Serios şi frumos - Short Term 12 la BIFF, 2014

Short Term 12 e genul acela de film serios şi frumos, non-capodoperă şi non-non-conformist, care nu-şi propune să schimbe paradigme şi să mute norii, care nu povesteşte istorii teribile ori biografii grandioase şi care, fără să urmărească neapărat asta, apasă în egală pe luminile şi pe umbrele vieţii, pe surâs şi pe rictus, pe speranţă şi pe frică. E genul de film de care te ataşezi discret, căruia îi priveşti slăbiciunile cu îngăduinţă şi pe care îl recomanzi prietenilor cu gândul că le vei însenina o oră şi jumătate din viaţă.

În America zilelor noastre, într-o instituţie în care copiii fără familie sau respinşi de propriii părinţi poposesc pentru perioade relativ scurte de timp (în drum spre o casă de copii sau spre majorat sau spre reintegrare familială), îngrijitorii sunt patru tineri de până în 25 de ani. Doi dintre ei, Grace şi Mason, formează un cuplu. Lucrează împreună, gătesc împreună, merg pe bicicletă, se desenează unul pe celălalt, îşi zâmbesc, se iubesc. La un anumit moment, într-un anumit context, ceva din trecutul lui Grace le ameninţă viitorul. Mentor pentru toţi copiii din Short Term 12, Grace pare incapabilă să-şi potolească propriile frici. Poveste clasică, nu?

Şi totuşi, Destin Cretton, ajutat de farmecul şi naturaleţea lui Brie Larson (Grace), o narează pe ecran cu o candoare cu totul specială. Inevitabila doză de previzibil e grabnic dizolvată în bucuria de a vedea, parcă pentru prima oară, eterna poveste a omului care se îndoieşte de sine, cade şi apoi se ridică. Simplu, emoţionant şi exemplar, ca o dimineaţă proaspătă de primăvară, eliberată din întunericul iernii, inundată de promisiunile verii.