Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Closer to the Moon

O lună dodoloaţă deasupra capului - Closer to the Moon


Cristina Zaharia

Port.ro, martie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nae Caranfil este o voce aparte în cinema-ul românesc postdecembrist. Umorul, structurile narative ingenioase, actori de calibru pe care îi mânuieşte cu graţie - toate ajută la filme memorabile. Povestea de acum, prima vorbită în totalitate în limba engleză, cu Vera Farmiga ca nadă şi locomotivă, reuşeşte să te convingă, să te emoţioneze, să te amuze. Istoria nemaipomenitului jaf din 1959 este pretextul pentru a radiografia o ţară prinsă sub roţile istoriei, aşa cum a fost ea.

Nu e un film american de hold-up, nici documentarul lui Solomon (Marele jaf comunist) sau Memorialul durerii, are însă găselniţele lui pentru toate gusturile, pentru toată familia. Adică de văzut, de văzut.

Le zece ani distanţă de filmul documentar, alb-negru, realizat de Alexandru Solomon pe acelaşi subiect, Nae Caranfil reia tema jafului comunist din 1959 de la Banca Naţională, însă dezvoltă propriile teorii şi unghiuri de vedere.

Interesat şi amuzat de istorie, Nae Caranfil se apleacă asupra poveştilor sale cu dragoste, cu ironie fină, cu umor. Încă am bine în amintire proiecţia de acum câţiva ani din piaţa mare din Sighişoara, pe ploaie, a deliciosului său Filantropica. Nimeni nu s-a clintit şi, toţi, aşa, sub umbrele, au râs şi au gustat fiecare scenă.

Pelicula de acum, mai potolită, nu la fel de caustică, îi deschide cineastului porţi internaţionale. Interpretat în totalitate în limba engleză, filmat în Bucureşti, cu actori străini - Vera Farmiga, Mark Strong - în prim-plan şi cu câţiva locali în plan terţ, filmul său te provoacă să intri în convenţia propusă. Este o poveste despre un jaf, despre o conspiraţie, un proces istoric, plus pedepsirea drastică a infractorilor. Dar nu are nimic din clişeele unui hold-up tipic, mai ales american.

Ce uimeşte în primul rând este imaginea prăfuită, palidă, gălbuie, cu filtre, pentru a reproduce (nostalgic) vremurile de după război, anii de redresare, anii cumplitei poliţii politice.

Apoi, dincolo de limbă, de imagine şi de ritmul lent, fără alerteţea clişeelor, cu foarte cuminte tăietură câmp-contracâmp, uimeşte şi te ia pe nepregătite tonul. Este vocea autorului, felul său de a strecura într-o scenă oarecare, banală, bruşte străluciri de rouă, umorul şi tonul relaxat, exact acolo unde morga (de obicei) se impune. Procesul din filmul lui Caranfil se situează la ani lumină distanţă de încrâncenatele filmări la bară din filmele americane, cu focurile lor de artificii de partea acuzării sau apărării. Aici se aplaudă, se râde în boxa acuzaţilor, se fac reverenţe. Caranfil alege jocul, joaca, gluma, lucrurile luate oricum numai în serios nu, pe muzică de circ. Iar rezultatul, pe măsură ce scenele se succed, are un farmec aparte, ca în unele scene ale lui Fellini.

Regizorul are flerul să o propulseze spre piaţa internaţională pe Doina Levintza, cea care reuşeşte prin costumele sale să aducă stil, clasă, frumuseţe. Vera Farmiga, cu părul tuns scurt sau cu pletele roşcate, îmbrăcată într-un compleu nude sau o rochie involtă din voal cu flori în scena-cheie de pe terasă, când se pune planul la punct - de neuitat, egale cu oricare altele de calibru Oscar.

Avându-l ca producător pe Bobby Păunescu, era de aşteptat ca filmul să o aibă în distribuţie şi pe Monica Bârlădeanu. Aici blondă, soţie înţepată de nomenclaturist comunist, aproape că fură scena.

Povestea jafului este spartă în opt capitole, fiecare cu insertul lui pe ecran, cu săritură din trecutul de dinaintea procesului şi cu întâmplările din prezent, de la filmul de reconstituire.

Nu ştiu cât va impresiona publicul străin, însă cel estic, mai ales românesc, va surprinde exact razantele detalii din cadru, oferite fără inserturi şi ostentaţie. Militari sovietici limitaţi şi câinoşi, o biserică ortodoxă dărâmată în fundal, proprietari siliţi să ia chiriaşi în spaţiu, cumplita maşină neagră care venea să îi salte în noapte, metodele de racolare comunistă, uşurinţa cu care vecinii turnau la Securitate.

Filmul lui Caranfil pune mai clar, mai hotărât, accentele pe situaţia acuzaţilor, nu atât pe faptul că au fost eroi de război, că au luptat în Rezistenţă, cât că toţi erau evrei.

Îi reuşeşte regizorului scena refăcută pentru filmul educativ de la restaurant, când ei comandă "adevărată mâncare burgheză", ca şi o scenă delicată de dragoste, plus un final pozitiv, plin de speranţă, foarte frumos, referitor la viitorul evreilor şi tradiţiile lor, în splendid montaj paralel cu sfârşirea eroilor. Şi, la fel, mica scena ca un flash, mai mult sau mai puţin comic, cu politrucul mâncat de propriul partid.

Locuri de filmare curate şi vechi, decupate cu grijă din rama modernă, cu aer plăcut şi încărcătură istorică, acoperişurile tipice Bucureştiului de lângă Sala Palatului încheagă un film atent şi îndelung gândit, de văzut neapărat.





 Toate articolele despre Closer to the Moon


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


Alte articole

 Caranfil şi reţeta - Closer to the Moon, Ion Indolean
 Mai aproape de public - Closer to the Moon, Mihai Fulger
 A pune de un spectacol - Mai aproape de lună / Closer to the Moon, Andrei Gorzo
 And if we get caught it's the end of the show, but what an ending - Closer to the Moon, Andrei Şendrea
 Closer to Nae - Closer to the Moon, Mihai Brezeanu
 Toate articolele despre Closer to the Moon


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer