Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul TIFF 2012

Stanley Kubrick, omagiat la TIFF 2012


Comunicat de presă

decembrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va avea loc în perioada 1-10 iunie 2012, la Cluj-Napoca. În fiecare an, prin intermediul unor secţiuni speciale, TIFF aduce mai aproape de cinefili nume mari ale cinematografiei mondiale ale căror  viziune şi stil au revoluţionat cea de-a şaptea artă.
 
În 2012, TIFF dedică un program amplu, plin de proiecţii, masterclass-uri, expoziţii şi alte evenimente speciale, unuia dintre cei care au marcat istoria primului secol de existenţă a cinematografului: Stanley Kubrick (1928 - 1999). Toate filmele regizate de acesta vor fi proiectate la Cluj-Napoca, în cadrul secţiunii 100%, inaugurate în 2011 cu operele complete ale lui Lucian Pintilie şi Pierre Étaix. Varietatea de genuri abordate, de la science-fiction la horror sau film de război, obsesia pentru perfecţiune, şi metodele sale de lucru cu actorii şi echipele de filmare l-au transformat pe acesta într-un creator-cult al cinematografiei mondiale, ale cărui filme, inconfundabil marcate de prezenţa unor elemente de suprarealism sau expresionism, au influenţat regizori precum Steven Spielberg, Martin Scorsese, James Cameron sau Quentin Tarantino.
 
Publicul TIFF va putea urmări A Clockwork Orange într-o copie restaurată, în cadrul unei proiecţii speciale, în prezenţa Christianei Kubrick, soţia regizorului, a lui Michel Ciment, critic de film şi preşedinte onorific al FIPRESCI - Federaţia Internaţională a Criticilor şi Jurnaliştilor de Film şi Jan Harlan, cumnatul lui Kubrick, producătorul executiv al filmelor Barry Lyndon, The Shining, Full Metal Jacket şi Eyes Wide Shut şi autor al documentarului Stanley Kubrick: A Life in Pictures, proiectat, de asemenea, în cadrul celei de-a 11-a ediţii a celui mai important festivalul de film din România. Documentarul vorbeşte despre viaţa şi cariera marelui cineast şi conţine atât interviuri cu actori şi colaboratori apropiaţi ai regizorului, cât şi imagini în exclusivitate de pe platourile de filmare din viaţa lui personală, sau secvenţe din primele filme ale lui Kubrick.
 

Pe lângă Stanley Kubrick: A Life in Pictures, în cadrul programului special dedicat lui Stanley Kubrick, Jan Harlan va prezenta la TIFF 2012 şi celălalt documentar pe care l-a regizat: O Lucky Malcolm! (2006), despre viaţa şi cariera actorului Malcolm McDowell, apreciat pentru rolurile sale din filme precum A Clockwork Orange (r. Stanley Kubrick), O Lucky Man! (r. Lindsay Anderson), Caligula (r. Tinto Brass) sau Star Trek Generations (r. David Carson).

Programul dedicat lui Stanley Kubrick cuprinde şi o prezentare dedicată proiectului care nu a devenit niciodată film, Napoleon, lungmetrajul epopeic imaginat de acesta la finalul anilor 1960, ale cărui filmări urmau să aibă loc şi în România, armata română, pregătită în acei ani într-o serie de filme istorice care cuprindeau momente emblematice din istoria militară naţională, fiind contractată în acest sens. Spectatorii TIFF vor putea afla mai multe despre proiectul monumental al lui Kubrick în cadrul unei întâlniri cu Jan Harlan, dar şi al prezentării dedicate volumului enciclopedic Kubrick's Napoleon: The Greatest Movie Never Made, lansat în ediţie limitată de 1000 de exemplare de editura Taschen, care cuprinde întreg materialul de pre-producţie pregătit pentru film: mii de schiţe de decor, costume, fotografii de locaţie, imagini de casting, decupaje şi scenariul filmului.
 
