Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  RocknRolla

Şic gangsteresc - RocknRolla


Andrei Gorzo

Dilema Veche, aprilie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Guy Ritchie e un cineast catastrofal care trece drept un cineast bun în ochii multor oameni (tineri) altminteri deştepţi. Aşa-zisele lui comedii cu gangsteri londonezi nu sunt admirate de oameni cărora nu le pasă ce văd, atîta timp cît e cu violenţă, gagici "bune" şi glume proaste; sunt admirate de oameni cărora le pasă de tehnicile de filmare, de calitatea muzicilor de pe soundtrack - de "stil". Dar de fapt nu au stil. Decizia lui Ritchie de a rupe o secvenţă de acţiune în mai multe bucăţi şi de a intercala o parte din ele în secvenţa următoare - o conversaţie într-un restaurant - nu dovedeşte că are stil, ci doar că vrea să facă lucrurile într-un mod mai nuştiucum. La fel şi decizia lui de a monta în paralel ruperea picioarelor unui gangster şi confesiunea unui rocker despre dependenţa lui de droguri. Scena de sex a filmului, care e neobişnuit de expeditivă - un montaj ţac-pac cu faţa bărbatului care geme de plăcere, apoi faţa femeii care geme de plăcere, apoi iar faţa lui, apoi iar faţa ei şi apoi gata, un cadru final cu ea aprinzînd o ţigară -, e unul dintre puţinele momente din RocknRolla (dacă nu chiar singurul) în care în spatele tehnicii mai nuştiucum pare să mai existe şi altceva, cum ar fi un pic de umor. (Şi site-ul IMDb ne informează că montajul respectiv e rezultatul unei întîmplări - în ziua aceea, actorul avea o infecţie în gît şi actriţa refuzase să se sărute cu el.) De fapt, Ritchie nu face comedii cinematografice, ci reclame foarte lungi şi foarte calofile, care vînd - chiar, cum s-ar putea numi ceea ce vînd? - şic gangsteresc cu accent cockney. Problema nu e că produsul respectiv nu există în lumea reală, ci că nici pe ecran nu e cu adevărat şic.

Ce i se pare şic lui Ritchie? De exemplu, tulburarea gangsteraşului One Two, care arată ca un mascul heterosexual feroce (e jucat de Gerald Butler - regele spartan din 300), la aflarea veştii că unul dintre membrii bandei sale e gay şi ar dori să petreacă o noapte cu el înainte de a intra la închisoare. "E normal să fii perv... ăăă, adică gay", se bîlbîie One Two, înainte de a accepta să meargă la dans cu tovarăşul său, într-un bar de homosexuali. Mai tîrziu, el află de la un alt tovarăş, poreclit Mumbles (Mormăilă - majoritatea gangsterilor lui Ritchie au porecle din astea de grădiniţă), că, în afară de el, toată banda cunoştea şi accepta de mult orientarea sexuală a băiatului. "Dacă mi s-ar oferi posibilitatea de a fi un om la fel de bun ca el, cu preţul de a fi homo, aş sta să mă gîndesc" - dezvoltă Mumbles. Cam ăsta-i stilul lui Ritchie: mînca-i-ar mama de gangsteraşi, nu-i aşa că sunt dulci? Cuţu-cuţu! Şi nu e şic. Personajele lui dau prea mult din coadă ca să fie şic. Şi ce poate să le iasă pe gură! (Scenaristul e tot Ritchie.) Atunci cînd un rocker îi cere impresarului său să scoată din pălăria lui magică nişte zăpadă carbonică, impresarul răspunde prin următorul monolog: "Pălăria mea e adîncă şi plină de magie. Am în ea iepuri, batiste şi dansatoare la bară care beau Black Label. Am în ea maşini de făcut fum, maşini de făcut bule, pînă şi maşini de făcut dragoste, şi tot n-ajungi la fundul pălăriei. OK? Dar zăpadă carbonică n-am de unde **** mea să-ţi scot!". Acest pasaj e destul de reprezentativ pentru ceea ce înţeleg admiratorii lui Ritchie prin "verva" dialogului său. OK, verva o văd şi eu, dar nu văd umorul. Văd doar afectare, "spartă" la final printr-o obscenitate.

