Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Naţional de Teatru, 2015

Anii mei de FNT - Festivalul Naţional de Teatru, 2015


Florian-Rareş Tileagă

PasiLiberi.ro, octombrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Din 2004, de când vin la Bucureşti pentru Festivalul Naţional de Teatru, pot să spun că am trăit şi am văzut multe pe aici. De pildă: un cutremur pe care nu-l uit până mor (2004); o înmormântare faraonică (Păunescu, 2010); nişte alegeri prezidenţiale bizare, dure ca mineriadele (2014); nişte proteste de stradă care nu se mai terminau (Roşia Montană, 2013); o bătaie cu bolovani în metroul de la Universitate (2011); nişte grevişti ai foamei lângă Senat, slabi ca ogarii (2005); o ninsoare siberiană în octombrie (2014); şiruri de vagabonzi îngheţaţi pe Magheru, lângă vitrine de lux (2004-2015). Pe scurt, un amestec de oameni, betoane şi natură dezlănţuită în sens nepoetic.

Poate v-aţi fi aşteptat să enumăr spectacole. O s-o fac, mai jos, deşi să ştiţi că nu la teatru îmi sare gândul când vine vorba de Bucureşti, acest oraş al amestecurilor, care, dacă ar fi privit ca mâncare, cred că ar fi un mare platou cu gogonele şi prăjituri. În sfârşit. Sunt 25 de ediţii ale festivalului şi, pentru că din ele am prins 12, pot spune că lista de spectacole e lungă. Am în minte unele titluri atât de bune, pe care le leg de momente teatrale atât de valoroase - cum numai teatrul poate să genereze -, încât însuşi felul în care scriu, azi, e influenţat de multe dintre ele. Le pomenesc ori de câte ori vorbesc despre teatrul bine făcut şi, probabil, îmi vor rămâne în cap ca repere indiferent de câte spectacole voi mai vedea. Iată, pe scurt, o enumerare de momente - nu le spun spectacole, ar suna încorsetant - pe care am avut onoarea să le trăiesc în 12 ani de umblătură prin FNT: Sunetul tăcerii; Balul; Creatorul de teatru; boala familiei m; Călugărul negru; Chevengur; Regele moare; Hey, Girl!; Concert la cerere; Herr Paul; Măscăriciul; Absolut!; Molly Sweeney; Martorii sau mica noastră stabilitate; Shape of Things / Forma lucrurilor; Vestul singuratic; Bash. O trilogie contemporană; Hoţii; Camera Isabellei; Filosofii etc. Adică Dabija, Hermanis, Nica, Afrim, Lauwers, Măniuţiu, Ostermeier, Massaci, Juncu, Mălăele, Nadj, Purcărete, Castelucci, Ginkas, Dodin. Problema e că pe cealaltă listă, cu regizori care au făcut spectacole slabe, enervante, dătătoare de dureri de cap, s-ar putea să fie fix aceleaşi nume de regizori, în cei 12 ani de FNT. N-o să pomenesc pe nici unul, ca să nu răscolesc vechi orgolii, dar nici n-o să ratez ocazia, dacă vreunul dintre ei îşi scuză spectacolul, reproşându-mi că nu l-am înţeles fiindcă nu citisem nu ştiu ce carte. Pe care, bineînţeles, o citise el...

Încă dinainte să împlinească 25 de ediţii, FNT era un eveniment respectat şi aşteptat în Europa. Critici de teatru din Scoţia, Portugalia şi Slovenia, de pildă, îmi vorbeau acum câţiva ani cu entuziasm despre teatrul românesc şi despre cât de bine e că, în România, există încă exemple de teatru bazat pe actor, pe poveste, pe text, pe structuri canonice, şi mai puţin pe tehnologie. Vorbeau despre teatrul nostru ca despre un peisaj montan în plină vară. Le-am dat dreptate şi ştiu că este aşa, cu menţiunea că, uneori, peisajele plac... mai mult de la distanţă.

Există un lucru pe care îl spun an de an, la orice festival de teatru sau film: dacă din 10 spectacole văzute 10 sunt slabe, nu puneţi povara acestor eşecuri pe umerii festivalului. Cel puţin nu întotdeauna. Sigur, există un selecţioner şi un discernământ critic al acestuia, care produce o listă de spectacole şi, deci, entuziasme şi dezamăgiri. Dar esenţa oricărei selecţii de festival este aceasta: reflectarea modului în care s-a produs teatru, în anul anterior. Bun, rău, puţin, mult, valoros, firav, enervant, plat, revelator, banal, acesta este nivelul teatrului pe care îl avem şi pe care festivalul este bugetat să îl arate.

Şi încă ceva. Aveţi dreptul, ca spectatori, să ieşiţi din sală dacă nu vă place. Nu scrie niciunde că trebuie să vă ridicaţi în picioare la aplauze şi nici măcar că e musai să aplaudaţi. Dar nu uitaţi un lucru: poate că ceea ce nu ne place, acum, e ceea ce va schimba teatrul românesc pentru următorii ani. Fără să vrem, e posibil să asistăm - prin faptul că stăm până la capăt la aparente tâmpenii şi boacăne teatrale - la momente istorice. Concluzia mea paşnică e asta: deschideţi inima, masaţi creierul şi lăsaţi teatrul să intre, aşa cum e el. E posibil să nu vă pară rău.



 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2015


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Teatru şi război - Judecata la Timişoara şi Frontul la FNT, 2015, Oltiţa Cîntec
 Reţetă pentru tocăniţa de iepure - Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin, Oltiţa Cîntec
 Impresii din FNT 2015 - Mein Kampf, Emigranţii, Spargerea, Vizita bătrînei doamne, Platonov, Liviu Ornea
 Notiţe din octombrie (III) - Ai mei erau super! la FNT, 2015, Florian-Rareş Tileagă
 Notiţe din octombrie (II) - Femei / Bărbaţi la FNT, 2015, Florian-Rareş Tileagă
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2015


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer