Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Goltzius and the Pelican Company

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Goltzius and the Pelican Company, r. Peter Greenaway la BIEFF, 2012


Sabina Balan

noiembrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Respectabilul regizor englez a trecut prin meseria de pictor, ca printr-o şcoală a vieţii, suferind coliziuni intelectuale şi cu teoriile lingvisticii structuraliste, etnografia şi filosofia, astfel încât filmografia sa poartă urmele unei cruciade în numele imagisticii. To hell with narratives! Ce nevoie avem de poveste, când ochiul ne este desfătat de picturalitatea mişcătoare a filmului, decodificată de o amplă cultură artistică? Cine a văzut măcar The Baby of Macon, Prospero's Book sau The Cook, The Thief, His Wife and Her Lover, a simţit acest decret contra structurilor tradiţionale şi o ambiţioasă proclamaţie a avangardei contemporane. Un cinema elitist, am putea spune, pentru că însuşi Greenaway declară: "I want to regard my public as infinitely intelligent...". Bine, bine, dar până unde merge target-ul pe care şi-l propune regizorul? Pentru că, într-adevăr, filmele sale nu sunt făcute pentru spectatorul mediu de cinema, dar nici desfătări ale academicienilor nu sunt prin excelenţă, au o marjă de "Nu mă prind..." dar şi un fior dulce de "Aha! Am înţeles-o pe asta!". O bună bucată de timp, l-am bănuit pe Greenaway de o doză de nebunie intelectuală şi teribilism, dar revelaţia mea şi adevărata apreciere a venit duminică seară (25 noiembrie 2012), odată cu gala de închidere a BIEFF, 2012, unde am putut urmări, în premieră, cel mai nou film al său. Pregătiţi-vă.

Surprinzător pentru crezul artistic al autorului, filmul acesta are o structură narativă, şi încă una destul de complexă (îl întrece clar pe The Belly of an Architect, care era privit ca singurul cu o poveste conturată). Per total, Peter Greenaway, prezent şi el la Cinema Scala, şi-a descris filmul printr-o fascinaţie asupra cuvântului şi semnificaţiilor lui multiple, asupra lucrurilor ce constituie tabu-uri universale şi asupra veşnicei picturalităţi. Nimic mai adevărat şi mai cuprinzător. E povestea unui gravor, pe numele său, Hendrick Goltzius, care are ambiţia de a tipări o carte cu ilustraţii despre miturile sexuale din Biblie şi, ca să obţină bani de la un foarte bogat marchiz al Alsaciei, îşi transformă compania de tipăritori în trupă de actori şi interpretează în faţa marchizului momentele ce urmează să fie incluse în carte. Totul se petrece la sfârşitul secolului al XVI-lea, adică în plin curent umanist (manifestat mai ales în Olanda, ţara de origine a lui Goltzius) care prevedea emanciparea omului şi dezbărarea lui de toate influenţele transcedentale, incluzând textele pretinse a fi divine (Greenaway pare că s-a gândit la acest lucru şi ca la o portiţă de scăpare din calea acuzelor de blasfemie - totul este motivat diegetic).

Poţi distinge, astfel, fără să ai studii superioare în domeniu, patru paliere pe care regizorul lucrează cu aceeaşi fineţe stilistică cu care şi-a obişnuit publicul, adăugând de data aceasta şi un strop mai mult de curaj. Însă, aceste patru paliere sunt legate atât de bine între ele, încât e greu să mai categoriseşti filmul sau să te mai raportezi la vreunul din ele individual. Primul, să spunem, este rama filmului, povestea lui Goltzius şi a companiei sale Pelican şi încercarea lor de a face rost de bani, marcată chiar de intervenţiile subiective ale personajului. Protagonistul se bucură de un interpret foarte bun, Ramsey Nasr, care ştie să dozeze umorul cu o tentă suavă de transsexualitate. Fără această ancoră de realitate şi de concret, filmul ar fi suferit teribil de ceea ce în alte filme ale regizorului este simptomatic: lipsa de verosimilitate. Or, faptul că Greenaway, printr-o intuiţie remarcabilă de scenarist, reuşeşte să construiască un discurs valid care să susţină şi să justifice restul fanteziilor vizuale, îi oferă maximum de credit.

Nivelul al doilea este, desigur, cel biblico-vizual, adică reprezentaţiile actoriceşti ale membrilor companiei, menite să fie persuasive, după miturile erotice desprinse din Vechiul Testament (şi Noul Testament): poveştile lui Adam şi Eva, Lot şi fiicelor sale, David şi Bathsheba, Iosif şi soţiei lui Putifar, Samson şi Dalila, Ioan Botezătorul şi Salome, fiecare înfăţişând un tabu sexual: copulaţia, incestul, adulterul, pedofilia, prostituţia şi necrofilia. Ceea ce decurge de aici poate fi privit imoral de către unii, şi pe bună dreptate. Doar că studiul pe care îl face autorul şi autorul diegetic, Goltzius, nu se referă la vulgaritatea biblică în intenţia de a o blama şi de a arunca asupra ei vălul ipocriziei, ci trebuie privită în cheia în care Greenaway a vorbit la început despre cuvânt. Textul referenţiat, cel biblic, face trimiteri sau sugestii, dar de cele mai multe ori oferă o direcţie destul de clară a celor întâmplate, desigur, fără lux de amănunte. Modul în care acesta este înţeles sau discreditat face obiectul acestui avânt, aparent teribilist. În ce măsură scenariul filmului îmbogăţeşte / împopoţonează textul biblic, asta rămâne irelevant. Nu concepţiile dogmatice sunt importante, ci puterea unei arte de a se folosi de toate resursele pentru a crea Frumosul (categorie estetică) şi a nu se lăsa denaturată de simple concepte ce pot fi tratate din multiple perspective. Pentru că oricâte falusuri în erecţie am vedea pe ecran, nu este nimic pornografic în film. Sexul în sine capătă motivaţii în afara simplei excitaţii senzoriale.

Al treilea nivel vine ca o reacţie la celelalte două, generându-se din împletirea lor diegetică, şi este constituit de intrigile dintre personaje, bazate pe interpretările lor actoriceşti sau pe relaţiile lor anterioare. Astfel, avem o foarte frumoasă (şi poate, cea mai emoţionantă) poveste de dragoste dintre Adaela, una din actriţe / membră a companiei Pelican şi Thomas Boethius (legătura cu filosoful Evului Mediu timpuriu pare să fie una contradictorie, dar nu întâmplătoare - Boethius din film fiind dramaturgul trupei, cel care organiza discursul indirect al Bibliei în discursul direct al personajelor, şi care a fost întemniţat şi omorât prin decapitare, în urma unei conspiraţii, în timp ce Boethius din secolul al VI-lea a fost primul filosof creştin care a abordat religia cu mijloace raţionale, murind în condiţii asemănătoare). Adaela devine febleţea marchizului, marchizul devenind la rândul lui febleţea unei alte actriţe (mai bătrână şi mai versată), Sussanah. De aici, firul conflictual se înnoadă, fiecare personaj urmărindu-şi propriul scop şi complicând situaţia iniţială a companiei condusă de Goltzius. De asemenea, acest nivel are ecouri în reprezentările nivelului biblic, ajungând în anumite momente să fie un simetric al acestuia.

În fine, în cele din urmă, integrat alternant în discursurile lui Goltzius, se manifestă un al patrulea nivel, un meta-nivel. Un discurs al personajului care iese din convenţia diegetică şi pare să se adreseze direct spectatorului, cu o profundă valoare instructiv-educativă. E vorba de acele prezentări ale gravurilor şi capodoperele picturii mondiale de până la momentul istoric în care este plasată acţiunea, ce înfăţişează miturile biblice despre care urmează să se vorbească şi care sunt introduse ca nişte simple exemple. Un soi de portavoce a lui Greenaway care nu se poate abţine să nu ne împartă din cunoştinţele lui. Ceea ce nu poate fi privit ca o formă de bravură gratuită, dimpotrivă, e o mână pe care regizorul o întinde publicului, pentru a mai reduce din elitismul său. De apreciat... deşi modul în care o face, arătând chiar acele imagini celebre, poate fi puţin cam prea denotativ, amintind de stilul unui documentar.

Vizual, "Peter Greenaway şi inovaţia cinematografică" a devenit deja un pleonasm, sugerând fără echivoc apogeul experimental pe care îl atinge artistul. Pe lângă compoziţia perfecţionistă a cadrelor, filmul se mai bucură şi de ajutorul subtil şi bine redat al tehnologiilor moderne. Ecranul se divide la un moment dat, iar imaginile se multiplică, întocmai ca celulele unui corp, există diverse colaje în spatele personajelor, iar cuvintele îşi găsesc reprezentarea scrisă pe ecran (ca proces de consemnare). O mare calitate a imaginii şi a cadrelor este că nu favorizează carnalul, nu se apropie cu obrăznicie de corpul omenesc, majoritar dezgolit, ci păstrează o neutralitate a cadrelor care reduce orice intervenţie voită asupra sexualităţii. Astfel, trupurilor goale capătă frumuseţea statuilor romane înviate din cimentul lor static, iar scenele cu tentă sexuală par desprinse din vedele antice. Universalizarea elementelor care constituie tabu-uri socio-culturale este soluţia salvatoare pe care o găseşte Greenaway. Mai departe, el nu face decât să exploreze ceea ce, pe bună dreptate, este considerată cea mai mare capodoperă literară a lumii - Biblia.

Se spune că englezul Peter Greenaway are planuri mari cu România. Se sperăm măcar că filmul lui va intra în scurt timp în cinematografe. Dacă va fi aşa, vi-l recomand ca pe o invitaţie la dezinhibare.




 Toate articolele despre Goltzius and the Pelican Company
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Film Experimental BIEFF, Bucureşti, 2012


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Sabina Balan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer