mai 2013
Priviţi numele laureaţilor principalelor secţiuni competitive din cadrul Galei Premiilor UNITER 2013: Silvia Török (debut), Helmut Stürmer (scenografie), András Hatházi (actor în rol secundar), Enikő Györgyjakab (actriţă în rol secundar), George Costin (actor în rol principal), Imola Kézdi (actriţă în rol principal), Alexandru Dabija (regie), Constantin Chiriac (director al teatrului care a produs cel mai bun spectacol).

Priviţi numele teatrelor din palmaresul Galei: Teatrul German de Stat Timişoara, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Teatrul Naţional Bucureşti, Centrul Cultural pentru UNESCO "Nicolae Bălcescu" Bucureşti, Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu.

Cinci teatre, patru oraşe, trei limbi. Opt personalităţi, trei naţionalităţi. O diversitate neobişnuită pentru o ţară al cărei spaţiu public a fost invadat prea adesea în ultima vreme de discursuri înţesate de reflexe stupid-naţionaliste, nătâng anti-europene, îngrijorător izolaţioniste. Un sentiment reconfortant pentru privitorul unui eveniment în care valoarea transcede prejudecata etnică ori geografică. Nu e deloc o premieră pentru Gala UNITER (oare cât din formidabilul succes bucureştean al Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, de pildă, se datorează anualei festivităţi a breslei?), dar e parcă o aşezare în palmares mai pregnantă ca niciodată a acestei bogăţii extraordinare pe care o reprezintă melanjul cultural, lingvistic şi naţional de găsit în spaţiul României.

Şi pentru ca harta UNITER să coincidă până la aproape identificare cu harta ţării-gazdă, a XXI-a ediţie a Galei s-a întâmplat în proaspăt renovată sală a Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, iar momentul de maximă emoţie a fost prilejuit de decernarea premiului pentru întreaga activitate lui Leni Pinţea-Homeag, fosta vedetă a Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova. O snoavă povestită în discursul de laudatio de către fostul director craiovean, Emil Boroghină, spune că prestaţia laureatei dintr-o reprezentaţie a legendarului spectacol Phaedra, montat de Silviu Purcărete, a determinat un june spectator să renunţe la facultatea tehnică pe care o urma şi să opteze pentru regie de teatru. Tânărul se numea Radu Afrim.

Mutarea locului de desfăşurare din Bucureşti în Iaşi a avut darul să anime Gala şi să-i redea o parte din strălucirea şi fastul iniţiale. Era de altfel ciudat că o întâmplare culturală cu o asemenea cuprindere geografică să se desfăşoare, cu excepţia numită Sibiu 2007, în Bucureşti. În lipsa multora din personalităţile momentului, pe care activitatea curentă sau distanţa i-au ţinut departe de urbea ieşeană, organizatorii au mizat pe personalităţile locului. Născută la Iaşi, Anamaria Marinca a decernat premiul pentru cea mai bună scenografie. Emblemă artistică a oraşului, poetul Emil Brumaru a primit premiul preşedintelui UNITER, Ion Caramitru, şi a ironizat, din mijlocul unei mulţimi de june admiratoare, absenţa unui premiu similar din partea Uniunii Scriitorilor. Directorul Operei Naţionale Române din Iaşi, Beatrice Rancea, omul de al cărei mandat se leagă neaşteptatul şi atât-lăudatul descălecat al lui Andrei Şerban pe scena lirică moldoveană (Troienele şi Indiile galante) a oferit premiul pentru cea mai bună regie, categorie la care marele absent a fost chiar Şerban, ignorat în mod ciudat de juriul de selecţie pentru Hedda Gabler, spectacolul clujen care a bifat trei dintre cele patru premii de interpretare.

Tot la capitolul ciudăţenii se poate înscrie şi victoria supremă a Călătoriilor lui Gulliver, remarcabila, originala şi vizual-spectaculosa piesă a lui Purcărete culegând, totuşi, mai puţine laude în rândul criticilor şi al publicului decât Năpasta afrimiană de la TNB, Hedda Gabler de la Cluj (ambele ne-nominalizate la cel mai bun spectacol) sau chiar D'ale noastre a lui Gigi Caciuleanu, tot de la TNB.

Ieşită din conul de umbră în care o învăluiseră precedentele ediţii, Gala UNITER are însă în continuare nevoie să parcurgă multipli paşi înspre modernizare. În special la capitolele prospeţime, atractivitate şi relevanţă.

Păstrarea caracterului itinerant prin organizarea unor proxime ediţii în oraşe precum Cluj, Timişoara, Craiova ori Sibiu e de dorit. O mai mare aplecare către actualitatea teatrală, prin diversificarea portofoliului de premii competitive, se impune. La Gala UNITER, se acordă, totuşi, doar 8 premii pentru stagiunea abia încheiată, în timp ce întâmplarea-soră din industria cinematografică, Gala Premiilor Gopo, oferă fix de două ori mai multe distincţii de acest fel. În fine, dincolo de deschiderea la nivel mulţi-naţional, UNITER e datoare de o cuprindere de similară magnitudine la nivelul teatrului off / underground / alternativ / neconvenţional. Dacă, de-a lungul unui an, juriul oficial al Galei nu poate vedea toate spectacolele de acest fel, atunci se poate imagina un alt sistem de jurizare pentru genul acesta de manifestări din ce în ce mai numeroase şi valoroase.

În lipsa acestor măsuri şi a altora similare, Gala UNITER va ajunge, în ciuda excepţiei luminoase de la Iaşi, să spună din ce în ce mai puţin unui număr din ce în ce mai mic de oameni.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus