Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Lo Sceicco Bianco / Şeicul Alb

Seara marilor autori - Lo Sceicco Bianco / Şeicul Alb


Cinesemnal, februarie 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Lo Sceicco Bianco / Şeicul Alb, primul lungmetraj regizat singur de Fellini, îşi are geneza într-un manuscris de 20 de pagini al lui Michelangelo Antonioni. Deşi Antonioni făcuse deja un documentar despre fumetti (foto-romane foarte populare), acesta nu reuşeşte să regizeze Lo Sceicco Bianco / Şeicul Alb din cauza unor probleme de ordin medical, aşa că îi vinde subiectul producătorului Carlo Ponti, care ulterior li-l înmânează lui Fellini şi Tullio Pinelli. Aceştia trebuiau să dezvolte scenariul filmului (cu titlul original Dragă Ivan), dar ajung să reconstruiască povestea. Apoi, Fellini hotărăşte să se ocupe singur de regia filmului.

Dacă în filmele sale de mai târziu, Fellini ne prezintă o Romă decadentă, în care personajele dansează robotic, bolnave, un dans dacă nu macabru, cel puţin trivial, în Lo Sceicco Bianco / Şeicul Alb, Ivan Cavalli (Leopoldo Trieste) şi soţia sa, Wanda (Brunella Bovo), ajung cu trenul în Roma pentru a-şi petrece luna de miere. Camera se mişcă odată cu trenul, punându-i în faţă spectatorului, printr-o întrezărire a peisajului, urbanitatea colosală, copleşitoare. Orson Welles afirma că Fellini este un băiat de provincie care nu a ajuns niciodată cu adevărat la Roma, ci doar continuă să viseze la ea, cu o inocenţă ce reiese deseori din filmele sale. De aici putem înţelege de ce Welles consideră Lo Sceicco Bianco / Şeicul Alb cel mai bun film regizat de Fellini. Faptul că Ivan rosteşte prelung, plin de optimism, nostalgie şi convingere, numele oraşului în care se află toate aspiraţiile lui, Roma, întăreşte poziţia lui Welles faţă de Fellini.

Ivan are planuri pentru toată ziua: el se întâlneşte cu familia sa, avându-l în prim-plan pe unchiul său (Ernesto Almirante), om important al Vaticanului, care le aranjează o întâlnire cu Papa. Wanda primeşte răspuns la scrisorile sale fanatice destinate lui Fernando Rivoli (Alberto Sordi), actorul principal din "Şeicul alb" (arhicunoscută serie de fumetti). Acesta o invită să petreacă câteva ore "de neuitat împreună".

La nivelul construcţiei narative, se identifică două planuri: al Wandei, care evadează din hotel şi ajunge împreună cu actorii celebrei serii, şi al lui Ivan, înconjurat permanent de familia sa. Jonathan Rosenbaum observă că Fellini încearcă să satirizeze în mod egal cele două planuri, empatizând totodată în mod egal cu deziluziile şi umilinţele separate ale celor doi soţi. În timp ce Wanda trăieşte fantezia supremă în mijlocul actorilor, Ivan încearcă să creeze scenarii plauzibile pentru a muşamaliza absenţa consoartei.

Wanda, naivă şi fatalistă, ajunge să îşi nege rolul de soţie, desemnat de societate, pentru o existenţă reprobabilă. În relaţia Wandei cu realitatea regăsim un soi de bovarism ce corespunde aspiraţiilor ei obstrucţionate de lumea fictivă a unor imagini, "viaţa ei adevărată fiind cea din vis", respectiv cea închipuită. În momentul în care Wanda realizează că imaginea pe care şi-a format-o despre Rivoli nu se traduce decât în termenii vanităţii, are loc un şoc disociativ, evident în relaţia acestuia cu soţia sa, Rita, în faţa căreia încearcă să se justifice. Ecourile acestei scene de adulter cvasiculpabil, dar şi a scenei în care şeicul se balansează pe un leagăn îmbrăcat în alb, sunt sesizabile în reclama regizată de Francis Ford Coppola, pentru cafeaua Illy, în 1999.

Deşi Fellini afirmă că Sordi era considerat un actor fără carismă, care nu ar fi reuşit să adune oamenii într-o sală de teatru (ulterior, el va ajunge un celebru actor comic), regizorul îi oferă rolul unui personaj-cheie în filmul său, ajungând să exprime prin intermediul lui un narcisism originar, şamanic.

Dacă Wanda îşi creează propria realitate prin intermediul imaginilor seriilor fumetti, putem spune că Ivan o face prin intermediul fotografiilor cu logodnica sa, pe care i le arată Cabiriei (Giulietta Masina), o prostituată întâlnită întâmplător pe stradă (personaj reluat de Fellini în Nopţile Cabiriei). Deşi imaginea idealistă a soţiei sale ajunge să fie distilată în timpul actului narativ, Ivan verbalizează nostalgic amintirile cu aceasta, manifestarea încrederii iluzorii fiind incontestabilă.

Deşi Fellini nu încearcă să dea adâncime personajelor sale, el nu creează nicidecum un film care aparţine genului comic, prin împiedicări şi căderi previzibile, care ar stârni râsul. De pildă, prin numele de cod al Wandei, "bambola appassionata" ("păpuşă pătimaşă"), Fellini reuşeşte să creeze o secvenţă comică în momentul când scrisoarea este citită de unul din poliţişti. De asemenea, scena în care Ivan Cavalli, depăşit de situaţie, îşi întâlneşte familia şi e cât pe ce să ia în braţe o femeie aflată din întâmplare în salonul hotelului, poate fi considerată o propunere comică neinvazivă. Stâlcirea numelui Wandei de către mătuşa care o evocă pe o anume Sandra, fuga lui Cavalli după mătuşa care vrea să ia ascensorul spre camera soţiei absente, întrebarea absurdă a Wandei despre existenţa vreunui telefon prin preajmă, adresată unui copilaş care nu părea că poate vorbi încă, sau proiectarea imaginară a lui Fernando Rivoli într-o lume anterioară, când el ar fi fost pirat, şi Wanda, sirenă, dezvoltă premise cu o funcţie comică, însă tonul e mai degrabă ironic, nicidecum teatralist, de bufonerie. Poate nu degeaba afirma Fellini că "a face oamenii să râdă mi s-a părut întotdeauna cea mai privilegiată vocaţie, cam la fel cu vocaţia sfinţeniei".

(Daniela Custrin este masterand CESI)

Proiecţii la Cinemateca Eforie:
Miercuri, 19 februarie 2020, ora 19:30
Sâmbătă, 22 februarie 202, ora 15:00

Lo Sceicco Bianco / Şeicul Alb
Italia / 1952 / 83 min / a/n / s.rom. / Comedie dramatică
R: Federico Fellini
Cu: Alberto Sordi, Giulietta Masina, Brunella Bovo




 Toate articolele despre Lo Sceicco Bianco / Şeicul Alb


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Daniela Custrin


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer