Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Portretul lui Dorian Gray

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pariul lui Wilde sau... Ce se întâmplă, de fapt, în Portretul lui Dorian Gray?


Gina Şerbănescu

septembrie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Motto:
And all men kill the thing they love,
By all let this be heard,
Some do it with a bitter look,
Some with a flattering word,
The coward does it with a kiss,
The brave man with a sword
!

(Oscar Wilde, The Ballad of The Reading Gaol)


„Vrei sa ştii marea dramă a vieţii mele? E că mi-am pus geniul în viaţă, iar în opere mi-am pus doar talentul!" (Andre Gide, Amintiri despre Oscar Wilde, apud. Oscar Wilde, De Profundis, editura Allfa Paideia, Bucuresti, 1996, pag. 8).

Dragă cititorule, tocmai ţi s-a confesat Oscar Wilde... El i-a făcut această mărturisire lui Andre Gide, care era dezamăgit de faptul că romanul Portretul lui Dorian Gray, în forma lui scrisă, nu se ridica la nivelul la care subiectul acestei opere se prezenta în varianta lui orală: „Cea mai bună scriere a sa nu e decât o palidă răsfrângere a strălucitei lui conversaţii. Cei ce l-au auzit vorbind găsesc că s-au înşelat citindu-l"! Acelaşi reproş îl aducea Andre Gide şi pieselor de teatru ale lui Oscar Wilde, iar replica, bineînţeles, nu întârzia să fie dată: „Oh, dar strigă el îndată, piesele mele nu sunt nicidecum bune şi nici nu ţin deloc la asta....dar dacă ai ştii cum mă amuz! Aproape fiecare din ele e rezultatul unui pariu. Dorian Gray deasemenea, l-am scris în câteva zile, pentru că unul din prietenii mei susţinea că nu voi putea scrie niciodată un roman." (Andre Gide, Amintiri despre Oscar Wilde, apud. Oscar Wilde, De Profundis, editura Allfa Paideia, Bucuresti, 1996, pag. 8)

Aşadar Portretul lui Dorian Gray este rezultatul unui pariu, pe care Wilde se presupune că l-a câştigat şi nu doar pentru că a scris această carte în timp record... Aş putea foarte bine să mă erijez în cel mai autentic sofist, dacă asta nu e cumva o contradicţie în termeni, să aleg două personaje, care, pe parcursul a câteva sute de pagini, sa fie forţate să monologheze spunând fiecare acelaşi cuvânt. V-aş putea convinge că ele sunt, de fapt, în cel mai incitant dialog şi că aveţi de-a face cu cel mai arzător roman experimental... Şi uite aşa, pot pretinde că am câştigat un pariu şi am scris un roman cu o viteză uluitoare... Dar, oare, câtă lume aş putea înşela? De ce nu ar fi acesta un pariu câştigat realmente, iar pariul lui Wilde este?... Vom înţelege asta după ce vom vedea ce se petrece realmente în Portretul lui Dorian Gray... Realmente? Nota Bene! Nimic nu poate fi povestit obiectiv pe lumea asta... De la Kant citire, la lucrul în sine nu prea avem acces, aşa că cer cu umilinţă indulgenţă la adresa subiectivităţii mele, căreia, ceea ce se petrece în romanul lui Oscar Wilde se înfăţişează astfel, ca o colecţie de tablouri într-o expoziţie pe care fiecare o poate amenaja după gustul propriu!

Sageata  Povestea lui Dorian în imagini e spusă de Mihaela Marin în Atelier LiterNet


Tabloul I, în care Dorian Gray pozează, în formă perfectă, pentru a se deforma ulterior...

Ne aflăm în atelierul pictorului Basil Hallward, care primeşte vizita Lordului Henry Wotton. Modelul care pozează talentatului pictor este Dorian Gray, un tânăr din înalta societate londoneză... Dorian este de o frumuseţe uluitoare, dar tragedia se ascunde, vom vedea, tocmai în aceasta frumuseţe. Basil vede în esenţa lui Dorian, el aşează în tablou ceea ce i se revelează... Efectul este devastator. Dorian Gray îşi va dori pentru el, nu pentru operă, tinereţea veşnică. Viaţa trebuie trăită la înălţimea darurilor primite, iar cuvintele Lordului Henry vor stimula şi mai mult dorinţa tânărului de a trăi cu o intensitate nemaintâlnită: „Numai simţurile şi nimic altceva pot lecui sufletul şi nimic altceva nu poate lecui simţurile!" Între viaţă şi artă trebuie stabilit un raport de identitate, altfel timpul va distruge în zadar frumuseţea fizică a lui Dorian... Aşadar, să ne gândim: este drept ca frumuseţea să dureze doar prin privilegiul unui pictor de a o valoriza, sau cel ce o posedă trebuie să trăiască din plin, sub impulsul spaimei că efemeritatea va distruge aceasta frumuseţe? Cuvintele lui Henry îl otrăvesc, sau după caz, îl stimulează pe Dorian ca, devenind conştient de ceea ce este să transpună în planul existenţial concret efectele frumuseţii sale! Se va vedea ce va rezulta de aici...