OK, mai există un ingredient: argoul cockney. Şi cantităţile pot să difere: gangsterii cei mai răi din filmele sale vorbesc cu mai multe obscenităţi şi mai puţine înflorituri literare, pe cînd drogaţii vorbesc cu mai multe înflorituri literare şi mai puţine obscenităţi. Dar, în mare, cam asta e combinaţia - şi ea constituie un stil dramaturgic cam în aceeaşi măsură în care tehnicile lui şmechere de filmare şi de montaj constituie un stil regizoral: adică deloc. Şi cîte bancuri obosite poate să aibă în el! Vreţi să vedeţi un gangster fioros, care se uită numai la filme de tip The Remains of the Day şi Pride and Prejudice? Vreţi să vedeţi doi killeri ruşi, care intră în scenă comparîndu-şi cicatricile şi care, odată intraţi în acţiune, bineînţeles că se dovedesc foarte greu de distrus? Şi vreţi să ştiţi ce muzică pune Ritchie pe soundtrack, la secvenţa în care şeful celor doi killeri, un miliardar rus menit să amintească de Roman Abramovici (o obrăznicie fără nici un schepsis într-un film atît de decuplat de la realitate), îi face o declaraţie de dragoste unei angajate? Da, Oci ciornîie - se putea altfel?

Atunci cînd n-arată ca o reclamă filmată şi montată inutil de şmecher, RocknRolla arată ca o serie de scheciuri de televiziune foarte proaste. N-am văzut prea multe urme de talent real nici în cele două filme care l-au făcut faimos pe Ritchie - Lock, Stock and Two Smoking Barrels şi Snatch -, dar în ăsta n-am văzut niciuna.




 Toate articolele despre RocknRolla


4 comentarii

  • Feedback?
    c. david [membru], 30.04.2009, 04:32

    Andrei, incerc in felul asta sa primesc un feedback pentru felul in care am citit Rocknrolla.
    Inainte de a prezenta versiunea mea, unele idei (ca scena de sex) isi pierd valoarea vis-a-vis de informatiile din imdb, de care am aflat din articolul tau.

    Pe scurt, idea mea e ca, cu Rocknrolla are loc un moment important in opera lui Ritchie (nu am vazut decat cele doua filme citate de tine, deci s-ar puta sa gresesc), datorita faptului ca in lumea prezentata de el, pana acum guvernata de coincidente, apar in acest film datorita caracterului Johnny Quid legi care dau universului filmic al lui Ritchie un caracter sociocritic, sociofilosofic.

    Copiez urmatorul comentariu pe care l-am scris despre film pe un site romanesc.
    "RocknRolla e pentru mine filmul prin care Guy Ritchie se inscrie pe lista regizorilor care conteaza in istoria filmului.
    Venind dinspre Snatch si Lock, Stock and two smoking Barrels, stilul abordat de regizor in ce priveste montajul de care e asa de mandru face loc unei abordari mult mai cugetate a temei film. Din tipicele constructii schematice gen "zborul USA-UK" in Snatch vedem in Rocknrolla doar un moment, si anume actul sexual. O solutie foarte eleganta cu clara nota de gluma intelectuala in a nu arata ceea ce filme populare au nevoia -sex- ci a inlocui acest element cu un element stilistic pe care spectatorii il asteapta de la Guy Ritchie, corespondenta intre cele doua solutii ramanand doar pe planul satisfactiei publicului.
    Fascinatia lui Rocknrolla e datorata abordarii postmoderne a unui preacunoscut motiv care sta la baza curentului: cel al supraomului, aici: Rocknrolla. Intr-o societate care se descrie cel mai bine ca piramida trofica a coruptiei, supraomul este cel care controleaza aceasta piramida, cel care o intrevede: Johnny Quid.
    Tot inspirat din Nietzsche si integrat in timpurile noastre este motivul, aici metafora drumului spre cunoastere. Johnny Quid e un rockstar, un artist, un copil al lui Dyonisos, si, spre deosebire de un rockstar de azi, el isi ia rolul in serios si isi urmareste de mic copil cu perseverenta scopul. A fi pe scena sau a fi retras intr-un loc al transcendentei e pentru el un pas inainte in drumul spre a fi un Rocknrolla. In finalul filmului el e singurul care influenteaza demersul lucrurilor constient - fapt foarte netipic in filmele lui Guy Ritchie, in care toate schimbarile radicale sunt un efect al coliziunii de evenimente intamplatoare.
    Un exemplu sau un aperitiv a ceea ce va urma in film este faptul ca, la un concert al unei trupe de rock pentru adolescenti, el il ucide pe agentul de securitate de la intrare cu un creion, doar pentru a-si demonstra puterea in societatea prezentata in film, in fata unor pasanti impietriti.
    cel mai frumos moment al filmului, dupa parerea mea, e cel in care Johnny Quid, montat paralel cu o violenta schimbare majora la varful piramidei trofice in lumea filmului, ii explica prietenului sau de ce face ceea ce face cu ajutorul unui pachet de tigari: pe de o parte scrie pe pachet ca fumatul ucide si ca fumator stii ca te ucide, iar pe de alta parte experienta unui fum ajunge ca sa fumezi. Un minunat exemplu al dualitatii umane, o paralela la "born to kill" pe casca si semnul pacii pe camasa lui private Joker in Full Metal Jacket al lui Kubrick, care prin montaj devine postmoderna.
    Si pentru cine inca nu a citit filmul, Johnny e intrebat la sfarsit, cand totul s-a terminat: Ce vrei sa faci acum? Sa fiu un Rocknrolla."

    Multumesc mult pentru feedback, Ciprian.

  • Mirare
    Rada [membru], 04.05.2009, 19:50

    Nu înţeleg succesul acestui "cineast". Filmele lui sunt foarte slabe. Am văzut doar două, Snatch şi Swept Away (un naufragiu absolut cu 5 binemeritate Zmeure). O să mă credeţi superficială, dar "operele" sale îmi sugerează un singur cuvânt...teribilisme. Vă admir pe amândoi că puteţi scrie atât de multe despre el :-)

  • RE: Mirare
    Vandramas [membru], 05.05.2009, 14:11

    Rada, până la urmă, orice evaluare a unui film (chiar făcută de specialişti) porneşte din punctul "îmi place sau nu-mi place". Mie îmi place Guy Ritchie. În topul meu, "Snatch" e undeva în primele cinci comedii. L-am văzut de vreo patru ori, şi nu mă plictiseşte. Povestea e "spusă" foarte vioi, cu mici surprize, dialogurile sunt excelente, personajele, zemoase, construite cu atenţie pentru detaliu. La mine "şi-a dat examenul" cu filmul ăsta, şi-l consider un regizor talentat, inventiv, nu "teribilist". N-am văzut "Swept Away", dar "Lock, Stock and Two Smoking Barrels" şi "Revolver" mi se par, cel puţin, acceptabile. Eşti cam aspră cu Ritchie... Poate nu-ţi place genul. Cred că nu ai gusta filmele marca Monty Python's Flying Circus! :)

  • RE: RE: Mirare
    Rada [membru], 05.05.2009, 19:37

    Ai dreptate. Prefer Benny Hill. hahahaha. Oricum, îmi place asocierea pe care ai făcut-o, cu Monty Python.

    Sunt de acord cu ce spune Andrei Gorzo: "violenţă, gagici "bune" şi glume proaste".

    Dar poate am fost prea aspră, când am spus că filmele lui sunt foarte slabe. De fapt, sunt o tentativă de a fii "cool": stil "cool", soundtrack "cool",cadre "cool" personaje "cool". Ce tentativă...o adevărată strădanie, de fapt. Guy Ritchie este un "coolist". Iar îmi stă pe limbă "teribilisme" - ce să-i faci, suntem prinşi în the flying circus al propriei noastre limitări. Mai bine să zic "Nu-mi place Guy Ritchie" wink wink :-)

    Concluzia: nu sunt "cool".

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 The same but... more intense - RocknRolla, Alin Ludu Dumbravă
 Back on track - RocknRolla, Lucian Maier


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer