Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  După dealuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Gânduri pe marginea unui anumit tip de film - După dealuri


Marian Rădulescu

noiembrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
După dealuri, filmul lui Cristian Mungiu (răsplătit cu Premiul pentru scenariu şi interpretare feminină la Cannes, în 2012), îmi aminteşte involuntar de Luis Buñuel, cel din Nazarin (distins la Cannes cu Premiul Criticii Internaţionale, în 1959). Între autorii lor există, desigur, diferenţe mari. Cunoscutul artist spaniol, colaborator apropiat al nonconformistului Salvador Dali (la Câinele andaluz şi Vârsta de aur), nu se sfia să spună: "Slavă cerului că sunt ateu! Cred că Dumnezeu trebuie căutat în om. Este o atitudine foarte simplă." Regizorul român refuză - din câte ştiu - să-şi comenteze în public (şi pentru public) credinţa (sau necredinţa). Mai mult chiar, fiecare film al lui degajă un farmec discret al dreptei socotinţe (el o numeşte "neutralitate" şi "obiectivitate" în raport cu personajele sale).


Există, totuşi, atât în Nazarin, cât şi în După dealuri, o formă pregnantă de mărturisire a credinţei în datoria morală şi în lupta pentru aceasta. Nici Nazarin, preotul "nebun întru Hristos", nici obştea micuţei mănăstiri de "după dealuri" nu se dă înapoi de la a merge până la capăt, fără să ţină seama de nimic - împotriva "duhului acestui veac" şi chiar împotriva administraţiei bisericeşti de la un anumit nivel în sus, care urmăreşte să respecte doar regula jocului lumesc, păstrând aparenţele. În Nazarin vedem cum, la un moment dat, preotul râvnitor încearcă - prin rugăciune - să împace cu Dumnezeu o femeie în suferinţă, care-şi aştepta bărbatul. Ea însă îi refuză ajutorul şi se gândeşte doar la soţul ei care, de altfel, va veni să-i aline ultimele clipe pe care le mai are de trăit. În După dealuri Voichiţa (ce pare că şi-a găsit liniştea în viaţa de obşte a unei mănăstiri) îi vorbeşte Alinei (atrasă de mirajul occidentului unde, crede ea, poate să trăiască deplin) despre nevoia omului de a înţelege că dragostea lui Dumnezeu este mai presus de orice iubire omenească.

Ambele filme, străine de orice formă de dulcegărie sau ideologie, propun o viziune iconică (o "perspectivă inversă") asupra vieţii. Problematizează, într-un mod foarte incomod, chestiuni ce ţin de "lucrurile de pe urmă", de "sensul vieţii". Invită la o reconsiderare profundă a propriilor prejudecăţi (faţă de viaţă, de Biserică, de societate şi chiar faţă de cinema) pe care, din comoditate, le-am cultivat.




 Toate articolele despre După dealuri
 Toate articolele despre Nazarin


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Marian Rădulescu


Alte articole

 După dealuri şi Aferim! accesibilizate pentru nevăzători, Marian Rădulescu
 După dealuri de la Festivalul de film newyorkez de la Lincoln Center, Roxana Pavnotescu
 Gânduri pe marginea unui anumit tip de film - După dealuri, Marian Rădulescu
 După dealuri - proiecţie specială @ cafeneaua culturală , Marian Rădulescu
 Posibilităţile lui Mungiu - După dealuri, Marian Rădulescu
 Toate articolele despre După dealuri


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer