Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Butoiul cu pulbere

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Lumea din care am ieşit - Butoiul cu pulbere


Mihai Brezeanu

septembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"De ce dai, mă, de ce dai?", e replica-emblemă a Reconstituirii, filmul-emblemă al cinematografiei româneşti din secolul XX. "Pentru că aşa vreau eu, bă!", e răspunsul măruntului interlop post-comunist, de găsit nu atât în filme (cinema-ul epocii avea, cu rare excepţii, prea puţin de a face cu epoca în sine), cât în dosul blocurilor, în gangurile prost-luminate, în bodegile de cartier, în crâşmele de sat, în ceea ce a reprezentant, decade întregi, decorul în care a trăit marea majoritate a românilor. Dar şi a bulgarilor, sârbilor, albanezilor, în general, a balcanicilor pe care absenţa comunismului i-a găsit incapabili să îşi umple vieţile cu altceva decât alcool ieftin, violenţă gratuită şi privire goală.

Textul macedoneanului Dejan Dukosvski, Butoiul cu pulbere, montat de Felix Alexa în deschiderea stagiunii 2014-2015 a Naţionalului bucureştean, vorbeşte despre această lume măruntă, fără de nădejde şi fără de rădăcini, venind de nicăieri şi mergând niciunde, trăind inutil un timp golit de cea mai mică urmă de sens. Gândit că o serie de scene suveică, în care personajele sar dintr-un decor în altul, spectacolul lui Alexa începe şi se termină în prezenţa unui fost poliţist cândva în plină putere (Răzvan Vasilescu) şi a unui fost tânăr cândva plin de vise (Mihai Călin), uniţi de câteva beri răspândite pe o masă de plastic îngăduită de o bodegă mizerabilă şi de o dublă poveste de reciprocă, absurdă, abjectă şi teribilă răutate care le-a amputat trupurile şi sufletele. De ce există această răutate? Această poveste? De aia!

Între cele două coperţi, spectacolul aşază mai multe situaţii de viaţă al căror numitor comun e violenţa. Şi senzaţia că, chiar dacă uneori justificată, reacţia fizică exacerbată e, de fapt, singura cale prin care oameni îşi pot exprima uriaşa angoasă de a trăi o existenţă ce pare fără rost. Montarea lui Felix Alexa apăsa în mod inspirat pe latura absurdului, narând dramele personajelor în ritm alert şi invitând, adesea, actorii să îşi prezinte personajele în cheie burlescă.

Din păcate, intenţia nu e dusă până la capăt, parte dintre actori neasumandu-şi integral rolurile. Interpretarea şablonardă conduce la scene perfect previzibile, cum sunt cea dintre prietenii de-o viaţă Marius Bodochi - Andrei Finţi, ori cea a dublei sinucideri Florentina Ţilea - Marius Manole. La polul opus, găsim, în afara tablourilor de debut şi de final, secvenţa din autobuzul întârziat la un capăt de linie când piruetă personajului aceluiaşi Marius Manole oferă un moment de emoţie cu totul special.

Nereuşind să aducă la un nivel constant înalt un text cu sclipiri şi scăderi, spectacolul lui Alexa are meritul de a vorbi de o lume al cărei gust încă îl mai simţim din răstimp în răstimp. Universul mizerabil din care, cum-necum, am reuşit să ieşim, universal absurd pe care istoria recentă, dar şi tradiţiile locului l-au avortat în acest spaţiu geografic, pe care se cuvine să îl locuim şi mânaţi de responsabilitatea de a nu mai face nicicând posibilă întoarcerea.



 Toate articolele despre Butoiul cu pulbere
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2015


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihai Brezeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer