Am venit să înregistrez interviuri, să particip la conferinţe, să fac transmisii în direct la radio, să scriu articole şi să pun poze pe site.
Am adus-o cu mine şi pe Doina ca să cumpere compulsiv cărţi, să mănânce alivenci şi să viziteze casa lui Topîrceanu şi pe cea a Otiliei Cazimir, la care în primăvară n-a avut vreme să ajungă.
Dar dacă stau bine şi mă gândesc, cel mai important mi se pare că am adus la Iaşi un portbagaj plin cu îngeri. Îngeri pictaţi pe sticlă cu migală, înveliţi apoi în folii cu bule, strânşi cu bandă adezivă şi înghesuiţi în două cutii de carton şi o geantă de pânză bej. Vreo 65 la număr, mai mari şi mai mici.
Nu-mi dau seama cum au ajuns îngerii ăştia să se lipească de mine, dar povestea sună cam aşa.
Era în 2017, iar pe pagina de Facebook a lui Emil Brumaru tot vedeam de la o vreme îngeri. Îngeri miraţi sau speriaţi, îngeri curioşi sau ocupaţi, care fierbeau supă, se dădeau cu trotineta, purtau fulare şi mănuşi, sau care pur şi simplu dormeau şi aveau vise colorate în formă de peşti. Şi atât de tare mă intrigau, încât ajunsesem să-i pândesc dimineţile, când la radio în emisie deschideam calculatorul pe Facebook. Târziu a început să scrie Emil Brumaru că autoarea lor este Zamfira Zamfirescu.
Era a doua zi de Crăciun, mi-era somn şi frig, şi mi-a venit ideea să o caut pe Zamfira pe Facebook. Am văzut că locuia la Cluj, aşa că i-am trimis cerere de prietenie. Iar ea mi-a acceptat-o imediat. Am mai stat vreo câteva zile pe gânduri, după care mi-am făcut curaj şi am invitat-o la radio pentru un interviu. Iar ea a spus da.
Greu m-am abţinut atunci să nu întrec măsura, să nu încalc limite, să fiu indiscretă, să menţin discuţia în tonuri profesionale şi neutre.
Atunci am aflat că nu îl întâlnise niciodată pe Emil Brumaru. Că într-o noapte, după ce migălise la un înger, l-a fotografiat şi i l-a trimis poetului.
Aşa a început o corespondenţă febrilă între cei doi: noaptea Zamfira picta, iar uneori, pentru că nu mai avea răbdare, usca vopselurile cu foehnul, pentru că ştia că la Iaşi poetul aştepta. Iar el se trezea dimineaţa şi imediat îşi deschidea calculatorul să vadă cu ce se îndeletniceşte îngerul pictat peste noapte. Scria rapid versuri şi le publica pe Facebook. Uneori n-avea răbdare să revizuiască textul, aşa de dornic era să-i facă pe îngeri să vorbească.
Toate astea mi le-a povestit Zamfira la radio în februarie 2018. Apoi, la început de martie, am primit un telefon: Doina, ce-ai spune dacă l-am invita pe Emil Brumaru la Cluj?
Şi în aprilie a venit, pentru cinci zile, la Târgul de Carte Gaudeamus. Iar îngerii pictaţi de Zamfira şi însoţiţi de versurile lui Brumaru s-au arătat pentru prima dată în public la Galeriile Revistei Steaua, de la Uniunea Scriitorilor.
Cele cinci zile de la Cluj le-am încheiat într-o duminică însorită în grădina Zamfirei. Bând cafea (cum altfel!) din ceşti roşii smălţuite de ceramică. Şi minunându-ne când Zamfira ne povestea că dacă vrei să pictezi un înger pe sticlă trebuie să te gândeşti bine dinainte şi să iei totul de la coadă la cap.
În noaptea în care Emil Brumaru a plecat am vorbit mult de tot cu Zamfira la telefon. I-am promis că vom merge la Iaşi împreună. Am şi reuşit în aprilie (din nou aprilie) şi atunci a apărut o nouă idee: cum ar fi să aducem şi îngerii la Iaşi? Şi s-a putut şi asta. La Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere, FILIT.
Iar pe măsură ce se apropia ziua plecării de la Cluj la Iaşi eu deveneam din ce în ce mai agitată. Dacă n-or să încapă îngerii la mine în portbagaj? Dacă pe drum o să ne răsturnăm cu maşina, iar îngerii se vor face ţăndări? Dacă, dacă, dacă... Dar nu i-am suflat Zamfirei o vorbuliţă despre temerile mele. Le avea, cu siguranţă, pe ale ei. La fiecare groapă sau denivelare, suspina: "Vai, Doina, îngerii!" Iar eu vedeam pe loc rame zdrobite si îngeraşi făcuţi fărâme.
Aşa că tare am răsuflat uşurată când i-am văzut a doua zi la expoziţie, toţi rumeni, proaspeţi, veseli, umplând de culoare şi căldură Galeriile Th. Pallady de pe strada Lăpuşneanu.
Acum mai am o grijă: fiecare va trebui dat jos de pe perete, curăţat de lipiciul de pe dos, ambalat în folia cu bule, legat fedeleş cu bandă adezivă şi pus înapoi în cutiile de carton.
De drumul până acasă însă nu-mi mai e frică. Cărăuşul îngerilor a căpătat experienţă. Şi parcă-i placă să-şi ştie portbagajul doldora de îngeri.
P.S. - În cadrul FILIT la Iaşi expoziţia Negoţ cu îngeri poate fi vizitată la Galeriile Th. Pallady de pe strada Lăpuşneanu până duminică, 6 octombrie 2019, la finalul festivalului.
