Două noi scurtmetraje semnate de tineri cineaşti au fost arătate zilele trecute la sediul Centrului Naţional al Cinematografiei, cu al cărui sprijin au şi fost produse. În Visul lui Liviu, Corneliu Porumboiu (născut în 1975, a absolvit UNATC anul trecut) alege universul colorat şi lipsit de perspective al cartierului, în trena lui Cristi Puiu şi a lui Răzvan Rădulescu. De altfel, Liviu este interpretat de Dragoş Bucur, care deja intră fără probleme în pielea tăbăcită a unor eroi gata să se ia în pumni, slobozi la gură, dar cu complicate frămîntări şi sensibilităţi interioare.
Deşi e un film de 39 de minute, Visul lui Liviu pare - datorită scenariului dezvoltat cum trebuie, numărului de personaje, numeroaselor situaţii - să dureze mult mai mult. Actorii sunt bine dirijaţi. Simţul observaţiei îi dă lui Corneliu Porumboiu şansa de a mări autenticitatea prin amănunte din viaţa de zi cu zi, cărora poate nu le dăm importanţă - cum e secvenţa cînd mama eroului fumează în timp ce taie zarzavatul pentru ciorbă. În ciuda finalului oniric, în contrapunct neinspirat cu drama la zi a băiatului născut gata obosit, Visul lui Liviu recomandă un regizor pregătit să atace lungmetrajul. Ştie să povestească, ştie să pună în cadru mai larg subiectul, să surprindă fără îngroşări relaţiile dintre personaje şi problemele acestor personaje fără a se simţi nevoit să le privească insistent. Un regizor cu amplitudine, concizie, atenţie. Nu i-ar strica să încerce să fie mai original în alegerea subiectului.
Cel de-al doilea regizor, Constantin (Tică) Popescu (născut în 1973) se află la primul său film. El a studiat de fapt filologia, dar a fost asistent de producţie la mai multe filme produse de Filmex şi a scris un roman - "Mesteci şi respiri mai uşor" - foarte bine primit. N-ai crede că Apartamentul e un film de debut. Foarte frumos în fiecare cadru şi în înlănţuirea lor, acest film de 20 de minute tratează cu eleganţă o istorioară care a făcut înconjurul UNATC-ului.
Un bărbat duce dimineaţa gunoiul, ia micul dejun cu soţia, se îmbracă şi pleacă cu o valiză, dar intră prin spate în acelaşi bloc şi urcă la amantă. A doua zi, reia toate operaţiile, duce şi gunoiul, dar în loc să urce la opt, la amantă, se opreşte la patru, şi filmul se termină cu reproşurile înghiţite din privirea siderată a soţiei care îi deschide uşa. Povestea e simplă, dar proaspătul regizor îl ţine pe spectatorul care nu o cunoaşte în priză, plimbîndu-l rafinat pe orizontala apartamentelor şi pe verticala liftului, printre tonuri de galben şi verde şi zgomote casnice, combinate cu fragmente de emisiuni radiofonice - şi ele casnice.
Pentru a pregăti micul accident din monotonia vieţii eroului este introdusă şi deja celebra bîlbă Aici Româneşti, Bucuria. Pe scurt, un film de o eleganţă (vizuală) cum n-am mai văzut la un tînăr cineast de la noi, darămite la un debutant. Personal, aş fi preferat să se fi terminat la jumătate şi eroul să nu mai urce la amantă, ci să fugă în lume.
Am înţeles că CNC-ul va continua să arate în cadrul unor proiecţii speciale scurtmetrajele pentru care a dat bani, dar n-ar fi rău să se găsească o modalitate - de fapt, aceea care e adusă regulat pe tapet - ca ele să poată fi văzute de marele public. Institutul Francez şi-a făcut un bun obicei din a proiecta scurtmetraje înaintea lungmetrajelor de la Sala "Elvira Popescu".