The Greatest - Gran Torino

Scriu aceste rânduri cu exact o oră înainte ca nominalizările pentru Oscar 2009 să fie făcute publice. Sigur, aş mai putea trage de timp - în fond, mi-am depăşit deja deadline-ul cu o zi, reputaţia mi-e cimentată, nimic nu mai cade - dar prefer să nu. Prefer să afirm că i-aş oferi Oscarul de interpretare cu ochii închişi, acum.

Da, i l-aş oferi, în ciuda faptului că marele (unicul?) favorit, anume Mickey Rourke, face, în The Wrestler, rolul vieţii - în cam toate sensurile posibile. Nu, nu i l-aş oferi pentru că nu l-a câştigat niciodată (a fost nominalizat doar o dată - a pierdut în faţa lui Al "U-ha!" Pacino, hahaha!) - şi nici măcar pentru că e ultima şansă. Deşi este ultima şansă, pentru că Walt Kowalski e ultimul rol - şi cel mai dificil, cel mai complet, cel mai personal, (tocmai) pentru că-i cel mai autoreferenţial. Nu va mai juca deci, dar va mai regiza - are doar 79 de ani.

De altfel, statutul de (ultim) mare regizor i-a fost recunoscut, în fine, deşi nu unanim. Sunt convins că-mi veţi da dreptate la finalul acestui admirabil Gran Torino, situat undeva între "rămas-bun!" şi "hai sictir!", între elegie şi aşteptare, între reverenţă şi testament - un film care putea foarte bine să se numească "Deconstructing Clint". Clint Eastwood, adică. Mergeţi pe mâna lui sau mergeţi cu Dumnezeu.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.