Iubeşte-ţi pisica vorbitoare şi s-ar putea să salvezi lumea! - Avril et le monde truqué la Anim'est, 2015

Să zicem că de pe vremea lui Napoleon şi până astăzi nimeni nu a mai inventat nimic. Să zicem că toate minţile luminate au fost, cumva, reduse la tăcere şi că "evoluţie" nu e un cuvânt care să însemne prea multe. Apoi să zicem că resursele lumii sunt pe terminate şi că totul e aproape saturat de poluare. Ah, stai puţin, asta chiar se întâmplă, nu e nevoie "să zicem că"; şi mă tem că nu suntem noi atât de norocoşi încât să ne salveze o puştoaică şi pisica ei înţelept-vorbitoare de la ananghie.

Avril et le monde truqué este o coproducţie francezo-belgiană care prezintă o distopie ştiinţifico-fantastică , având, ce-i drept, un final cât se poate de fericit pentru omenire, deşi un pic hilar. Avril este fiica unor oameni de ştiinţă, printre ultimii rămaşi după ce toate geniile ce lucrau la vreun proiect revoluţionar au dispărut misterios într-un nor de fum şi electricitate. Deşi reuşiseră să se ascundă ani întregi, Avril, părinţii săi şi bunicul acesteia, şi el om de ştiinţă, sunt găsiţi şi atacaţi de acelaşi nor malefic chiar după ce credeau că au descoperit un ser care face organismele invincibile. Avril şi bunicul scapă, dar sunt despărţiţi şi nu se vor reîntâlni decât peste zece ani, când, puştoaica devine ţintă pentru răpitori. Reuşise să recompună serul invulnerabilităţii pentru a-şi salva pisica vorbitoare (Darwin, rezultat al unui experiment mai vechi al părinţilor lui Avril) de la moarte.

Într-o lume în care aerul e abia respirabil şi în care mai există un singur copac păstrat drept exponat nostalgic, Avril îşi păstrează ambiţiile intacte şi ajunge să care pe umeri de la responsabilitatea pisicii sale la cea a întregii lumi. Atunci când adulţii iau decizii îndoielnice sau se lasă conduşi de orgoliu, egoism, vanitate, puştoaica rămâne raţională, analizează şi trage concluzii, abia apoi acţionează. Nu oferă încredere fără dovezi concludente, totuşi, nu e lipsită de impulsuri sentimentale - se îndrăgosteşte de un băieţandru angajat de poliţie pentru a o spiona.

Avril devine o eroină diferită de personajele propuse adesea de poveştile pentru copii sau adolescenţi. Nu e nimic supranatural în ce face ea (când descoperă serul totul e ştiinţă, e o combinaţie exactă de substanţe, o combinaţie bine studiată, iar Darwin putem spune că este un fel de conştiinţă a ei mai mult decât un personaj de basm). Nu are calităţi fizice deosebite şi nici nu le capătă. Nu poartă cu ea vreun motiv de răzbunare. E un copil inteligent pus în faţa unor dificultăţi peste care trebuie să treacă decantând noţiuni precum binele şi răul pe măsură ce le descoperă.

Nici la finalul filmului ea nu devine vreo referinţă pentru lumea ştiinţei, Avril e mai apropiată de omul comun decât de imaginea eroului, cum e ea întipărită în memoria colectivă. Nu e un model de conduită şi, până la urmă nu ea salvează, propriu-zis lumea, dar face ceva pentru asta. Ajută. Contribuie cu partea ei la ceea ce poate însemna o lume mai bună. E prea multă indiferenţă sau neimplicare deghizată în resemnare pretutindeni. Avril nu trăieşte cu impresia că degeaba face ea ceva dacă nu face toată lumea. Poate e cumva paradoxal că asta a ajuns să fie considerat eroic.

Trăind înconjuraţi de lucruri care fac totul mai simplu, mai uşor, mai rapid, poate că uneori copiilor le vine peste mână să se gândească fie la cum era înainte, fie la cum ar fi dacă nimic din ce au n-ar fi fost încă inventat. Poate că e nevoie de mai multă conştientizare decât entertainment în viaţa copiilor de azi.