Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2009

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Simfonia Clopotele de Serghei Rahmaninov


Marcel Frandeş

ianuarie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În concertul din 3 decembrie 2009 de la sala Ateneului Român au evoluat Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii George Enescu, sub bagheta lui Misha Katz, avându-i ca solişti pe pianistul Dan Grigore, soprana Iulia Artamanov, tenorul Ruben Mureşan şi baritonul Ionuţ Pascu. Corul a fost pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner. Un public foarte numeros a putut asculta o seară de muzică ce cuprindea un repertoriu romantic de o frumuseţe greu de exprimat în cuvinte: Vocaliza (în versiune orchestrală), Rapsodia pe o temă de Paganini, în la minor (un veritabil al cincilea concert de pian) şi Simfonia corală «Clopotele», op. 35 pentru soprană, tenor, bariton, cor şi orchestră mare.

Dirijorul Misha Katz a studiat violoncelul cu tatăl său, Leonid Katz (un remarcabil şef de orchestră), apoi cu Mstislav Rostropovici la Conservatorul Ceaikovski din Moscova. Mai târziu a studiat dirijatul, perfecţionându-se cu Leonard Bernstein. Misha Katz a fondat Trioul Şostakovici, înregistrând diferite opusuri la Sony Classical. Artistul a dirijat în celebre săli din lume, precum: Concertgebouw din Amsterdam, Alte Oper din Frankfurt / Main, Pleyel din Paris, Teatrul Manoël din Malta, Wigmore Hall din Londra. Dirijorul a fost invitat în numeroase festivaluri muzicale internaţionale ca: Monte Carlo, Bodensee, Palma de Mallorca, Harrogate, Bregenz, Sion, Cervantino de Mexico, Jerusalem, Santander, Flandra şi Cannes. Misha Katz predă cursuri de măiestrie la Geneva, Nisa, Bruxelles, Moscova, Tel Aviv şi Mexico City. Din anul 1996 este dirijor permanent al Orchestrei naţionale din Minsk (Belarus).

De câte ori a dirijat la sala Ateneului Român, Misha Katz a făcut săli arhipline, iar succesul său este constant. Încercând să surprind câteva elemente (exterioare) ale artei sale dirijorale, m-am confruntat cu greutatea de a spune ce are acest muzician complet diferit de alţii. Se pare că este magia comunicării. Gestica sa foarte amplă, alura de uriaş (dirijează fără podium), precizia, contrastele, mimica, tensiunea şi bucuria de a provoca surpriză impresionează publicul. În Vocaliza, de Serghei Rahmaninov, puritatea melodică s-a putut remarca pretutindeni (ideea a fost preluată din ultima piesă aparţinând Liedului op. 34). Melopeea trecea de la un compartiment la altul al orchestrei, metamorfozându-se timbral. Planul dinamic foarte rarefiat, alături de omogenizarea vibrato-ului la corzi, a creat un efect ca de murmur vocal. Rapsodia pe o temă de Paganini, în la minor op. 43 este o lucrare de virtuozitate, nelipsită din repertoriul pianiştilor de anvergură. Ea fost terminată de către compozitor într-o lună şi jumătate (3 iulie - 18 august 1934) şi a avut premiera la 7 noiembrie 1934, în Baltimore, cu Leopold Stokowski la pupitrul dirijoral.

Tema, cu cele 16 măsuri ale sale, a mai fost utilizată de Franz Liszt, Johannes Brahms şi de Witold Lutoslawski şi Andrew Lloyd Webber. Cele 24 de variaţiuni (grupate în trei secţiuni, repede-lent-repede, asemenea unui concert tripartit) abundă în pasaje dificile atât în partitura solistică, cât şi în cea orchestrală. Bazându-se pe experienţa lui Dan Grigore şi a artiştilor acompaniatori, dirijorul Misha Katz a supralicitat latura spectaculoasă a gesticii, baletând, contorsionându-se acrobatic, exagerând uneori comunicarea cu pianistul (se sprijinea în cot pe pian şi-l privea de la 20 de centimetri în ochi pe Dan Grigore pentru a-i prelua intenţiile interpretative, fără a reuşi însă). Din păcate, această pantomimă nu a avut efectul muzical scontat, unele desincronizări marcând calitatea execuţiei. Tema Dies Irae, din cea de-a şaptea variaţiune, era lipsită de maiestuozitate. Am ascultat în mai multe variante interpretative (de pildă, în stagiunea trecută - mai 2009, pianista Olga Kern), desfăşurările rapide în staccato pe treptele unor scări ascendente intens cromatizate; dar în versiunea lui Dan Grigore nu se putea observa acel joc de clopoţei, pe care mâna dreaptă a pianistului ar fi trebuit să-l genereze. Muzica lui Rahmaninov este o perfectă şi ultimă întrupare a unei tradiţii reprezentate de Piotr Ceaikovski - un melodist de anvergură, pătruns de suflul fierbinte şi tumultuos al romantismului. Nu am regăsit aceste calităţi în lansarea cantilenei atât de îndrăgite din variaţiunea nr. 18 a Rapsodiei (cea care a fost utilizată intens în studiourile cinematografice de la Hollywood, ca muzică de film).

Simfonia Clopotele, în schimb, a avut parte de o interpretare deosebit de plastică. Lucrarea vocal-simfonică a redat cu ajutorul sunetelor viu colorate conţinutul poemului simbolist al lui Edgar Allan Poe. Amprenta sonoră a clopotelor şi-a făcut simţită prezenţa încă din copilăria lui Serghei Rahmaninov: cele patru sunete ale clopotelor mari de la Catedrala Sf. Sofia din Novgorod, unde participa la slujba religioasă alături de bunica lui, l-au obsedat pe compozitor. Acestor sunete, mărturisea Rahmaninov, le-a asociat noţiunea de lacrimi, fiindcă ele, clopotele, plângeau cu un timbru de argint. Într-adevăr, în muzica simfoniei sale se observă influenţa tainică pe care dangătul de clopot bisericesc o revarsă asupra oricărui rus.

Soliştii Iulia Artamanov şi Ruben Mureşan au avut o prestaţie modestă. Baritonul Ionuţ Pascu a reuşit să redea însă convingător, prin timbrul vocii sale, acel sentiment lugubru al apropierii de moarte. Corul, ca veritabil personaj colectiv, s-a implicat cu multă dăruire, sugerând lupta cu urgia, mai ales în zona culminantă a Presto-ului. Frumoasă a fost şi intervenţia cornului englez pe o cantilenă ce îndemna la reculegere. Un concert cu muzică deosebit de frumoasă. O poţi asculta şi re-asculta fără teama de a rămâne încătuşat de ea. Pur şi simplu, te împlineşte estetic.



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2009


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Frânturi de sacralitate - Oratoriul Paulus de Felix Mendelssohn-Bartholdy, Marcel Frandeş
 Tendinţe de sincronizare, Oltea Şerban-Pârâu
 Concerte anticriză , Oltea Şerban-Pârâu
 Un an muzical cât două decenii?, Oltea Şerban-Pârâu
 Am cravata mea..., Carmen Muşat-Coman
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer