Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  După dealuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Posibilităţile lui Mungiu - După dealuri


Marian Rădulescu

noiembrie 1999
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Într-o cronică la După dealuri, filmul lui Cristian Mungiu, un comentator avizat ca Andrei Gorzo ţine să precizeze: "adevărul este că posibilitatea existenţei unui Dumnezeu e pusă între paranteze în aceste filme dure" (al doilea film fiind 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, al aceluiaşi Mungiu), iar nu "o parabolă a pierderii lui Dumnezeu pe drumul dintre sacrificiu şi salvare", aşa cum propune teologul Teodor Baconschi. Sentinţa lui îmi aminteşte de cuvintele lui H.R. Patapievici, referitoare la După dealuri, film ce ar surprinde o "realitate nemântuită şi nemântuibilă" - realitatea românească. Sau de comentariul scriitoarei Tatiana Niculescu Bran, când filmul lui Mungiu tocmai primise Premiul pentru scenariu la Cannes. Autoarea romanelor "non-ficţionale" din care s-a inspirat Mungiu când a scris scenariul pretindea, nici mai mult, nici mai puţin, că După dealuri este un film din care "lipseşte Dumnezeu". Sau - aşa cum spune respectatul critic român de film - care pune între paranteze existenţa lui Dumnezeu.


Nu doresc să contest spusele nimănui, doar din dorinţa de a fi contra - la urma urmei, fiecare poate scrie ce vrea. În plus, am întâlnit destui spectatori, şi certaţi cu Dumnezeu, şi bisericoşi, care - încântaţi sau contrariaţi - declarau că filmul este "omenesc, prea omenesc". Mă întreb doar prin ce semne poţi recunoaşte dacă un film (sau o carte) pune între paranteze posibilitatea existenţei lui Dumnezeu. Ce-nseamnă, de fapt, acest lucru? Nu cumva această punere între paranteze se petrece în chiar mintea şi lumea interioară a celui care afirmă şi susţine aşa ceva? Şi încă: ce anume trebuie să faci, ca regizor, pentru a "demonstra" că nu pui între paranteze existenţa lui Dumnezeu? Filme "religioase", gen Iisus din Nazaret sau Patimile lui Hristos? Există însă oare o demonstraţie care să-i convingă pe toţi?


Dar dacă Dumnezeul despre care se tot pomeneşte în După dealuri nu o abstracţiune, un concept filozofic a cărui existenţă poate fi pusă ori ba între paranteze? Dacă este - aşa cum aflăm din situaţiile închipuite de regizorul-scenarist - o realitate ce nu trebuie nicidecum "demonstrată", ci un fel de a fi, o anume deprindere a unei consecvenţe, o anume stare - a minţii, a inimii - pe care trebuie să ţi-o pregăteşti (aşa cum este convenţia în Călăuza lui Tarkovski) pentru ca să recunoşti minunea? Şi minunea e însăşi "făptura cea nouă" în care Voichiţa şi-a aflat alinare, spre contrarierea prietenei sale, "răzvrătita" Alina. E chiar "sfârşitul nopţii" spre fiecare - personaj sau spectator - este chemat să se îndrepte, pentru a "lepăda faptele întunericului" şi a se "îmbrăca cu armele luminii".


Nu, filmul lui Mungiu nu cred că "pune între paranteze" existenţa lui Dumnezeu. Nici n-ar avea cum. Existenţa însăşi transcende orice fel de paranteze. Cinematografice sau nu. Aşa cum - în chip minunat - s-a întâmplat în cinema la Evanghelia după Matei, cu Pasolini. Cineastul poet preciza, atunci când era etichetat drept "necredincios", că este doar un ateu cu nostalgia unei credinţe. Sau cu iconoclastul şi "scandalosul" Bunuel - vezi Nazarin, Simion al deşertului, Viridiana.  Fiinţa - dacă e cu adevărat fiinţă - n-are cum să fie eradicată, anulată, pusă între paranteze. Tot astfel cum "fantasticul nu poate exista fără real" (Dostoievski).


"Realul" din cele două filme de Mungiu nu exclude paradoxul existenţei omeneşti (dimpotrivă) şi nu pune între paranteze taina, minunea, transcendentul, necuvintele, nevăzutul.  Realismul acestor filme este - nu din întâmplare, ci pentru că aşa a dorit autorul lor - o formă de expresie, nicidecum ilustrarea unei credinţe religioase sau a unei ideologii politice. De altfel, fapt îmbucurător (şi oarecum singular în modul de receptare a acestui film), într-un alt articol ("Feluri de a privi", în Dilema, aprilie 2013), Andrei Gorzo nu exclude posibilitatea ca După dealuri să fie "un film-mărturie" despre "nevoinţele întru sfinţenie şi mântuire".





 Toate articolele despre După dealuri


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Marian Rădulescu


Alte articole

 După dealuri şi Aferim! accesibilizate pentru nevăzători, Marian Rădulescu
 După dealuri de la Festivalul de film newyorkez de la Lincoln Center, Roxana Pavnotescu
 Gânduri pe marginea unui anumit tip de film - După dealuri, Marian Rădulescu
 După dealuri - proiecţie specială @ cafeneaua culturală , Marian Rădulescu
 Feluri de a privi, Andrei Gorzo
 Toate articolele despre După dealuri


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer