Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Kill Bill: Vol 2

Bill, a 2-a oară & ultima


Alex. Leo Şerban

Ziarul de duminică, iunie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cînd a apărut pe ecrane Kill Bill Vol. 1 al lui Quentin Tarantino - nu de mult, adică -, au existat sceptici care, în faţa shaker-ului de kung-fu, hemoglobină & un strop de anime, au rămas neimpresionaţi. Prea mult sînge, prea subţire, prea strident - KB1 a căzut la cei care consideră că cinematograful trebuie să aibă un strop de suflet ("anime"-le nu sînt un substitut...). Pe toţi aceştia, KB2 îi va face - probabil - să-şi muşte limba: ei, nu, de fapt Kill Bill - filmul întreg, care cuprinde Vol. 1 & 2 - are suflet! Şi-ncă unul mare - sufletul unei tragedii a Iubirii & Răzbunării -, doar că acest suflet era ascuns, cochet, în faldurile mai puţin fastuoase, dar mai profunde, ale celui de-al doilea volum...

Începutul (în acel alb-negru care este semnul unei eleganţe uşor distante) ne readuce la scena masacrului, numai că - surpriză - nu mai zăboveşte pe detaliile (sîngeroase) ale carnagiului nupţial: le-am văzut în primul KB, în al doilea camera se retrage - discretă - de la locul crimei, dînd tonul întregului film. Un film mult mai lent (deşi, ca durată, aproximativ egal!), mai contemplativ, mai ciudat chiar - dacă e posibil un "mai ciudat" decît KB1, atunci acesta este KB2. "Ciudat", dar în ce sens "ciudat"? Şi, mai ales, se poate vorbi de un "al doilea" film, cîtă vreme Tarantino a gîndit Kill Bill-ul ca un diptic: două părţi, de văzut într-o singură proiecţie, cu o pauză - eventual, muzicală - între ele...?

KB2 este, într-adevăr, mai ciudat decît KB1. Acela era un film-referinţă, un film-omagiu (la kung-fu, anime, ş.cl) care îşi afişa, deliberat, inconsistenţa - sau consistenţa de celuloid. Era un foc de artificii vizualmente somptuos, de o versatilitate care-ţi tăia respiraţia (directorul de imagine, Robert Richardson, studiase - la solicitarea lui QT - peste 200 de pelicule de gen), dar care putea lăsa impresia unui joc gratuit: în fond, dacă cinema-ul lui Tarantino & Cinema-ul în general au ajuns să nu facă decît o reciclare virtuoză de pelicule vechi (şi încă de serie B), care mai este viitorul acestei arte? Postmodernism - OK, am înţeles, dar să fi devenit originalitatea un simplu "copy & paste" meseriaş? Pe scurt: mai există viaţă (Viaţă) după Cinema?...

Tuturor acestor nelinişti şi nedumeriri, KB2 le răspunde printr-o ciudăţenie numai a lui - şi, în multe privinţe, acesta este un film mult mai dificil, mai greu de digerat şi la care, paradoxal, abia fanii înfocaţi ai primului KB vor strîmba (poate) din nas. De fapt, deşi "continuarea" lui KB1, ar fi poate mai corect - şi coerent - să-l considerăm "capul" întregului, sau capul & trunchiul (KB1 era mîinile & picioarele); în orice caz şi trunchiul - există o inimă care bate aici, şi bate superb! Este filmul care explică, este filmul care merge în profunzimea unei relaţii - un fel de psihanaliză (afectivă) a exploziei de sînge de la-nceput. KB1 era ciudat (mă rog, ciudat în termeni normali; în termeni tarantinieni, normal) pentru că reuşea să transforme măcelul într-o artă frumoasă - într-o caligrafie (& coregrafie) cool. Umorul, detaşarea, invenţia cu care QT îşi comenta povestea nu erau noi; ce era nou era faptul că acea invenţie - "trademark" tarantinian - se inspira din "chinezării": KB1 este, în fond, o cosmogonie comică pe-un bob de orez! KB2 este "altfel" ciudat; în primul rînd (şi spre deosebire de KB1) este mult mai vorbit - iar cuvîntul la Tarantino, cum ştim, ia proporţii mitice; în al doilea, trage cu ochiul mai degrabă spre westernurile spaghetti (cu maestrul Sergio Leone ca far); în al treilea - dar nu ultimul rînd -, filmul este tot un omagiu (dar un omagiu mult mai puţin apăsat, mai difuz, mai discret) la cîţiva cineaşti americani cu care, la prima vedere, QT nu are multe în comun: John Ford (începutul) sau Robert Altman (finalul).

Scenele delirante n-au dispărut (QT reuşeşte un tur de forţă absolut antologic în scena ieşirii din mormînt!), cafturile sînt mai puţine (tehnic, doar cel dintre Elle & Beatrix, dar el compensează în calitate ceea ce filmul pierde în cantitate) - şi totuşi, şi totuşi, fără acel final, magistral, care conţine confruntarea dintre Bill şi Beatrix, KB2 n-ar fi fost capodopera care este. Revin: KB1 era un film truculent, savuros, impregnat - în răstimpuri - de o poezie bizară (ca un fluture-haiku în suspensia sabiei); dar nu era - singur - un mare film! Împreună cu KB2, acuma este.

Kill Bill Vol. 2, regia & scenariul: Quentin Tarantino, imaginea: Robert Richardson, cu: Uma Thurman, David Carradine, Daryl Hannah, Michael Madsen. Producţie SUA, 2 h 15.



 Toate articolele despre Kill Bill: Vol 2
Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

Paramount
Joi, 23.11.2017 - 00,55 (joi spre vineri)


Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


Alte articole

 Filme de (re)văzut: Mireasa cu mîinile roşii - Kill Bill, Alex. Leo Şerban
 Videoteca ambulantă - Kill Bill Vol. 2, Andrei Gorzo
 Kill Bill, Vol. 2 - dintr-o parte în cealaltă a oglinzii, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer