Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Lincoln

Părintele ţării - Lincoln


Cristina Zaharia

Port.ro, ianuarie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu poţi să spui că Spielberg nu se pricepe la filme. Nu ai cum. Cel de acum este cadoul perfect pe care cineastul îl face concetăţenilor săi, un film istoric de forţă, dramatic şi liric deopotrivă, un film biografic despre cel mai celebru preşedinte american, ce-al de-al 16-lea la conducerea ţării de la Casa Albă. Ultimele luni de viaţă şi mandat, sfârşitul războiului civil, lupta pentru abolirea sclaviei - toate cum nu s-au mai văzut pe ecran. Lung, dar bun.
 
Steven Spielberg nu mai trebuie să demonstreze nimic. Face film de mic, încă de pe vremea când folosea 8 mm, a trecut prin mai multe genuri şi la fiecare a reuşit mişcări de aparat, montaj, replici şi scene antologice. Opera lui face parte din cultura pop. În 2012 şi-a încercat iar puterile cu noua tehnologie 3D şi a realizat o delicioasă animaţie, prima din filmografia sa (The Adventures of Tintin: The Secret of the Unicorn).
 
Acum, se întoarce la genul istoric, la fel de drag lui ca SF-ul, şi la cadre cu copii, aşa cum ne-a (şantajat) emoţionat de atâtea ori în trecut, practic marca sa.

Bineînţeles, ştim că filmează cu acelaşi fanatism cu care vorbeşte Martin Scorsese despre istoria filmului şi Quentin Tarantino dă explicaţii despre cultura lui generală. Ştim că i se întâmplă des să nu îl lase inima să încheie filmul, că pelicula lui se lungeşte, că încă mai vrea să adauge, să mai spună în imagini. Chiar şi la aproape perfectul Schindler's List, prin finalul modern, color, elegiac, se juca cu limitele de timp. Aşa şi aici, unde ne oferă o conservă de istorie foarte fidelă, pe care o mâncăm însă în două ore şi jumătate. Veţi vedea, filmul ar fi putut să se termine mult mai devreme, de la, să zicem, plecarea preşedintelui spre teatru, filmat din spate şi, asemenea Cidului, intrând în legendă.

Film dens, patriotic, american, aproape un film-testament. Însă durata nu contează, o dată intrat în poveste, el are mereu destule de arătat şi de spus încât să te ţină atent. Timpul nu contează pentru el, doar adevărul, emoţia. Şi acestea sunt prezente în filmul de faţă în doze mari.

Spielberg a realizat în 1986 The Color Purple şi problemele rasiale ale afro-americanilor au răscolit pe toată lumea. În Lincoln îmbină problemele acestei minorităţi discriminate cu scene de război dure, crude, ca cele din War Horse.

Am văzut cu toţii ciudatul Abraham Lincoln: Vampire Hunter, ne-am amuzat, am intrat în convenţie şi am admirat inventivitatea regizorului Timur Bekmambetov. Dar acum e altceva. Lincoln-ul acesta, potolit şi introvertit, este unul din personajele cele mai umane din toată filmografia lui Spielberg. Documentarea la sânge şi reproducerea epocii, locurilor şi momentelor istorice din tablouri până la infimul detaliu plastic, cu o scenografie mimetică. Ritm lent - la cel care ne-a obişnuit cu sute de mişcări de aparat la un film -, travellinguri blânde, abia sesizabile, care se târăsc tânjind cu dragoste spre personajul principal, camera parcă vrând să-l mângâie.

Imaginea - un regal. Cu tonuri sobre, clar obscur savant şi rafinat, cu filmări dificile la lumină de lumânări în interioare decupate strâns. Costume exemplare, fără stridenţe, egal plăcute de privit, pentru actori şi actriţe.

Iar în ceea ce îi priveşte pe aceştia, nu se putea distribuţie mai bună. Daniel Day-Lewis practic nu are rival la Oscar 2013. Încordarea, grija pentru ţară, felul cum practic actorul e capabil să te lase să vezi cum i se rotesc ideile şi raţionamentele în minte, tonul exact, smerit şi puternic ca un leu în acelaşi timp - excepţional, hipnotic. Nu numai machiajul contribuie la redarea legendarului personaj, ci, mai ales, tehnica impecabilă, concentrată a actorului.

Dacă Waltz a obţinut Globul de Aur pentru rol secundar cu Django Unchained, după ce am văzut filmul, cred că Tommy Lee Jones nu poate să fie învins la aceeaşi categorie la Oscar.

La fel, surprinzătoare, plăcute reîntâlniri cu actori iubiţi, de calibru, cum e partitura foarte sinceră, emoţionantă a soţiei preşedintelui care trebuie să facă faţă politicii, dar şi problemelor personale, cu pierduri şi dureri. Sally Field ar merita un premiu numai pentru scena casnică când se dezbracă în dormitorul conjugal, pentru monologul ei de acolo. După foarte mulţi ani, o privesc pe actriţa americană cu uimire şi ea e iar la intensitatea şi altitudinea din Places in the Heart. La fel, jos pălăria pentru schimbarea lui James Spader, într-un rol performant.

E interesant cum Spielberg, cu paşi mici, multe scene şi discursuri, reuşeşte să dea relief unui personaj iconic. Lincoln-ul lui nu e doar o fantoşă foarte înaltă, cu melon-turn care moare dramatic la teatru, din cartea de istorie, stând în poză, declamând sau vorbind la tribună. El e preşedinte, tată, soţ, părintele naţiunii. Pas cu pas, puterea nu numai unui singur om, stabilirea unei strategii. Regizorul deschide evantaiul la maxim cu foarte multe faţete, iar demnitatea din fiecare cred că a făcut praf orice american.

E drept că prima parte din film, când toate personajele importante (pentru ei) defilează, când se rostesc nume (sonore) şi locuri de bătălii (pe care ei le au gravate în sângele lor), noi, ca europeni estici neştiutori, nu prea putem să ţinem pasul. Însă Spielberg conduce acţiunea ca pe hăţurile unui cal la trap şi, scenă după scenă, istoria (chiar nu contează cât de pe repede înainte explicată) începe să se scrie sub ochii noştri fermecaţi. Un tur de forţă. Foarte ambiţios. Filmele de dinainte, în mod clar cele ale lui Clint Eastwood despre Iwo Jima (Letters from Iwo Jima, Flags of Our Fathers), îl învaţă pe regizorul de acum cum să ţină în balans emoţionant elementul uman al micii istorii cu cel de ansamblu, planul grandios, aici cel pentru înlăturarea sclaviei.

Detalii, mici gesturi - cum îşi ţine copilul în braţe, ca şi încurajarea unui tânăr angajat cu o palmă prietenească pe umăr - dau poveştii profunzime, căldură. Sacrificii, decizii istorice cântărind greu, jocuri politice şi multă, enorm de multă responsabilitate. Un scenariu obiectiv, plin de cuvinte cu sens, care vorbesc deschis despre bucurie, dar şi incertitudinile de după victorie. Tare îmi doresc ca politicienii noştri să vadă filmul şi să rămână cu mult mai mult decât partea de cumpărare a voturilor.

Mergeţi să vedeţi o lecţie de istorie, dar mai ales una de măestrie a regiei, de artă cinematografică.




 Toate articolele despre Lincoln


1 comentariu

  • emotie? unde monser?
    nea'mielu, 05.02.2013, 15:30

    acest articol scris foarte bine, despre un un film perfect in esenta sa, nu reuseste sa spuna un adevar simplu. filmul, din pacate, nu are nici un fel de incarcatura emotionala, cu toata maiestria cadrelor si jocul actoricesc al lui daniel day-lewis. este lung, tern, plictisitor si predictibil, asa cum sade bine unui film istoric. nu inteleg ce poveste nemaipomenita reuseste sa spuna spielberg aici, mie nu mi se pare decat o pagina prafuita de istorie. daca mi-ar cere cineva sa il definesc cu un singur cuvant - adica mai abitir decat o face leonard maltin, intr-o fraza - as spune: obsolete. si nu intamplator in engleza.
    ma tem ca nici americanii nu au o parere mult mai buna, dar daca exista cineva pe lumea asta pentru care a fost facut filmul, ei sunt aceia. probabil ca va deveni proiectie obligatorie pentru picii de 5th grade, incepand chiar de anul asta.
    daca nu esti american - si nu orice fel, ci un american patriot - atunci filmul asta nu va lasa nici o urma asupra ta...

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


Alte articole

 Agenda unui semizeu - Lincoln, Anca Tăbleț
 Hollywood vs. Istorie. Hollywood învinge - (O) cronică de Oscar, 2013, Andrei Şendrea
 Două modalităţi de a intra în istorie: Lincoln şi Daniel Day-Lewis, Emanuela Ignăţoiu-Sora
 Politică - Lincoln, Lucian Maier
 Epopeea naţională - Lincoln, Andrei Gorzo
 Toate articolele despre Lincoln


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer