Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Pisica verde

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Acesta nu e (totuşi) un animal colorat - Pisica verde la Maratonul Teatrului Independent, 2013


Andrei Vornicu

octombrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Spectacolul Pisica verde stă sub semnul riscului şi al experimentului. Piesa a fost scrisă de tînăra autoare dramatică romîncă Elise Wilk în cadrul proiectului "Practică teatrală în regiunile Centru şi Nord Vest" din Tg. Mureş, realizat de Teatru-74, în 2012 (textul a fost publicat de LiterNet şi se poate descărca aici). Spectacolul realizat atunci, pe baza textului, în regia actorului Rareş Budileanu, a obţinut premiul I în cadrul proiectului şi a participat ulterior la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu  2012 şi la festivaluri din Iaşi şi Satu-Mare. Piesa a fost remarcată apoi de regizorul Cristi Juncu, care s-a decis să o monteze la UNATC, în cadrul examenului de licenţă la specializarea Actorie. Acesta a făcut un casting şi a ales 10 studenţi pentru o distribuţie dublă. Deşi piesa este ofertantă şi, implicit, solicitantă la nivel de actorie, regizorul a lucrat intens cu tinerii actori pentru a-i integra şi a le finisa naturaleţea. Spectacolul jucat în cadrul Maratonului Teatrului Independent - Bucharest Fringe şi-a realizat scopul cu ajutorul următoarei distribuţii: Rareş Andrici (Dani), Diana Roman (Bianca), Andrei Cătălin (Boogie), Anghel Damian (Robert), Irina Antonie (Roxana) şi Iulia Ciochină (Flori).


În primul rînd, este notabilă calitatea textului. Piesa Elisei Wilk se încadrează perfect în zona teatrului contemporan prin tematică, structură, scriitură şi forţă. Autoarea desfiinţează cronologia şi acţiunea lineară, propunînd în schimb o compoziţie foarte ingenioasă de monologuri (nu există dialog), introspecţii, rememorări, reveniri şi fragmente retroactive care modifică sensul afirmaţiilor iniţiale. Piesa creează în permanenţă un joc de contraste între ceea ce se afirmă, ceea ce se stabileşte a fi un adevăr, pentru a fi ulterior reformulat, infirmat sau adăugit. Claritatea exprimării, coeziunea între scene şi forţa de evocare vizuală sunt remarcabile şi au potenţat foarte mult contextualizarea fiecărei scene în parte făcînd, în acest sens, nesemnificativ sau, uneori, redundant aportul scenografic (acesta putea fi utilizat eficient, dar absenţa sa, în acest caz, nu a dăunat calităţii generale a spectacolului).


Pisica verde spune povestea unui grup de şase adolescenţi dintr-un oraş românesc de provincie. Tinerii trăiesc o viaţă obişnuită pentru vîrsta lor care gravitează în jurul şcolii, a dependenţei de familie, a relaţiei strînse cu prietenii şi a dorinţei de distracţie. Deşi provin din medii şi clase sociale diferite, aproape toţi au în comun un plictis general provocat de dimensiunea restrînsă şi caracterul anost al oraşului şi, cel mai semnificativ, de absenţa părinţilor, plecaţi la muncă în străinătate. De aici rezultă şi o relativă independenţă şi un elan pentru escapade dansant-etilic-erotice în clubul President. Toate personajele se află la vîrsta la care senzaţia de nemurire a palpabilă, responsabilitatea este un termen prăfuit, extras din dicţionarul "babacilor", iar dorinţa de a se simţi bine deţine monopol absolut. Totodată, personajele nu sunt caricaturizate sau îngroşate în vreo formă sau alta. Manifestarea e perfect naturală şi nu există predispoziţie către excese sexuale sau narcotice. Adolescenţii se simt în largul lor cu votca, ţigările, idilele şi bîrfele colegiale. Cu toate acestea, nimic nu poate anticipa tragedia ce urmează să se petreacă.


Rareş Andrici joacă rolul lui Dani, un tînăr cu vîrstă nedefinită, al cărui tată alcoolic i-a produs traume. Asfixiat de un mediu nociv şi lipsit de perspective, Dani şi-a refulat conflictul cu realitatea într-un personaj fictiv, pisica verde, deopotrivă prieten imaginar, amuletă şi proiecţie a fantasmelor dezirabile. Pisica verde saturează cenuşiul cu culoare, resuscitează materia moartă, învie iluziile reprimate şi dă sens unei vieţi ieşite de mult din firesc. Pisica verde devine, de-a lungul spectacolului, prin reiterare şi acumulare de semnificaţie, leitmotivul convertirii proiecţiei în real. Dani îşi repetă cu diverse ocazii credoul că dacă te gîndeşti suficient de mult la o chestie, aceasta devine în cele din urmă reală. Pesemne, aceeaşi deviză l-a dirijat, inconştient şi pentru prima oară, în President, unde avea să o cunoască pe Bianca, cea care suspina zadarnic după heartbreaker-ul Robert (care avea, fireşte, să o ignore) şi care purta, întîmplător, un tricou cu o pisică ce se înverzise după o spălare neinspirată. Bianca se va lăsa ademenită de sticla de votcă şi de pachetul de ţigări pe care aparent inofensivul Dani i le promisese şi va merge cu acesta, cu maşina, în afara oraşului, pe un deal, de unde vor admira panorama, fără ca tînăra să ştie că va fi pentru ultima oară.

