Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Animaţia românească - o tristă retrospectivă


România Liberă, aprilie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu de mult timp am avut prilejul să stăm de vorbă cu doamna Luminiţa Cazacu, regizor cu o îndelungată activitate la Studioul "Animafilm", studio care în curînd împlineşte patru decenii de existenţă. Deţinătoare a unui prestigios premiu la Veneţia pentru filmul de debut, regizoarea Luminiţa Cazacu a continuat şi după 1990 să creeze filme, dar, din cauza condiţiilor economice ale animaţiei româneşti, micile perle de animaţie n-au mai ajuns pe ecrane şi la spectatori. Am rugat-o pe distinsa regizoare ce a prezidat recent juriul Uniunii Cineaştilor pentru documentar şi animaţie să schiţeze cîte ceva din istoria recentă a animaţiei româneşti.

"Evenimentele din decembrie 1989 au surprins Animafilm într-un moment nefast: sediul studioului din str. Olteni fusese demolat, ca şi clădirea din str. Sf. Ioan nr. 5. Răgazul de timp (foarte scurt) înaintea demolărilor a făcut ca recuperarea utilajelor să se facă cu pierderi. Compartimentele de creaţie au fost mutate într-un local impropriu din str. Gabroveni. Alţi factori perturbatori au fost: schimbarea directorului în perioada demolării şi atenta supraveghere din partea Securităţii, printre salariaţii studioului figurînd fiica şi ginerele generalului Pacepa, fapt care a determinat şi dispariţia relaţiilor cu lumea animaţiei internaţionale. O altă mare neşansă a fost şi dispariţia neaşteptată şi prematură a mentorului animaţiei româneşti, Ion Popescu Gopo, în decembrie 1989; dacă ar mai fi trăit, poate azi soarta Studioului Animafilm ar fi fost alta."

- Şi la dumneavoastră s-a înţeles democraţia pe dos după evenimentele din decembrie 1989?
- Da. Nemulţumiri, lefuri proaste, alegeri aiurea, o debandadă colectivă, subţierea pînă la dispariţie a finanţării au generat efecte negative pe termen lung. De pildă, deşi aprobat în 21 decembrie 1989, lungmetrajul de animaţie Călătoriile lui Pin-Pin a apărut în copie standard abia în 1991.

- Apoi au venit investitori străini şi multă lume din Animafilm a "migrat", atracţia fiind salariile generoase. Ce aţi făcut atunci?
- Am fost scurt timp director provizoriu alături de colegul Ion Truică şi ne-am confruntat cu un "spaniol" susţinut de fosta şefă de producţie. El cerea, dincolo de talentul colegilor, şi preluarea totală a studioului, fapt inacceptabil. Pentru a se evita transformarea studioului într-o unitate de prestări servicii, Animafilm a devenit societate pe acţiuni.

- Şi lucrurile s-au îndreptat?
- Deloc. Studioul a pierdut definitiv sprijinul financiar al statului, atît de necesar în demersul cultural al filmului de animaţie românesc. În acelaşi timp, "spaniolul" şi-a înfiinţat un studiou independent, preluînd marea majoritate a animatorilor noştri, studiou care ulterior s-a autodesfiinţat, dovedindu-se a fi o mare păcăleală. O mutare grăbită a dus la deteriorarea unei serii de filme din arhiva studioului şi s-a pierdut aparatura din dotare. Cu toate acestea, se mai finalizau în condiţii improprii filme de animaţie cu subiecte noi sau inspirate din scenarii "de sertar".

- Şi care au fost rezultatele?
- Această ultimă explozie de creaţie a fost cunoscută în special la festivalurile internaţionale, mai puţin în ţară, unde animaţia a dispărut de pe marile ecrane. Refuzul posturilor de televiziune de a finanţa producţia filmului de animaţie, de a le difuza pe cele existente a dus practic la eliminarea şcolii româneşti de animaţie de la dialogul firesc cu publicul. Cu toate acestea, animaţia românească s-a mai făcut cunoscută la festivalurile internaţionale Annecy, Avignon, Valence, Espignho, Dresda, Chicago, Paris. Tinerii animatori au fost invitaţi la concursuri de proiecte cu realizarea acestora, în timp ce alţi colegi predau lecţii de animaţie copiilor în manifestări afiliate festivalului de la Annecy.

- În acest timp, în ţară...
- ...finanţarea era zero, personalul de specialitate s-a înjumătăţit, absenţa aparaturii moderne şi a unei săli de proiecţie au marcat dispariţia producţiei. În acelaşi timp, prin Româniafilm, care deţinea cópiile-standard ale filmelor produse de Animafilm, se vindeau în exterior casete sau pachete de filme cu drept de folosinţă îndelungată fără să existe evidenţe clare în acest sens.

- În producţie au rămas doar filme-comandă?
- Filmul artistic de animaţie este o raritate. Eu am realizat "R/Evoluţie". Şi totuşi, Fundaţia Arte Vizuale, cu sprijinul CNC, a prezentat un film de autor, Boborul, realizat de Radu Igaszag, care, în cadrul UNATC, pregăteşte viitori realizatori de animaţie. Printre aceştia apar tineri realizatori împliniţi, cu filme originale, precum Cristina Mititelu, Mihai Dumitrescu, Victor Velculescu, Bogdan Iorga. În cadrul Televiziunii Române, regizorul Dinu Şerbescu continuă seria de pilule umoristice de mare impact.

- Dar dumneavoastră, ca autor de film de animaţie, ce satisfacţii aţi avut în ultima parioadă de timp?
- Aş rememora chiar şi un film mai vechi, Condiţia Penelopei, comentat de Toma Caragiu şi Octavian Cotescu. Călătoriile lui Pin-Pin a făcut în 1991 săli pline la "Scala" şi a primit Premiul UCIN pentru lungmetraj de animaţie. Filmul meu de debut primea "Leul de argint" la Veneţia în 1970 pentru "Opera prima". Filmul R/Evoluţie prevedea, în 1991, soarta animaţiei româneşti pentru mai mult de un deceniu, iar ultimul meu film, Daruri, nu a mai fost copiat şi difuzat niciodată.

- Ce credeţi că s-ar putea face astăzi pentru filmul de animaţie?
- Cred că filmul de animaţie românesc ar trebui să fie un obiectiv prioritar al CNC-ului şi al Ministerului Culturii prin organizarea unui concurs de scenarii şi prin finanţarea fermă a celor mai bune dintre ele, aşa cum se procedează la filmele de ficţiune de scurt- şi lungmetraj. Ar trebui, de asemenea, să se doteze un studiou de animaţie cu aparatură modernă, ar trebui cointeresată difuzarea pentru reintroducerea animaţiei pentru copii. Poate chiar un cinematograf specializat pentru animaţie (unde să se prezinte şi producţiile străine ale genului), aşa cum era pe vremuri cinematograful "Doina", n-ar fi chiar o idee lipsită de sens. Dar pentru toate acestea trebuie să existe o anume voinţă, care să scoată din uitare şi inerţie filmul românesc de animaţie, care la ora actuală are doar reuşite sporadice.




0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Călin Stănculescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer