Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu 2011

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Primul concert al London Symphony Orchestra la Festivalul Enescu, 2011


Marcel Frandeş

septembrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pe 8 septembrie 2011, în plină desfăşurare a Festivalului Internaţional George Enescu de la Bucureşti, celebra orchestră London Symphony, aflată sub bagheta lui Horia Andreescu, a oferit un concert de mare anvergură, poate unul dintre cele mai bune de până acum. Repertoriul propus a fost: Concertul pentru vioară şi orchestră în la minor op. 82 de Alexander Glazunov - solistă Nicola Benedetti şi Simfonia nr. 6 în la minor «Tragica» de Gustav Mahler. Trebuie spus că în programul iniţial mai figura şi Preludiu şi Fugă nr. 2 op. 17 de Constantin Silvestri, lucrări care nu s-au mai cântat.
 
Seara muzicală de la Sala Mare a Palatului a debutat astfel, direct cu Concertul pentru vioară şi orchestră de Glazunov. Tânăra violonistă Nicola Benedetti a încântat publicul prin tonul ei cald, frumos timbrat şi o tehnică violonistică plină de acurateţe ritmică şi intonaţională. Ceea ce cred eu că o caracterizează pe această artistă aflată la începuturile carierei solistice, este cerebralitatea. Mi-aş fi dorit însă o interpretare mai vie, poate cu câteva unde de temeritate. De pildă, gradarea tensiunii temei principale - cu mersul ei descendent, însă având drept ţintă o culminaţie - era dozată destul stângaci, fără o participare lăuntrică sinceră. Valurile crescendo-diminuendo, ar fi putut avea mai mult relief. Momentul Tranquillo (tema secundă), a însemnat o rărire la dublu, a tempo-ului (de la Moderato la Adagio), nejustificată de caracterul muzicii. În aspiraţia violonistei către coerenţa discursului muzical, sintaxa nu îşi mai găsea toate elementele. Acele cezuri, ce fac ca punctuaţia frazării să devină perceptibilă, eventual semnificând un suspin, erau anihilate complet (solista emitea suneteul şi peste pauzele notate în partitură). Acele portamento-uri tradiţionale (Jascha Heifetz ori David Oistrach), în momentul de tranziţie spre Andante, lipseau cu desăvârşire. Poezia acestei muzici ruseşti era, din păcate, expusă cu zgârcenie scoţiană. Dificila Cadenţă solistică, ce face trecerea spre Finalul, Allegro, a fost realizată cu simţ polifonic, firul narativ tematic reieşind cu claritatea din ţesătura treizecişidoimilor. Rondo-ul, Allegro, cu ideile sale muzicale atât de pline de spirit era redat fără culori timbrale suficient diversificate. Chiar dacă sunetele armonice, flageoletele, se auzeau clar, ele nu aduceau cu ele starea de veselie. Momentul conţinând acorduri repetate în pizzicato ar fi trebuit să îţi amintească de grila semantică a unui peisaj cu zurgălăi. Dar, Nicola Benedetti nu spunea nimic cu vioara ei nici aici. Publicul nu a aplaudat-o prea mult şi nici nu i-a solicitat vreun bis. Acompaniamentul orchestral a fost unul excelent, dirijorul Horia Andreescu urmărind cu mare exactitate solista.
 
Uriaşa Simfonie nr. 6 de Gustav Mahler a răsunat copleşitor! Cu instrumentiştii ei excepţionali, muzicieni de mare calibru, London Symphony, a rearanjat, cel puţin în scara mea de afecte, fiecare treaptă a sensibilităţii umane. Horia Andreescu a avut o apariţie marcată de glorie artistică deplină. Maestrul colabora perfect cu acest ansamblu simfonic fantastic. Pianissimo-urile prelungi erau poleite cu aur sonor. Acaparatoare şi dureroasă această muzică mahleriană! Spaţii de o profunzime ireală. Lovituri tenace de timpan ce îţi ating miezul Fiinţei. Uneori sesizai prezenţa categoriei estetice a urâtului, drept contrast. Apoi, pagini dure, înfiorătoare, mult dincolo de tragism, alternau cu momente de senninătate. Se auzeau sunete de talăngi din culise. Alteori clopotele dominau. Unisonuri venite din «al şaptelea cer», ori invazia insinuantă a scărilor sonore cu timbru de harpă -, toate te propulsau într-un extaz al vibraţiilor muzicale. Corni, trompete ce aveau o emisie catifelată, incredibilă, de parcă erau instrumente cu arcuş. Duete de flauţi, aflaţi în raport intervalic de terţă, te făceau să auzi cel de-al treilea sunet a lui Tartini, datorită acurateţei şi echilibrului intensităţilor. O simfonie în patru părţi foarte întinsă. Doar finalul, Sostenuto - Allegro moderato - Allegro energico, a durat aproape 40 de minute. Dar a fost memorabil!

Publicul ce a umplut la refuz sala, de această dată un auditoriu avizat, a răsplătit interpreţii cu aplauze interminabile şi ovaţii, iar London Symphony a oferit un scurt bis strălucitor.

Descarcă programul Festivalului Enescu, 2011 aici..



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu 2011


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Interviurile Festivalului Enescu, 2011: Daniele Gatti, Marius Constantinescu
 Interviurile Festivalului Enescu: Hélène Grimaud, Marius Constantinescu
 Interviurile Festivalului Enescu: Ian Bostridge, Marius Constantinescu
 Interviurile Festivalului Enescu: Antonio Pappano, Marius Constantinescu
 Interviurile Festivalului Enescu: Johan Botha, Marius Constantinescu
 Toate articolele despre Festivalul George Enescu 2011


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer