Graforisme

Prietenii îmi cultivă calităţile, defectele mi le cultiv singur. Şi oricum, o reputaţie proastă e mai uşor de întreţinut...).

Luxul meu e să mă enervez din orice nimic, pentru că marile probleme mă ocolesc.

Ceea ce pentru alţii este lux, pentru mine e pură necesitate; întotdeauna am funcţionat aşa, şi nu văd de ce m-aş schimba.

N-aş scrie niciodată istoria plăcerilor mele: ar fi o carte mult prea voluminoasă, iar eu prefer cărţile subţiri. Şi ce poate fi mai trist decît să-ţi scurtezi plăcerile?

Există oameni pe care-i primeşti în salon, iar pe alţii în dormitor. Dar salonul este indispensabil, pentru că trebuie să te decizi.

În general, mizantropul se retrage între animalele de casă, preferîndu-le compania. "Animalul meu de casă" nu are coadă, nu are blană şi nu e patruped: e-un monstru pufos numit Solitudine.

Natura se bucură de o reputaţie exagerată, căci nu ne oferă decît aceeaşi piesă în interpretări tot mai slabe.

Înţelepciunea nu e plicticoasă decît pentru proşti. Reciproca nu e valabilă.

Mai bine să scuipi unde ai lins decît să lingi unde ai scuipat.

Gustul este precum gazonul britanic: ca să fie bun, trebuie să fie vechi; ca să fie viu, trebuie să încolţească în fiecare primăvară.

Oricine are dreptul să-şi spună părerea despre o operă de artă, dar nu trebuie ţinut cont de părerea oricui.

Unii scriu aşa cum respiră, Cutare scrie aşa cum tuşeşte: e un bun scriitor tuberculos.

Românul se naşte supărat, trăieşte vexat şi moare frustrat. Dar nu moare pînă nu-i indispune şi pe ceilalţi.

Cei care nu cred în Viaţa de Apoi pot avea surpriza (plăcută) de a constata că există. Cei care cred pot avea surpriza (neplăcută) de a descoperi că nu e nimic. Rezultă că e mai profitabil să nu crezi şi că Pascal se pricepea la matematică, nu şi la socoteli.