Din când în când, Marius postează pe Facebook fotografii care mă fac să îmi doresc să vină mai repede Crăciunul. (Urmând exemplul unei persoane foarte apropiate şi, totodată, reducând simţitor vizitele la sală din pricina lipsei de timp,
nu-mi mai dau voie la delicii culinare dulci decât cu ocazii cu adevărat speciale). Următoarea ar trebui să fie Ajunul, dar mai prevăd cel puţin doi Sfinţi Nicolae, o zi de naştere şi o mutare care să dea dezlegare la ceva cu unt, zahăr şi, cel mai probabil, cacao din belşug. Fotografiile pe care le publică Marius nu sunt doar cu dulciuri, deşi eu am sucombat în faţa unor ciocolate de casă cu tot soiul de alambicuri apetisante. În entuziasta şi din ce în ce mai marea comunitate
on-line care îi urmăreşte fiecare mişcare, Marius Tudosiei distribuie zilnic dări de seamă despre ce pot face două mâini dibace (ale lui), plăcerea de a cunoaşte o mâncare bună şi o serie parcă nesfârşită de ingrediente necontaminate de viermii viu coloraţi şi omniprezenţi ai hranei de supermarket. Azi e un humus întins fără zgârcenie pe o felie de pâine cu hribi, mâine o
focaccia cu parmezan, ulei de măsline şi roşii uscate la soare, mai devreme a avut un soi de Provolone numai bun de mariat îndrăzneţ cu o dulceaţă de gogonele şi
lime, mai târziu aveţi şanse să prindeţi biscuiţi cu ghimbir.
Plăcerea lui Marius este de a face mâncăruri bune, simple şi pe bune. Nu neapărat de restaurant simandicos, în care
dressing-ul şi frunzele de rozmarin sunt mai consistente decât felul din farfurie. Sunt sigur că şi ele îi ies la fel de bine, dar eu îl văd pe Marius
încingându-se cu şorţul autentic Fifteen pentru a onora mâncarea adevărată, cea la care visezi când
ţi-e poftă de bun, de proaspăt, de autentic, de simplu, de "ah, ce bine am mâncat!".
Într-o vilă de pe Barbu Văcărescu, Marius Tudosiei
şi-a mobilat pereţii fiecărei zile cu brânzeturi cu gusturi succesive, cu şerbeturi de cătină şi zmeură, cu zacuşti ca mai multe toamne cu capac, cu
Chardonnay-uri de cursă lungă, cu fructe tinere, curate, cu mirodenii menite să şoptească în limbi ciudate, cu cărnuri
ca-n tablourile flamande, cu ierburi reduse la tăcere în uleiuri verzui şi ferecate cu grijă în sticle mijlocii. Pe etichetele lor nu există cuvinte necunoscute, nu se găsesc litere, cifre şi indici neliniştitori şi din ele pleacă poveştile prin care Marius se (ne) desfată zi de zi. Când mi
le-a spus mie, amândoi am înghiţit în sec, semn că a vorbi despre mâncare sănătoasă e un excelent preambul pentru... a mânca sănătos. Orice poveste a lui Marius ar trebui să înceapă cu "Lăsaţi orice dietă, voi ce intraţi aici". Şi cu gândul dacă postiţi, spuneţi piua măcar jumătate de ceas, aş adăuga eu. Adunate din Grecia, Spania, Italia, Irlanda sau din propria bucătărie, poveştile lui Marius Tudosiei se gustă din plin.
Am şi eu una pentru el: Zilele trecute am fost la Veneţia. Mult de muncă, timp puţin. Ieşirile în străinătate se pontează la capitolul "ocazii cu adevărat speciale", dar asta nu înseamnă că trebuie uitate toate precauţiile - vezi primul paragraf. Sosirea în Lagună a fost marcată de un
gelato come una volta şi un
zabaione. A doua zi am muncit cu spor şi cum se făcuse prea târziu de cină, am
înlocuit-o cu o îngheţată de castane şi iaurt. A treia zi am ajuns
într-o piaţă mult prea
non-turistică şi plină de localnici pentru a nu încerca o
torta della nonna, cu muguri de pin şi cremă de brânză. A patra zi a fost nostalgică, senină, cu apă până la genunchi şi cu avion spre casă.
Nu-mi place gustul despărţirii, ca atare
i-am ţinut piept cu o
zuppa inglese şi o
fornarina cu picuri de ciocolată. Patru deserturi, patru zile, patru derapaje de la calea cea dreaptă. Tu ce zici, Marius, am procedat corect?
TVR Cultural, Vineri, 3 decembrie 2010, 21:30
profil.poveste.personaj@tvr.ro