Gus Van Sant şi Minotaurul - Elephant

Elephant (titlul derivă din parabola conform căreia nişte orbi examinează diferite părţi ale unui elefant, dar nici-unul nu-l recunoaşte în întregul lui - metaforă a imposibilităţii adulţilor de a înţelege lumea adolescenţilor) nu aduce o temă nouă. Însă e rar, şi chiar extrem de rar să asistăm la un film care să prezinte simultan o profundă complexitate conceptuală şi de intenţie arătate printr-o tehnică aproape elementară, de film de diplomă.

Gus Van Sant urmăreşte câţiva elevi ai unui liceu american, într-o mise-en-scene în acelaşi timp fluidă şi repetitivă, care sugerează, fără a le sublinia, indiciile unei stări de criză adolescentină.

Pe un teren de sport, elevii se antrenează pentru fotbal american, o fată care nu se simte bine în propria-i piele traversează cadrul, un băiat îşi pune un tricou roşu, parcurge culoarele şcolii şi se întâlneşte cu prietena lui. Ei se numesc John, Elias, Michelle, Carrie... Lungi planuri-secvenţă urmăresc personajele de-a lungul culoarelor, la cantină, în atelierul foto sau în sala de curs. Regizorul creează un puzzle de scene care se suprapun şi se intersectează, jucându-se cu culorile şi cu ralenti-urile, sau cu fragmente din "Sonata Lunii", intercalate cu scurte didascalii care ilustrează numele personajelor.

Nici documentaristă, nici manipulatoare, camera acompaniaază traiectoriile personajelor, conversaţiile lor de zi cu zi. Fără nimic naturalist. Însă încetul cu încetul regizorul construieşte un spaţiu mental, un loc de reflecţie pe măsura lumii reale, pentru a ajunge să evoce catastrofa. Aceasta va fi masacrul înfăptuit de doi elevi, înarmaţi până în dinţi, asupra colegilor şi profesorilor lor. Ca într-un coşmar - cu realismul şi evidenţa logică a coşmarului - catastrofa e filmată într-o manieră extrem de subtilă şi de elegantă.

Elephant este, în mod şocant, un film extrem de f r u m o s... Un film cu o putere de sugestie extremă, realizată cu mijloace narative şi figurative minime, cu un deosebit simţ al mişcării, al ritmului, al distanţei în spaţiu şi timp. O "Instalaţie" artistică prin care interogăm raportul adolescenţilor cu propriul trup, jocurile video războinice care plac atât de mult băieţilor, raporturile între generaţii, alimentaţia, imaginarul infantil sau eroic, imaginile totalitare, accesul liber la arme, excesul facilităţilor materiale, anumite viduri contemporane la nivel social şi afectiv, frustrarea sexuală, starea cuplurilor, a caselor, a birourilor, starea de " a fi cool" instituită ca valoare de bază...

Reuşita lui Elephant constă în a fi elaborat această construcţie infinită în care toţi indicii se refractă şi se recombină, pentru a oferi fiecăruia propria meditaţie...

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.