martie 2016
Festivalul de Film Documentar One World România, 2016
O foarte scurtă istorie a Egiptului modern la cel mai înalt nivel al reprezentării sale politice ar suna cam aşa: de la instituirea republicii, în 1953, şi până la căderea lui Hosni Mubarak, în 2011, au există 5 preşedinţi, dintre care primul şi al patrulea au prestat în funcţia supremă, însumat, mai puţin de un şi jumătate. În restul timpului, postul a fost ocupat de Gamal Abdel Nasser (16 ani), Anwar Sadat (11 ani) şi Mubarak (aproape 30 de ani). Din 2011 până în 2014, Egiptul a avut 4 preşedinţi, cel mai recent, Abdel Fattah el-Sisi, fiind încă în funcţie.

Dar chiar interesează istoria unei ţări la nivelul său cel mai înalt? Genul de istorie de care aveam parte, noi, cei trecuţi binişor de 30 de ani, în manualele de istorie ale gimnaziilor şi liceelor noastre? Pesemne că ar trebui să intereseze, probabil că nu în exclusivitate, ci ponderate cu detalii despre viaţa oamenilor fără de acces la înalte funcţii şi proeminente evenimente publice. Ponderaţie? De când n-aţi mai auzit substantivul?

În plin tumult politico-social al Egiptului, australianul Kim Beamish tinde, în The tentmakers of Cairo / Ţesătorii din Cairo, spre echilibrul idealizato-idilizat în pasajul anterior. Camera sa observă, vreme de 3 ani, măruntele întâmplări şi banalele detalii cotidiene ale vieţii unor ţesători de covoare specializaţi în tehnica tradiţională Khayamiya. Cândva larg răspândită, tehnologia respectivă a devenit acum apanajul unui cerc restrâns de meşteri, ale căror magazine / ateliere / tarabe sunt de găsit cu precădere pe o anumită stradă, Sharia al Khayamiya, din Cairo.


Cu răbdare, talent şi umor, Beamish captează aerul bazarului, cu inerentele certuri, aglomeraţii, tocmeli, gunoaie, zâmbete, incidente dincoace şi dincolo de limita violenţei, pulsând de contradicţii, de speranţe şi de resemnare. În acelaşi timp, cineastul portretizează convingător, făcând din câţiva dintre ţesători personaje memorabile. Montajul cinematografic le mixează destinele individuale cu părerile la fel de individuale despre evenimentele politicii celei mari. Feluritele poiene ale lui Iocan, condimentate cu ceaiuri şi ţigări, sunt intens alimentate de veştile sosite din pieţele pline de demonstranţi prin intermediul televizoarelor peste tot prezente.

Cu o singură ocazie, parte din eroii filmului aleg să fie martorii direcţi ai evenimentelor şi merg, pentru o seară, în Piaţa Tahrir. În rest, preferă rolul comentatorului de tuşă, aprig în păreri, pasionat de destinul colectiv, dar suficient de convins de incapacitatea de a schimba ceva prin vocea personală, încât să refuze calitatea de protagonist.

Buni profesionişti, încercând, cu oarecare succes, să îşi vândă marfă în afară graniţelor ţării de a cărei soartă sunt altfel intim legaţi, sceptici, dar totuşi visători, în ce priveşte viitorului acesteia, ţesătorii lui Beamish sunt departe de a fi un exemplu local. Cu aproape-vorbele unuia de pe aceste meleaguri "Povestea lor? Povestea mea. A mea, a ta, şi-a altora".

Pentru această familiaritate remarcabilă, pentru această neaşteptată apropiere peste kilometri, tradiţii şi religii, The Tentmakers of Cairo merită o rundă de aplauze şi mai multe de meditaţie. În plin cotidian sângeros, iată o măruntă, dar nu mai puţin reconfortantă confirmare a unui gând aproape ucis: omul de aici şi omul de acolo s-ar înţelege, pesemne, la un ceai, la o ţigară, la o adică.

Descarcă broşura One World Romania, 2016 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus