mai 2011
Film pentru prieteni e un statement împotriva a tot ce înseamnă societatea românească, de la drame personale pînă la cinematografia cu pretenţii înălţătoare şi metafizic-transfigurante. E ca şi cum ai smulge blana Mioriţei cu acul de trasat, e ca şi cum ai răzbuna durerea fiecărui om ajuns la capătul puterilor prin dărîmarea întregii fericiri promise de politică şi de religie, în spirit nietzcheean (cu ciocanul!)împins în suprarealism. E anti-OTV, anti-umilinţă-electorală (cu pachete cu mălai sau biciclete), e anti-viaţă şi anti-moarte, e anti-umanism. E un caz de neputinţă atroce. Iar pentru autorul său, Radu Jude, saltul la actualul proiect, dinspre Cea mai fericită fată din lume, e şi mai radical decît cel făcut de Lukas Moodysson - dacă ar fi să scurtcircuităm cariera lui - de la Lilja 4-ever la Container.

Film pentru prieteni cuprinde confesiunea unui bărbat sfîrşit. Acesta înregistrează un mesaj video în care îşi varsă tot amarul, un mesaj testament. Are peste patruzeci de ani, e divorţat de vreo zece ani şi e umilit neîncetat de toţi cei care ar trebui să îi fie apropiaţi, prieteni. Exasperat, disperat, le aruncă înainte tot adevărul despre comportamentul lor, toată scîrba sa faţă de sine şi faţă de ei. Majoritatea sinucigaşilor pornesc pe această cale din dorinţa de a atrage atenţia asupra lor şi, în acelaşi timp, de a provoca o durere similară cu cea trăită de făptaşi, atunci cînd ei, sinucigaşii, nu văd o cale mai bună de a se răzbuna. Şi în povestea de faţă evenimentele denotă o intenţie similară. Numai că, în acest caz, ca o culme a neputinţei, nici măcar sinuciderea nu reuşeşte. Încercarea de a se sinucide se întoarce asupra personajului cu o violenţă nestăvilită, astfel că, a doua jumătate a filmului, e o tortură imensă. Şi pentru personaj şi pentru spectator.
 
Glonţul trece prin ţeasta personajului şi îi rupe nervii optici, dar nu îi atinge creierul. Bărbatul sîngerează ca un animal eviscerat şi urlă necontenit. Se scaldă în propriul sînge şi luptă să nu părăsească sîmburele de viaţă ce i-a mai rămas. Vecinii îl aud, vin în apartament. Rezultă o coregrafie a grotescului greu de suportat. Atît ca violenţă, ca destrăbălare sîngeroasă, cît şi prin precizia redării bunăvoinţei şi deschiderii autohtone spre celălalt, spre a-l ajuta, spre a-l îngriji. E un mesaj extrem anti-România, fie că e vorba de vatra bucolică din inconştientul colectiv naţional, fie că e vorba de tărîmul de vis vîndut pe pieţele turistice, fie că e vorba de media-România vizibilă pe ecranele televizoarelor la orele şaptesprezece.
 
Altfel, e bine. La Timishort 2011 cinematograful Timiş a fost aproape plin şi la proiecţia cu scurtmetraje din competiţia internaţională şi la proiecţia din deschidere, a filmului lui Radu Jude. Iar acum, joi dimineaţa, natura s-a reaşezat în cursul normal al primăverii spre vară. Afară e soare. Parcurile din Timişoara sînt verzi, îmbietoare. Sînt multe şi sînt în centru. Ca vizitator la Timishort, nu ai de ce să treci dincolo de ele. În felul acesta, totul rămîne frumos.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus