Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Maratonul Teatrului Independent, 2013

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Încerc să reacţionez aşa cum se reacţionează în teatru: acum şi aici


Andrei Vornicu, un interviu cu Anda Saltelechi

octombrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Deşi este încă puţin cunoscută publicului larg, actriţa Anda Saltelechi e înzestrată cu talentul de a a produce instantaneu o impresie puternică. E o prezenţă care frapează şi magnetizează în egală măsură. Completează portretul o trăsătură nedefinit-misterioasă, de fiinţă care nu ştii de unde a aterizat şi cum funcţionează. Adevărul e că funcţionează pe coordonate stricte de disciplină, muncă şi ambiţie.

Anda Saltelechi e prototipul artistului care se sacrifică total şi se angajează deplin în fiecare proiect pe care şi-l asumă. Lasă pe plan secund, terţ sau şi mai îndepărtat orice aspect al vieţii personale şi e genul de actor care, pentru un moment bine motivat, e în stare să mănânce de pe podea, îşi converteşte întreaga energie în(tru) prezent, îşi anulează coordonatele individuale şi se integrează complet în personaj. E în stare să înveţe scrimă, să interpreteze Ravel sau să etaleze abilităţi de zugrav profesionist. Într-un cuvânt, e actorul dedicat sută la sută. A început cu trupa (denumită ulterior Teatrul de Foc) regizoarei Crista Bilciu, sub conducerea căreia a jucat în numeroase spectacole independente. E angajată de un an la Teatrul Odeon unde a jucat rolul Asistentei medicale din spectacolul
Un tramvai numit dorinţă, în regia lui Dinu Cernescu. Continuă să joace alături de Teatrul de Foc şi rolul din penultimul spectacol, Nostalgia 53, participant la Maratonului Teatrului Independent - Bucharest Fringe 2013, i-a adus Premiul juriului, prima recunoaştere oficială a actriţei.

Am discutat puţin cu Anda la finalul Galei de premiere despre această experienţă. Am fost prevenit din start că se simte incomod în postura de intervievat, i-a luat ceva timp să reintre în cadru civil, a părut aproape frământată de întrebările adresate, dar timbrul vocal aparte (muzical şi grav în acelaşi timp) i-a trădat interesul şi pasiunea cu care a răspuns interviului ce va urma.



Andrei Vornicu: Cum ai întâmpinat premiul? Ştiu că e primul din cariera ta.
Anda Saltelechi: Da, e primul meu premiu. Cred că mă bucur pentru el. Da, mă bucur că am luat premiul ăsta.

A.V.: Crezi că un premiu e o confirmare pentru un actor sau acesta se poate debarasa de genul ăsta de recunoaştere oficială şi poate miza mai mult pe aprecierea publicului?
A.S.: Dacă te referi la hârtia aia şi florile şi banii... nu ştiu dacă este vorba de bani aici, nu e important. Dar e important că un om ca doamna Coca Bloos (membru al juriului, n.a), care vine şi te vede, să te valideze, să nu lupţi ca un nebun, oricum, pe gratis, şi aşa mai departe, şi să ai impresia că nu ajungi niciodată nicăieri. Dar cred că e important un premiu...

A.V.: Crezi că e important şi pentru a fi recunoscut în breasla actoricească? Te situează mai bine faţă de colegi, îţi oferă un plus de prestigiu şi de respect din partea lor?
A.S.: Cred că da, cred că e important şi în sensul ăsta, dar nu ar trebui să fie. Important e să fii tu cu tine pe un drum bun în actorie şi să nu te abaţi de la drumul ăsta. N-ar trebui să fie important ca eu să iau un premiu şi atunci să fiu recunoscută, nu... Cumva ele sunt mână în mână...

A.V.: Deci crezi că dacă nu te abaţi de la drumul tău şi îţi faci meseria aşa cum ar trebui, premiul va veni ca o confirmare, mai devreme sau mai târziu.
A.S.: Da, dar cum am zis, e important fiindcă în lumea în care trăim contează premiile. Nu aş vrea să fie aşa. Bine, eu sunt destul de naivă. Mă rog, o să mă trezesc, probabil, dacă trebuie.

A.V.: Poate la următorul premiu. Mult succes pentru acela!
A.S.: Mulţumesc.

A.V.: Ce crezi că ai investit în personajul pe care l-ai interpretat în Nostalgia 53 de ai convins publicul să te aprecieze şi juriul să îţi decerneze Premiul special?
A.S.: Tot ce am mai bun în momentul ăsta. De obicei, când sunt pe scenă, dau tot ce am mai bun, uneori nemenajându-mă pe mine fizic, dacă înţelegi ce zic. Încerc mereu să regândesc, niciodată să nu...

A.V.: Să nu joci formulist şi să nu te repeţi...
A.S.: Să reacţionez aşa cum se reacţionează în teatru: acum şi aici. Niciodată ca tabloul în ramă... punct. Nu. Mai ales că rolul ăsta îmi permite asta. Îmi permite să fiu foarte-foarte vie. Şi asta mă încântă foarte mult la rolul ăsta. Îmi place la nebunie rolul ăsta.

A.V.: Dincolo de asta, de ce ţi-a plăcut şi ai jucat cu o pasiune constantă rolul din Nostalgia 53 şi în ce măsură simţi că te-a construit acest spectacol care e, în orice caz, ieştit din tipare? Tocmai provocarea?
A.S.: Eu m-am jucat foarte mult cu rolul ăsta. De când am început să lucrăm la spetacolul ăsta, eu am început să mă joc. Mi s-a dat textul ăsta, am început să improvizăm, fiindcă lucrăm mult pe improvizaţie, şi am început să ne jucăm şi, din una-n alta, a ieşit ceva serios, ceea ce pentru mine, în momentul ăsta, contează foarte mult.



 Toate articolele despre Maratonul Teatrului Independent, 2013
 Toate articolele despre Nostalgia 53


0 comentarii

Spacer Spacer