Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Cui i-e frică de Virginia Woolf?

Cui i-e frică de Virginia Woolf? de Edward Albee - din aprilie 2011 la Teatrul Nottara


Comunicat de presă

aprilie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

"Adevăr sau iluzie - chiar contează?" - Edward Albee


Spectacolul Cui i-e frică de Virginia Woolf? de Edward Albee, semnat de Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc, revine în peisajul teatral bucureştean, la Teatrul Nottara. Producţia, dublu nominalizată la Premiile UNITER 2009 (cel mai bun debut - Florina Gleznea şi Ionuţ Grama), se va juca la sala George Constantin a Teatrului Nottara pe 18 aprilie 2011 şi 17 mai 2011.

Cui i-e frică de Virginia Woolf? este una dintre cele mai tulburătoare poveşti de iubire ascunsă sub masca unei relaţii disfuncţionale. George, profesorul ratat de la catedra de istorie şi Martha, soţia lui şi fiica şefului universităţii, se întorc acasă după o petrecere. Dar noaptea abia începe, iar publicul devine prizonier în casa celor doi şi martorul unui şir de jocuri şi glume, în care demonii vor ieşi la lumină. Pentru că Martha i-a invitat la ei acasă pe noii veniţi în oraşul universitar, blondul Nick şi naiva lui soţie, Honey.

Ceea ce urmează va demonstra că nimic nu e mai amuzant şi mai irezistibil decât cruzimea şi că adevărul şi iluzia pot spune uneori aceeaşi poveste.

Producţia, adusă din nou în atenţia publicului pe scena sălii George Constantin a Teatrului Nottara, prilejuieşte reîntâlnirea spectatorilor bucureşteni cu cea mai tânără distribuţie care a interpretat vreodată acest text pe o scenă profesionistă: Florina Gleznea (Martha) şi Ionuţ Grama (George) joacă rolurile cuplului de vârstă mijlocie. Celor doi li se alătură Sînziana Nicola (Honey) şi Emil Măndănac (Nick). Regia şi scenografia sunt semnate de Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc, cunoscute publicului pentru spectacolele Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva, la Teatrul Odeon, şi Amalia respiră adânc la Teatrul Act - cel din urmă aducându-i Cristinei Casian premiul UNITER pentru debut în 2008.

Inedită va fi, nu în ultimul rând, reîntâlnirea cu varianta nouă, savuroasă şi necenzurată a textului. În România, traducerea realizată de Ionuţ Grama a devenit, prin acest spectacol, traducerea naţională autorizată. Astfel, acest text, devenit celebru la momentul apariţiei lui pentru demitizarea ideii de familie şi de succes, ne vorbeşte azi în mod zguduitor despre refugiul în iluzie şi frica de adevăr.

Distribuţia
Martha - Florina Gleznea
George - Ionuţ Grama
Honey - Sînziana Nicola
Nick - Emil Măndănac

Un spectacol de Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc
Director de proiect: Ioana Moldovan
Contact: ionut.grama@gmail.com

Teatrul NOTTARA
B-dul Magheru 20, 70 158, sector 1, Bucureşti
tel: 401 318.89.01 / 021.318.89.02, fax: 401 312.44.80
Agenţia de bilete: 021.317.41.01, zilnic între orele: 10:00 - 20:00.



 Toate articolele despre Cui i-e frică de Virginia Woolf?


0 comentarii

Spacer Spacer