În primele zile am văzut cinci filme francofone, pentru că am făcut parte din juriul tinerilor francofoni, aşa că le voi comenta pe scurt pe fiecare dintre ele:
Au plus près du soleil / Prea aproape de soare: Un film cu o poveste emoţionantă, care spune multe, însă o face într-o manieră cinematografică care lasă de dorit. La fel de dezamăgitor este şi jocul actorilor.
Ville-Marie: Destine încrucişate, întâmplări neprevăzute şi prezenţa Monicăi Belucci, asta iese în evidenţă în acest film. Pe moment m-a impresionat mai ales pentru că avea fragmente de meta-film, secvenţe în care se făcea un film auto-biografic despre viaţa personajului feminin cu alură de divă.
Trois souvenirs de ma jeunesse / Trei amintiri din tinereţea mea: Un voice-over enervant şi câteva flash-back-uri sunt singurele artificii prin care acest film se vrea să stea în picioare. Altfel, nu are decât o poveste de dragoste-clişeu şi câteva personaje destul de bine construite, însă prea puţin memorabile.
Boris sans Beatrice / Boris fără Beatrice: O peliculă statică, care spune povestea unui cuplu destrămat de boala ei. Beatrice e căzută în tăcere, soţul o înşeală constant (uneori chiar în aceeaşi casă), dar vom vedea că tot felul lui de-a fi se va schimba doar pentru ca ea să-şi revină.
Je me tue à le dire / Mor să-ţi spun: Este o comedie neagră savuroasă care analizează relaţia mamă-fiu dintr-o perspectivă nouă - a morţii. Într-o estetică alb-negru, pelicula impresionează prin modul în care e construită povestea şi prin jocul actorilor. Împreună cu membri juriului, am decis că acesta este filmul nostru câştigător al premiului acordat de TV5 Monde, RFI România şi Institutul Francez.
În general, despre ceea ce am văzut am scris. Unele le-am lăsat să treacă pe lângă mine fiindcă nu aveam ceva deosebit de spus despre ele.
Aş putea spune că De l'ombre il y a / Un loc la umbră (r. Nathan Nicholovitch) mi-a plăcut mai ales pentru mesajul puternic pe care îl transmite şi pentru prestaţia lui David D'Ingeo, actor care îşi merită pe deplin premiul pentru cea mai bună interpretare la TIFF. Aproape cu aceeaşi stare am ieşit şi de la Shelley (r. Ali Abbasi), însă doar starea pe care o oferă acest film este bună. Da, şi jocul Cosminei Stratan. În rest, lucrurile doar arată bine în acest lungmetraj. Ca să rămânem la filmele din competiţie, este de înţeles de ce Tanna (r. Martin Butler, Bentley Dean) a fost votat atât de bine de către spectatori. Pentru că e o poveste de dragoste inteligibilă pentru orice cultură, iar modul în care ea se traduce în orice limbă place unui public dornic de o poveste recognoscibilă. Exact la fel este efectul pe care îl produce şi Fado (r. Jonas Rothlaender), un plot care oglindeşte viaţa reală, însă care rămâne tern şi plat, nu produce vreo scânteie demnă de un astfel de synopsis.
Island City / Trei poveşti din Mumbai (r. Ruchika Oberoi) începe ca o comedie savuroasă, însă sala încetează să mai râdă pe parcursul ultimelor două poveşti - prima fiind mai bună. Totuşi, scenariul se susţine până la sfârşit, iar filmul se încheie circular. Un alt film care trebuie remarcat este Sparrow / Vrăbii (r. Runar Runarsson), o peliculă în care primează emoţia şi sentimentalismul. Pentru că vorbeşte despre relaţia dintre tată şi fiu şi, în acelaşi timp, despre relaţia fiului cu dragostea adolescentină. Şi acest film îşi merită premiul special al juriului TIFF. O altă surpriză plăcută a fost şi filmul Jajda / Sete (r. Svetla Tsotsorkova) o producţie a vecinilor noştri bulgari. Dinamica dintre protagonişti este uimitoare, pe fondul unui film static şi cu o poveste aparent banală.
În Ziua Maghiară am avut ocazia să văd un film care mi-a plăcut în mod special: Tabula rasa. Ar fi meritat un premiu pentru un scenariu bine scris şi pentru jocul actoricesc al lui Molnar Levente şi Bogdan Zsolt, ambii actori clujeni.
Cam aşa a fost pentru mine TIFF 15 - deja aştept ediţia de anul viitor, cea din 2017!
Descarcă programul TIFF 2016 aici..