Festivalul va găzdui o expoziţie spectaculoasă, ce aduce în prim plan creaţiile realizate pentru filmul SF A.I. Artificial Intelligence (r. Steven Spielberg, 2001), semnate de artistul conceptual al filmului, Chris Baker, şi prezentate în albumul A.I. Artificial Intelligence: From Stanley Kubrick to Steven Spielberg: The Vision Behind the Film, editat de Jan Harlan şi prefaţat de Steven Spielberg. De asemenea, momente importante din cariera lui Kubrick, surprinse în imagini, vor putea fi admirate în cadrul unei alte expoziţii aduse cu această ocazie la Cluj-Napoca.
 
Filmele semnate de Stanley Kubrick vor fi proiectate la Cluj-Napoca din copii de o calitate tehnică foarte bună, aduse direct de la studiourile Warner Bros.
 
Născut pe 26 iulie 1928 în New York şi având bunici evrei de origine română, Stanley Kubrick şi-a început cariera ca fotograf al publicaţiei Look. Day of The Fight (1951), un scurt documentar de 16 minute realizat pentru The March of Time, creatorul unor mini serii difuzate în sălile de cinema, marchează debutul lui Kubrick în cinematografie.

 

Ajunge în atenţia criticii o dată cu filmul care i-a adus şi prima nominalizare la Premiul BAFTA - Paths of Glory (1957), bazat pe romanul cu acelaşi nume al lui Humphrey Cobb, avându-l în rolul principal pe Kirk Douglas. Au urmat cvadruplul câştigător de Oscar Spartacus (1960), avându-i ca protagonişti pe Kirk Douglas, Laurence Olivier şi Peter Sellers şi Lolita (1962), selecţionat în Competiţia Oficială a Festivalului de Film de la Veneţia. Kubrick avea să dea lovitura cu Dr. Strangelove or How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb (1964), un film anti-sistem, apărut într-o perioadă de maximă încordare a Războiului Rece. Dr. Strangelove, cu Peter Sellers în rolul principal, îi aduce lui Kubrick Premiul Criticilor de Film din New York pentru Cel mai bun regizor, prima nominalizare la Premiul Oscar pentru Cea mai Bună Regie, precum şi Premiul ONU la BAFTA 1965.
 
Science-fiction-ul vizionar pe muzică de Richard Strauss, Johan Strauss sau Aram Haciaturian 2001: A Space Odyssey (1968), o altă reacţie la unul dintre fenomenele care au marcat omenirea deceniului 7 al secolului trecut: cucerirea Spaţiului, este lungmetrajul care îl va clasa pe Kubrick în rândul celor mai mari regizori ai lumii. Lansat în 1968, filmul este considerat o capodoperă cinematografică. Coloana sonoră şi efectele vizuale revoluţionare, prezenţa minimă a dialogului, abordarea regizorală au dat o nouă dimensiune genului SF, publicul asistând, pe parcursul celor 140 de minute, la un spectacol cinematografic hipnotic.
 
Pentru acest film, Stanley Kubrick avea să câştige un Premiu Oscar pentru Regie, precum şi 3 premii BAFTA - pentru Cea mai Bună Coloană Sonoră, Cea mai Bună Scenografie şi Cea mai Bună Imagine.

 

Anarhistul A Clockwork Orange, realizat în 1971, ecranizare după controversatul roman al lui Anthony Burgess, este, cu siguranţă, cel mai  discutat film al lui Stanley Kubrick, fiind retras din circulaţie în Marea Britanie timp de aproape 30 de ani, la iniţiativa regizorului, datorită criticilor foarte dure primite. Filmul spune povestea lui Alex, interpretat de Malcolm McDowell, un tânăr delincvent care comite acte de o violenţă uimitoare fără nicio remuşcare. Pentru a scăpa de închisoare, Alex acceptă o terapie experimentală, de asemenea radicală, care îi suprimă impulsurile violente. Trimis înapoi în societate,  incapabil să mai facă rău, Alex  devine un individ slab, debil.
 
Filmul de epocă Barry Lyndon (1976), câştigător a 4 Premii Oscar (mai multe decât oricare film regizat de Kubrick), a revoluţionat perspectiva asupra imaginii de film, atunci când Stanley Kubrick şi directorul de imagine John Alcott au ales să se folosească exclusiv de lumina naturală şi de cea din cadru, pentru a reconstrui lumea de secol XVIII în care se petrece acţiunea. Pentru a putea filma la lumina lumânării fără ajutor artificial, apropiindu-se, astfel, de aspectul picturilor din urmă cu două secole, Alcott a folosit un obiectiv Zeiss f/0.7, adaptat după unul special creat pentru telescoapele NASA.
 
Horror-ul The Shining (1980),  adaptare după Stephen King cu Jack Nicholson în rolul principal, este unul dintre cele mai cunoscute filme semnate Stanley Kubrick, fiind cotat între primele trei filme horror ale secolului trecut, ca influenţă şi notorietate - alături de Psycho (r. Alfred Hitchcock) şi The Exorcist (r. William Friedkin). Alături de acelaşi John Alcott, Kubrick a continuat să inoveze limbajul cinematografic, folosind nou-inventatul Steadicam pentru a descrie traseele de fantomă ale tatălui Jack (Jack Nicholson), pe urmele membrilor propriei familii, prin hotelul bântuit Overlook.
 
La TIFF vor fi proiectate şi ultimele două lungmetraje regizate de Kubrick: Full Metal Jacket (1987), filmul de război care spunea o poveste din mai puţin cunoscutul război de guerillă din oraşele Vietnamului, şi Eyes Wide Shut (1999), cu Tom Cruise şi Nicole Kidman în rolurile principale, cele ale unui cuplu burghez din America zilelor noastre, care porneşte în căutarea propriei sexualităţi - un film pe care Kubrick nu a mai apucat să îl vadă pe marile ecrane, decesul marelui regizor survenind imediat după ce acesta a trimis o variantă de montaj starurilor şi studiourilor.

Cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania va avea loc în perioada 1-10 iunie 2012, la Cluj-Napoca. Cei care doresc să-şi înscrie filmele pentru selecţia TIFF 2012 o pot face până pe data de 15 februarie 2012 (pentru filmele înscrise în Competiţia Oficială şi în secţiunea Umbre - Scurtmetraj) respectiv 15 martie 2012 (pentru filmele înscrise în competiţiile secţiunii Zilele Filmului Românesc - scurt şi lungmetraje autohtone).
 
Detalii privind procedura de înscriere a filmelor şi regulamentul sunt disponibile pe site-ul oficial al festivalului: www.tiff.ro.


STANLEY KUBRICK
SECŢIUNEA 100%
TIFF 2012
 
FILME REGIZATE DE STANLEY KUBRICK
 
 Day of the Fight (1951) - documentar, scurtmetraj
 Fear and Desire (1953)
 The Seafarers (1953) - scurtmetraj
 The Killing (1956)
Paths of Glory (1957)
Spartacus (1960)
 Lolita (1962)
 Dr. Strangelove or How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb (1964)
 2001: A Space Odyssey (1968)
 A Clockwork Orange (1971)
Barry Lyndon (1975)
 The Shining (1980)
Full Metal Jacket (1987)
 Eyes Wide Shut (1999)

PROIECŢII SPECIALE

 O Lucky Malcolm! (r. Jan Harlan, 2006)
 Stanley Kubrick: A Life in Pictures (r. Jan Harlan, 2001)
A.I. Artificial Intelligence (r. Steven Spielberg, 2001) 





 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2012


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Transilvania Talent Lab: făuritorii visători ai filmelor de mâine - TIFF, 2012, Ioan Antoci
 EducaTIFF pentru prima oară în Bucureşti, Comunicat de presă
 3 filme, 3 nopţi în 3 paragrafe - Tilt la Caravana Filmelor TIFF, Sibiu, 2012, Răzvan Sădean
 3 filme, 3 nopţi în 3 paragrafe - Gianni e le donne la Caravana Filmelor TIFF, Sibiu, 2012, Răzvan Sădean
 3 filme, 3 nopţi în 3 paragrafe - Life in a Day la Caravana Filmelor TIFF, Sibiu, 2012, Răzvan Sădean
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2012


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer