Filme de (re)văzut: Critic gustînd un ghiveci - Ratatouille

Remy - un şobolan cu rafinate papile gustative - ajunge la Paris (via canalizare) şi, în scurt timp, devine "păpuşarul" din capul lui Linguini, băiatul-care-duce-gunoiul dintr-un mare restaurant. Linguini este bîtă la capitolul gastronomie, dar - cu ajutorul lui Remy, care îl trage de păr (la propriu!) ghidîndu-l cum să asezoneze mîncarea - ajunge la rîndul lui un bucătar faimos, ale cărui reţete sînt solicitate de toată lumea...

Aceasta este povestea celei mai savuroase animaţii de anul trecut: Ratatouille. Considerată de unii critici o capodoperă, a fost realizată în studiourile Pixar, care înalţă - cu fiecare nouă producţie - standardele acestui gen.

Filmul scris şi regizat de Brad Bird (The Incredibles) are, într-adevăr, toate ingredientele care fac dintr-o producţie pe bandă rulantă una excepţională: mai întîi, cum spuneam, povestea delicioasă, săţioasă şi lipicioasă ca un sos bechamel; apoi, răbdarea cu care sînt 3-dimensionate decorurile, legumele (75% din film se petrece în bucătărie) şi detaliile acestora; în fine, personajul principal (simpaticul Remy), care răzbună secole de anti-şobolăneală generală printr-un căpşor drăgălaş şi-al său interior isteţ. Ratatouille este filmul ideal pentru sfîrşitul oricărui zile ce n-a fost prea bună: e dulce-picant (fără să ardă cerul gurii), natural-sentimental (cei foarte sensibili vor vărsa o lacrimă la final) şi plin de acel "feelgood" a cărui reţetă o au doar americanii; faptul că se petrece în Franţa este o ironie călduţă - ca un burger McDo mîncat într-un bistrot.

Dar Ratatouille ar fi pierdut o stea (precum restaurantul maestrului bucătar Gusteau, mort de inimă rea din această cauză) fără prezenţa în distribuţie a temutului critic culinar Anton Ego... Acesta chiar seamănă cu Peter O'Toole, care-i împrumută vocea - vocea aceea cinic-maliţioasă capabilă să se frîngă pe neaşteptate în faţa unei madlene. Or, madlena lui Ego este chiar felul (franţuzesc) numit "ratatouille": un simplu ghiveci de legume care, atunci cînd e făcut "ca la mama-acasă", îţi aduce lacrimi în ochi. Ratatouille este un film ca la mama Pixar acasă.