Ca o bună gazdă, deschizătoarea evenimentelor a fost Orchestra Naţională Radio aflată sub bagheta lui Zacharias. Pe afiş figurau Trei entr'acte din "Rosamunde" de Franz Schubert şi Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven. Pentru aceasta din urmă au urcat pe scenă soprana Sybilla Rubens, mezzo-soprana Ruxandra Donose, tenorul Jörg Dürmüller şi bas-baritonul Sebastian Hollecek, dar şi Corul Academic Radio pregătit de Dan Mihai Goia.
Să începem cu începutul. Cele trei entr'acte prezentate în prima parte a programului fac parte din muzica de scenă compusă de Franz Schubert pentru piesa "Rosamunde, prinţesa Ciprului" de Helmina von Chézy. Deşi se spune că piesa în sine ar fi fost un dezastru, minunata muzică a lui Schubert a supravieţuit. Schubert a folosit teme din această muzică şi în alte lucrări ale sale, cum ar fi de exemplu Cvartetul nr. 13 în la minor, intitulat chiar Cvartetul "Rosamunde".
Cele trei Entr'acte interpretate ieri seară respiră o melancolie delicată aşa cum trebuie să fi fost atitudinea lui Schubert în suferinţă. Căci într-adevăr, compozitorul a avut un destin tragic, fără ca acest lucru să fie transpară cu uşurinţă în muzica pe care o compunea. Liniile melodice au fost redate cu fidelitate de orchestră, care s-a remarcat printr-un ton dulce, cald, evocator de uşoare tristeţi dar aducător de secrete delicii sufleteşti.
Cu greu poate fi descrisă poezia muzicii lui Schubert, dar a fost excelent interpretată. Sunt convinsă că alegerea acestui set de opusuri nu a fost întâmplătoare, întrucât pe Christian Zacharias îl cunoaştem ca un mare iubitor de muzică schubertiană. Dacă ne amintim bine, în ediţiile precedente ale Festivalului Internaţional "George Enescu", apariţiile dirijorului se legau aproape exclusiv de programe cu opusuri de Schubert.
În partea a II-a am ascultat Simfonia a IX-a de Beethoven, o lucrare cu un mesaj care s-a potrivit perfect ocaziei. Armonia şi fraternitatea întru muzică sunt valori pe care ar trebui să le avem în vedere în următoarele zile în cadrul Festivalului RadiRo. Şi într-adevăr, efectul muzicii s-a făcut simţit, căci toată sala parcă îşi acordase cadenţa respiraţiei cu valul sonor ce îşi avea sursa pe scenă.
Simfonia a IX-a a sunat grandios, victorios, cucerind sala care a aplaudat frenetic la sfârşit. Glasurile celor patru cântăreţi s-au împletit într-o splendidă Odă a Bucuriei. La toate acestea s-a adăugat sprijinul Corului, care a completat tabloul unei seri reuşite; astfel suntem motivaţi în continuare să asistăm la concertele RadiRo.