!!" - oi, oi, oi!) distrug una dintre cele mai ofertante premise recente, anunţată din titlu (
Nunta mută) şi transformată din punct culminant în detaliu grosier, expediat şi futil.
De ani de zile mă tângui că vreau şi filme medii - nu vulgarităţi proteviste, nu Urşi, Lei şi Palme. Ai grijă
ce-ţi doreşti,
s-ar putea să se întâmple...
Întîlniri încrucişate, un soi de poveşti întretăiate, adică - aşa cum am văzut cu ghiotura, pe alte meleaguri şi nu numai. Deopotrivă chinuit şi banal, debutul Ancăi Damian ar trebui, cred, să te emoţioneze şi / sau
să-ţi dea de gândit - dar el, filmul, te lasă absolut indiferent atunci când nu te plictiseşte sau
nu-ţi stârneşte hohote involuntare (replica anului - "Măi Turbion, măi!"). Mda, mediu - nu mediocru.
Atributul "ridicol" începe
să-şi cam piardă sensul... "Timp pierdut" era un titlu mai bun pentru
Dragoste pierdută - filmat în urmă cu 3-4 ani şi lansat (de ce!?!) abia acum. Eroul e internat la sandilăi, eroina plânge în boscheţi, cut to - futaiuri pe pian şi înger îngeraşul meu care se plimbă cu fluturi în buzunar, aşa cum alţii purtau iarbă prin păr. Allah e mare!
Cu toate grozăveniile pe care
le-aţi auzit, sunt convins, despre el,
Dincolo de America este (o să râdeţi - sau o să plângeţi, mă rog) un titlu binevenit - ar trebui să funcţioneze ca semnal de alarmă menit să ne arate exact unde suntem şi mai ales încotro ne îndreptăm. Un amic
m-a rugat să
i-l povestesc -
m-a întrerupt hohotind după cinci minute ("De ce
s-a sinucis marinarul!?!?") şi
mi-a spus
că-şi cheamă prietenii, să meargă în gaşcă şi să vadă atrocitatea la cinema, ca pe vremuri la coreene.
L-am rugat frumos să nu. Orice bilet cumpărat poate însemna un vot în favoarea regizorului şi, mai ales, a scenaristului - cei ale căror nume nu vor fi pomenite aici, din respect pentru oameni.
Probabil că
vă-ntrebaţi unde
dracu-s steluţele.
N-am uitat,
iată-le: pentru
Dincolo de America nu
s-au inventat cotaţii,
Dragoste pierdută şi
Nunta mută primesc o steluţă, în principal pentru a le delimita de gunoiul anterior,
Întâlniri încrucişate primeşte două, deşi intenţia se pedepseşte mai rău ca fapta,
Schimb valutar primeşte trei, pentru un efortul decent, iar
Boogie primeşte, fatalmente, patru.
A luta continua!