Tabloul II: Sibyl Vane sau... "frailty thy name is woman"...

Dorian trebuie să experimenteze tot... Şi astfel, paşii îl vor duce în locuri pe unde altădată nu ar fi umblat... Un evreu bătrân te invită să intri într-un teatru de mana a doua. Ce pericol poate ascunde această invitaţie? Printre actori la fel ca şi teatrul în care joacă, se remarcă Sibyl Vane, o tânără actriţă încântătoare, de care Dorian se îndrăgosteşte... Se îndrăgosteşte... De ea oare, sau de personajele pe care le interpretează? Până unde putem adânci prăpastia între un artist şi creaţia lui? Dorian vrea să se căsătorească cu Sibyl, prietenii lui trebuie să o vadă! Şi ce li se arată ochilor? O actriţă de ultimă categorie, fără urmă de talent, pentru că ea, femeia îndrăgostită, a hotărât că nu mai are nevoie de teatru dacă îl are pe Dorian... Dezamăgirea tânărului numit de ea Prinţul Fermecat nu cunoaşte margini... Părăsirea e inevitabilă! Îl putem acuza pe Dorian? Are femeia, în slăbiciunea ei vreo vină? Sibyl va muri, crima neintenţionată va fi ascunsă, graţie „abilităţilor" Lordului Henry... Sinuciderea lui Sibyl va lovi însă unde ne-am aştepta mai puţin... În portret... Acolo va apărea o grimasă, o urmă de cruzime şi Dorian va înţelege că de acum înainte tot ceea ce va face va deforma opera de artă, iar el va rămâne neatins, va umbla prin lume şi nimic nu îi va putea afecta puritatea... Tabloul va fi ascuns, iar în acea ascundere va fi zămislit un monstru, acolo va începe să existe adevăratul Dorian Gray! Iar Dorian va trăi, se va arunca într-o furie a experimentării... Dumneavoastră ce aţi fi făcut?

Tabloul III: A rebours sau otrava dintre filele unei cărţi

Ne trăim de multe ori clipele vieţii noastre în acord cu ceea ce învăţăm din cărţi, fie că suntem conştienţi de asta sau nu... Dorian va fi otrăvit de o carte, ne spune Oscar Wilde. Este vorba de A rebour de J-K. Huysmans... Personajul acestei cărţi este creatorul unor paradisuri artificiale, pe care Dorian va încerca la rândul său să le zămislească. Filosofia Lordului Henry, conjugată cu modul de a fi al protagonistului din A Rebours va adânci dorinţa lui Dorian de a-şi trăi viaţa ca pe o operă de artă, dar rezultatul va fi doar o estetică a urâtului... Timpul nu va trece peste Dorian, chiar dacă el se va adânci nu în paradisuri artificiale, ci în iaduri în care opiumul şi depravarea nu vor lăsa nici o urmă asupra frumosului chip, în schimb vor lovi din ce în ce mai tare şi mai grotesc chipul din tablou. Monstrul va deveni de neprivit... Până unde se poate merge? Pictorul care a zămislit opera va voi să vadă adevăratul suflet al lui Dorian. Din tablou ordinul este clar! Basil trebuie să moară, ba mai mult trebuie nimicit. Pumnalul nu ajunge şi astfel intră în scenă unealta neantizării lui Basil: Alan Campbell, un... "prieten" al lui Dorian care supus unui şantaj al cărui suport va admirabil ascuns de Wilde, va face să nu mai rămână nici urmă din cel care aşezase pe pânză esenţa nemaîntâlnită a lui Dorian Gray... Viaţa lui Dorian poate continua... la fel, cu aceeaşi patimă, cu aceeaşi teamă de a nu pierde nimic din ceea ce poate fi experimentat!

Tabloul IV: Alte personaje în căutarea aceluiaşi autor...

Vom auzi de multe ori autori care ne vor spune că au creat ca şi cum subiectul le-ar fi fost dictat „din altă parte", că personajele şi-au cerut singure dreptul la existenţă. Sunt personaje care, în acest roman, îl găsesc pe Wilde, intră în existenţă, dar se comportă ca şi cum ar avea un grad de nefiinţă, tocmai pentru a fi pus un accent cât mai clar asupra concentrării de substanţă artistică a personajului titular... Femeile sunt ca nişte umbre, fie că este vorba de mama lui Sibyl Vane, sau de Lady Narborough (personaj extrem de util pentru ca cititorul să înţeleagă efectele distrugătoare ale timpului) ori de încântătoarea Gladys, care deşi se distinge prin inteligenţa sa de celelalte apariţii feminine, nu are forţa de a opri drumul autodistructiv ascuns al lui Dorian. Prostituata care ştie taina lui Dorian, singura care îi poate vedea „ochii de diavol" nu e altceva decât imaginea de peste ani a ceea ce ar fi ajuns Sibyl şi se comportă în roman tot ca o unealtă: graţie ei află James Vane, fratele lui Sibyl cine este „Prinţul Fermecat" spre care trebuie să se îndrepte răzbunarea pe care jurase să o ducă la îndeplinire. James va eşua, evident, intenţia uciderii lui Dorian va acţiona ca un bumerang, de data aceasta fără ca Dorian să aibă, explicit vreo vină... În tablou urâţenia se adânceşte... Până unde se poate merge?

Tabloul V... Oricine ucide ceea ce iubeşte (spuse domnul Wilde)... sau pumnalul eliberator...

Se poate merge până acolo unde împietrirea timpului nu mai poate fi suportată, până acolo unde urâţenia monstrului din tablou se cere curmată, până acolo unde se înfăţişează cu claritate faptul că arta şi viaţa nu pot fi într-o perfectă identitate. Dorian a ucis tot ce a iubit... A iubit-o pe Sybil... S-a iubit pe sine. În final pumnalul îndreptat spre pânză va elibera întru moarte monstrul din tablou şi va reaşeza la locul său esenţa luminoasă văzută cândva de Basil Hallward.

Ce se întâmplă, de fapt, în Portretul lui Dorian Gray? Se desfăşoară, în faţa ochilor noştri o poveste din care aflăm ceva despre noi înşine... Aflăm că nu putem să ne ascundem prea mult, chiar dacă nici unul dintre noi nu are, precum Dorian, ascuns în camera copilăriei, un tablou care să arate ceea ce e adevărat despre noi! Şi cine ar putea concentra în cuvinte spaima lui Dorian, decât un poet autentic precum Jorge Luis Borges, care în poemul Oglinda, se întâlneşte, pe neştiute, cu spiritul lui Dorian Gray:

Copil, îmi era frică de oglinzi,
Frică de a vedea în ele un alt chip decât al meu
Sau doar o masca oarbă şi impersonala
Putând ascunde, ascunzând ceva atroce
. Aşa cum mă temeam
Ca nu cumva tăcuta vreme din oglinzi
Să nu se-bată de la cursul zilnic
Al orelor noastre de rând, găzduind,
Spre vagile imaginarele hotare ale ei,
Fiinţe noi şi forme noi
Sau noi culori (dar asta nimănuia nu i-am spus,
Copiii sunt sfioşi)
. Însă acum
Mă tem să nu dezvăluie oglinda
Adevăratul chip al sufletului meu,
Rănit de umbre, sfâşiat de vini
, însuşi acela
pe care Domnul îl vede şi poate îl văd şi ceilalţi
...

(Jorge Luis Borges, Oglinda, apud. Petru Creţia, Oglinzile, Ed. Humanitas, Bucureşti 1993)


Epilog: De ce a câştigat Wilde pariul?


Oscar Wilde a câştigat pariul cu cel mai important element al romanului său: timpul. Chiar dacă nu auzim vocea lui povestindu-ne ce se petrece, de fapt, în Portretul lui Dorian Gray (şi regretul nostru e la fel de mare ca al lui Andre Gide), influenţa acestui roman creşte din ce în ce mai mult, iar taina o putem găsi în cuvintele unui filosof contemporan (Jean Baudrillard). Inevitabil, fiecare dintre noi are un geamăn malefic, inevitabil suntem supuşi unei dualităţi, întocmai ca Dorian, şi dacă nu ştim să integrăm în singularitatea noastră această dualitate, salvarea e prea puţin probabilă. „Nimeni nu este vreodată unul singur, fiecare se naşte în stare dublă şi este bântuit de propriul frate geamăn. Cei care rămân lipiţi de el sunt nişte morţi vii. Toţi suntem într-o măsură mai mare sau mai mică nişte morţi vii, prinşi în capcana unei identităţi malefice. Singularitatea nu poate rezulta decât din dedublare şi printr-o rupere a simetriei".(Jean Baudrillard, Paroxistul indiferent, Editura Ideea & Design, Cluj, 2001)



 Toate articolele despre Portretul lui Dorian Gray


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Gina Şerbănescu


Alte articole

 Galerie foto - Portretul lui Dorian Gray, Mihaela Marin
 Cine este Sibyl Vane? - Portretul lui Dorian Gray, Gina Şerbănescu
 Dulce ca mierea e gustul degenerării - Portretul lui Dorian Gray, Cristina Rusiecki
 Despre seducţie - Portretul lui Dorian Gray, Marie-Louise Semen
 Portretul lui Dorian Gray şi posibilitatea întrupării cuvântului prin dans, Gina Şerbănescu
 Toate articolele despre Portretul lui Dorian Gray


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer