Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul Internaţional de Film Bucureşti, BIFF, 2016

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dragonul, alegoria şi confuzia - Ejhdeha Vared Mishavad! / A Dragon Arrives! la BIFF, 2016


Maria Ruxandra Burcescu

aprilie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Primul lucru pe care pot să îl spun despre filmul lui Mani Haghighi, Ejhdeha Vared Mishavad! / A Dragon Arrives!, proiectat în cadrul BIFF, 2016, este că m-a lăsat total confuză, întrebându-mă ce înseamnă adevărul şi dacă, doar pentru că anumite lucruri nu s-au întâmplat, înseamnă că nu sunt adevărate? Nu am fost singura confuză, spectatorii ieşeau din sala de cinema purtând discuţii aprinse şi întrebându-se unul pe celălalt dacă filmul este inspirat din fapte reale sau nu.

Ceea ce a condus la această confuzie generală este tehnica absolut genială a regizorului de a produce un film care nu poate fi încadrat în niciun gen: parte documentar, parte ficţiune, parte film în film. Rezultatul este unul spectaculos, amuzant, incisiv şi absolut irezistibil. Împletind interviuri cu momente de ficţiune şi scene ale altui film, The Brick and The Mirror, Haghighi reuşeşte să creeze unul dintre cele mai originale filme pe care le-am văzut. Regizorul însuşi apare pe ecran, povestind despre bunicul său, Ebrahim Golestan, regizorului filmului The Brick and the Mirror. Aparent, întreaga poveste porneşte de la o cutie veche găsită în podul casei lui Golestan de către Haghighi, iar întregul film este o recompunere a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 40 de ani. Sunt intervievaţi martori, ni se prezintă dovezi iar, între interviuri şi vocea narativă, sunt inserate momentele care alcătuiesc presupusa poveste stranie a bunicului şi a celor doi prieteni ai săi.

Din ceea ce ni se spune, Benham (Homayoun Ghanizadeh), un geolog expert, împreună cu alţi doi prieteni, Hafizi (Amir Jadidi) şi Keyvan, (Ehsan Goodarzi), un inginer de sunet, sunt infiltraţi în securitate, formând o mişcare de rezistenţă în perioada respectivă. Povestea ia naştere în momentul în care Hafizi, trimis pentru a investiga suicidul unui deţinut politic de pe insula deşertificată Qeshm, este martorul unei întâmplări cu iz de paranormal - înmormântând deţinutul într-un cimitir antic, el asistă la un cutremur localizat doar în zona cimitirului. Dorind să investigheze problema în amănunt, Hafizi apelează la cei doi prieteni ai săi, evitând să facă un raport despre această întâmplare până în momentul în care află adevărul. Astfel ia naştere aventura celor trei care devin, împreună, martorii unui alt cutremur în momentul în care înmormântează un alt cadavru în acel cimitir şi decid să angajeze oameni pentru a săpa şi a descoperi ce anume produce aceste cutremure paranormale.

Povestea pare una desprinsă din Dosarele X, iar aceasta este şi senzaţia pe care Haghighi şi-a propus să o creeze. Presărată cu ritualuri macabre de înmormântare, sacrificii de animale şi imagini cu tentă suprarealistă, povestea filmului se dezvăluie în faţa spectatorului într-un veritabil dans al superstiţiei şi al supranaturalului. Între imaginile poetice ale deşertului şi acţiunea poveştii, ne sunt prezentate interviuri cu martori şi dovezi. Avem în permanenţă senzaţia că regizorul recreează traseul unei istorii stranii, dar extrem de interesante.

În realitate, este o senzaţie. Evenimentele istorice prezentate în film nu sunt reale, "martorii" sunt actori, iar povestea este produsul viziunii regizorale. Dar nu înseamnă că nu este adevărată, din contră. Dacă privim totul la nivel de alegorie, întregul film este o metaforă politică. Creatura subterană poate fi asociată cu o irumpere a Răului în planul mundan, spre exemplu, ascensiunea Statului Islamic. Nu este întâmplător faptul că cei trei sunt angrenaţi într-un mecanism politic al securităţii şi că ei reprezintă dizidenţa, de fapt. Filmul lui Haghighi îmi aduce aminte de filosofia lui Sabato, care asociază peşterile şi locurile subterane cu locaţii mistice care permit dezvoltarea Răului şi manifestarea sa în planul realităţii fizice. Privind Ejhdeha Vared Mishavad! / A Dragon Arrives! am avut, cumva, aceeaşi senzaţie pe care am trăit-o atunci când am citit Abaddon, Exterminatorul şi am ajuns să mă întreb, la un moment dat, cât este ficţiune şi cât este realitate.

Ceea ce a reuşit să creeze regizorul Haghighi prin filmul sau, este o producţie-hibrid extrem de spectaculoasă în care alegoria este manifestată în plan fizic, întregind metaforă şi purtându-şi spectatorul într-un tărâm al misticului, superstiţiilor şi ritualurilor străvechi. Ejhdeha Vared Mishavad! / A Dragon Arrives! este o oglindă care, însă, nu reflectă mimetic realitatea, ci o reflecta în sensul ei invers, dinspre esenţa către aparenţă. Este o oglindă în care metafora capătă trup, ideea devine materială, iar senzaţia de confuzie generată, departe de a răpi din esenţa filmului, nu face decât să îi întregească farmecul.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Film Bucureşti, BIFF, 2016
 Toate articolele despre Ejhdeha Vared Mishavad! / A Dragon Arrives!
 Toate articolele despre Festivalul de film Berlin, 2016


0 comentarii

Spacer Spacer