Rareş Andrici dă viaţă foarte verosimil şi natural unui personaj schizoid, un psihopat latent care e în stare de atrocităţi inconştiente, dictate de un eu mutilat care se scufundă iremediabil într-un imaginar pervertit. Lumea adolescenţilor e marcată de dorinţa de evaziune într-o zonă în care să se reculeagă şi în care să se recunoască. Fie că vorbim de tutun şi alcool, de magie neagră şi ritualuri voodoo (Flori), de pastile pisate şi date pe gît cu apă, în scopuri delirante (Boogie), tinerii vor să schimbe cursul unei existenţe insipide. Relaţiile dintre aceştia reies în urma monoloagelor adresate unui public imaginar sau unor autorităţi (ca în cazul mărturiilor lui Robert şi a Roxanei) şi se stratifică treptat, pe măsură ce aparenţele sunt demistificate, iar faptele reale sunt despuiate de distorsionări şi echivoc.


Trecerea de la o scenă la alta e marcată de melodii selectate de pe un laptop, de către actori, pe rînd, şi de schimbarea poziţiei între aceştia. Decorul e inexistent. Singura recuzită constă în scaune, laptop şi vestimentaţia reprezentativă pentru fiecare caz în parte. Spectacolul nu este dinamic la nivel de mişcare, ci la nivel verbal, emoţional şi prin scene construite exclusiv la nivel de discurs, de unde şi gradul ridicat de dificultate actoricească. Distribuţia se descurcă, însă, admirabil la acest capitol: Robert este foarte bine conturat în toată duplicitatea lui, de elev model-june don juan lipsit de scrupule, iar momentul în care îşi descrie în faţa anchetatorilor traseul zilei nefaste, enumeră activităţile cu o viteză ameţitoare, expresivă şi de impact, care anulează orice presupunere că ar minţi. Irina Antonie face un rol credibil cu personajul Roxana, scoţînd la suprafaţă atît calitatea de prietenă cuprinsă de remuşcări a Biancăi, dar şi de mică divă care e obişnuită cu popularitatea şi succesul. Diana Roman construieşte un personaj polivalent, frustrat şi juvenil, care se înţelege cu paharul, dar asta nu-l ajută să scape de pasiunea pentru Robert. Andrei Cătălin e Boogie, un coleg înnebunit după Bianca, genul tînărului plin de bune intenţii şi simpatic, dar care e mereu trecut cu vederea de subiectul pasiunii sale, motiv pentru care îl regăseşte în imaginaţie şi în antinevralgicele şutite din stocul mamei sale, pe care le înghite ca pe bomboane, cu plăcere şi entuziasm. Iulia Ciochină joacă rolul lui Flori, sora Biancăi, un personaj ceva mai schematic decît celelalte, care îşi reproşează că animozităţile frăţeşti şi gestul ei de a invoca un blestem asupra surorii sale au produs tragicul deznodămînt.


Spectacolul nu e un regal de actorie, regie şi scenografie. Nu impresionează din nici un punct de vedere artificial-teatral. E un cadru în care şase tineri talentaţi, ieşiţi de pe băncile facultăţii, întîlnesc scena, textul şi publicul. Şi o fac grozav. Ceea ce e suficient pentru ca spectacolul să fie totuşi un regal. Dar al potenţialului, al implicării şi al bucuriei de a fi acolo unde teatrul se întîmplă.


(Foto: Vlad Catană)



 Toate articolele despre Pisica verde
 Toate articolele despre Maratonul Teatrului Independent, 2013


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Vornicu


Alte articole

 Îngerul ambiguităţii - Pisica verde, Beatrice Lăpădat
 Pe cine denunţăm? - Pisica verde, Oana Bogzaru
 Galerie foto - Pisica verde, Cosmin Ardeleanu
 Galerie foto - Pisica verde, Diana Bordianu
 Tinerii din teatrul contemporan - Pisica verde, Sabina Balan
 Toate articolele despre Pisica verde


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer