Domnilor. Avem exact filmele pe care le merităm, şi alea bune şi celelalte. Vă propun un tur (de forţă) prin producţia neaoşă care s-a înghesuit pe ecranele patriei anul acesta.
Polemica zămislită de Boogie îmi pare chiar mai stranie decât "resboiul" post-Restul e tăcere - acolo barem se "înfruntau" două curente, aici e chiar mai banal. Sunt cei care susţin că filmul - un "one-night stand-off" prin ale cărui dialoguri excelente, deşi poate prea "miştocare", pluteşte un parfum amărui de I Vitelloni - e bun (plin de miez, de semnificaţii, de înţelesuri şi regrete) şi cei care nu (e gol, e lent, e degeaba). Şi mai bizar mi se pare că lumea oscilează între mult şi puţin, iară nimeni nu pare a se întreba, în cazul acestui al treilea efort regizoral semnat Radu Muntean, dacă e suficient...
Să îndrăznesc să afirm despre Schimb valutar, noul film al domnului Nicolae Mărgineanu, că e "aproape" bun? Să. Afirmaţia mi-e ajutată grozav de ochiul regizorului şi scenariul semnat Tudor Voican - e drept că anumite stridenţe, coincidenţe şi interferenţe supără şi e drept că finalul e complet anapoda, dar povestea te cam ţine cu sufletul la gură şi filmul e de departe cel mai aproape de acel "neorealism" (a nu se confunda cu minimalism) pe care critica de aici şi de aiurea îl tot caută în cinema-ul românesc contemporan.
În dicţionar, în dreptul sintagmei "a te împuşca singur în picior", ar trebui pusă fotografia regizorului debutant Horaţiu Mălăele. O teatralitate enervantă, un balamuc actoricesc, coperţi contemporane filmate parcă de OTV, un melanj de trucuri, stiluri şi clişee din cam toată istoria cinematografului şi o mini-campanie de presă de-a dreptul cretină ("Ne-au furat selecţionerii la Cannes, sigur câştigam palmodorul!!!" - oi, oi, oi!) distrug una dintre cele mai ofertante premise recente, anunţată din titlu (Nunta mută) şi transformată din punct culminant în detaliu grosier, expediat şi futil.
De ani de zile mă tângui că vreau şi filme medii - nu vulgarităţi proteviste, nu Urşi, Lei şi Palme. Ai grijă ce-ţi doreşti, s-ar putea să se întâmple... Întîlniri încrucişate, un soi de poveşti întretăiate, adică - aşa cum am văzut cu ghiotura, pe alte meleaguri şi nu numai. Deopotrivă chinuit şi banal, debutul Ancăi Damian ar trebui, cred, să te emoţioneze şi / sau să-ţi dea de gândit - dar el, filmul, te lasă absolut indiferent atunci când nu te plictiseşte sau nu-ţi stârneşte hohote involuntare (replica anului - "Măi Turbion, măi!"). Mda, mediu - nu mediocru.
Atributul "ridicol" începe să-şi cam piardă sensul... "Timp pierdut" era un titlu mai bun pentru Dragoste pierdută - filmat în urmă cu 3-4 ani şi lansat (de ce!?!) abia acum. Eroul e internat la sandilăi, eroina plânge în boscheţi, cut to - futaiuri pe pian şi înger îngeraşul meu care se plimbă cu fluturi în buzunar, aşa cum alţii purtau iarbă prin păr. Allah e mare!
Cu toate grozăveniile pe care le-aţi auzit, sunt convins, despre el, Dincolo de America este (o să râdeţi - sau o să plângeţi, mă rog) un titlu binevenit - ar trebui să funcţioneze ca semnal de alarmă menit să ne arate exact unde suntem şi mai ales încotro ne îndreptăm. Un amic m-a rugat să i-l povestesc - m-a întrerupt hohotind după cinci minute ("De ce s-a sinucis marinarul!?!?") şi mi-a spus că-şi cheamă prietenii, să meargă în gaşcă şi să vadă atrocitatea la cinema, ca pe vremuri la coreene. L-am rugat frumos să nu. Orice bilet cumpărat poate însemna un vot în favoarea regizorului şi, mai ales, a scenaristului - cei ale căror nume nu vor fi pomenite aici, din respect pentru oameni.
Probabil că vă-ntrebaţi unde dracu-s steluţele. N-am uitat, iată-le: pentru Dincolo de America nu s-au inventat cotaţii, Dragoste pierdută şi Nunta mută primesc o steluţă, în principal pentru a le delimita de gunoiul anterior, Întâlniri încrucişate primeşte două, deşi intenţia se pedepseşte mai rău ca fapta, Schimb valutar primeşte trei, pentru un efortul decent, iar Boogie primeşte, fatalmente, patru. A luta continua!