Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul TIFF 2016

12 filme ingenioase în Competiţia TIFF, 2016


Comunicat de presă

mai 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Competiţia Festivalului Internaţional de Film Transilvania (27 mai - 5 iunie 2016) de anul acesta stă sub semnul diversităţii şi inventivităţii, tinerii cineaşti deconstruind ingenios convenţiile genului horror, thriller, romance şi western. Cele 12 filme care concurează pentru Trofeul Transilvania - realizate de regizori debutanţi sau aflaţi la al doilea lungmetraj - vin din 16 ţări: Franţa, Tunisia, Belgia, Islanda, Danemarca, Australia, India, Bulgaria, România, Marea Britanie, Germania, Israel, Franţa, Cambodgia, Spania şi, pentru prima dată în istoria festivalului, din Vanuatu. Nouă dintre ele sunt filme de debut.


"Primul film pe care l-am invitat în competiţie a fost Island City (India), iar ultimul confirmat a fost De l'ombre il y a (Franţa-Cambodgia). Nici că puteau fi mai deosebite unul de celălalt: primul e un film în scheciuri fără legătură între ele, teribil de inventiv şi de cameleonic, fiecare dintre cele trei episoade corespunzând unui gen cinematografic. Celălalt sfidează convenţiile narative şi se sustrage oricărei etichete, generând o experienţă cinematografică fără plasă de siguranţă, de-o frumuseţe şi emoţie viscerale. Aceste diferenţe radicale le caracterizează, de altfel, şi pe celelalte zece filme din concurs. În plus, nici unul nu joacă precaut - toate îşi asumă un risc", spune directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov.

"Sub semnul diversităţii extreme se află şi prezenţa românească din competiţie: dacă producţia străină Shelley e o mostră impecabilă de film de groază, prilejuindu-i actriţei Cosmina Stratan un excelent rol de compoziţie, Câini răstoarnă convenţiile filmului de gen - ca să nu mai vorbesc de cele ale Noului Val - şi devine un veritabil anti-western balcanic", adaugă Chirilov.

Singurul film românesc din competiţia TIFF 2016, Câini este debutul regizorului Bogdan Mirică, scenaristul şi co-regizorul serialului HBO Umbre. Filmul va fi proiectat în Un Certain Regard la Cannes 2016 şi va avea premiera naţională la Cluj. Thriller-ul cu Dragoş Bucur, Vlad Ivanov şi Gheorghe Visu în rolurile principale urmăreşte traseul lui Roman, un tânăr care ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde devine, treptat, martorul unor evenimente bizare.


Debut este şi Shelley, în regia lui Ali Abbasi, un horror comparat cu Rosemary's Baby al lui Roman Polanski, în care o sarcină controlată de puteri malefice devine o ameninţare pentru mama-surogat, interpretată de Cosmina Stratan (După dealuri).


À peine j'ouvre les yeux este debutul impresionant al regizoarei Leyla Bouzid (Veneţia 2015), în care o adolescentă pasionată de rock'n'roll descoperă rebeliunea şi pericolele unui regim opresiv, în pragul izbucnirii revoluţiei tunisiene din 2010.


Islandezul Rúnar Rúnarsson revine la Cluj, la 5 ani după ce a câştigat Premiul de regie pentru Eldfjall / Vulcano, cu Þrestir / Sparrows. Desemnat cel mai bun film la San Sebastian, Sparrows urmăreşte drumul către maturizare al lui Ari, un adolescent forţat de circumstanţe să revină asupra relaţiei disfuncţionale cu tatăl alcoolic.


Tanna (Premiul Publicului, Veneţia 2015) a fost filmat integral de către documentariştii Bentley Dean şi Martin Butler în Vanuatu, o ţară insulară din Pacific. Inspirat de o poveste locală tragică, filmul spune o poveste clasică de dragoste interzisă, căreia îi dau viaţă chiar aborigenii insulei Tanna.


Fado, debutul regizorului german Jonas Rothlaender, este povestea unui cuplu care oferă o a doua şansă relaţiei, lăsând însă vechi tipare de comportament să creeze o interdependenţă obsesivă. Island City, primul lungmetraj al regizoarei Ruchika Oberoi, este o introducere în Mumbaiul actual prin intermediul a trei poveşti despre alienare şi control în societatea modernă.


Jajda / Thirst (San Sebastian 2015) este debutul nuanţat al bulgăroaicei Svetla Tsotsorkova, a cărei afinitate pentru dialogul minimalist şi teatrul cehovian se regăseşte într-o poveste rurală animată de frustrări şi pulsiuni sexuale.


Odată cu cel de-al doilea film al său, controversatul Tikkun, în care un tânăr trece brusc de la fanatism religios la sfidare, în urma unui accident aproape mortal, israelianul Avishai Sivan a demonstrat că are potenţial să devină un nou Lars von Trier, conform "Screen Daily".


Remainder (r. Omer Fast), adaptare după un roman-cult britanic, este un sofisticat thriller psihologic despre rolul memoriei în re-construirea identităţii.


La puerta abierta, debutul Marinei Seresesky, este o tragicomedie madrilenă despre relaţia defectuoasă dintre o mamă şi fiica sa, ambele prostituate.


În De l'ombre il y a (r. Nathan Nicholovitch), un travestit stabilit în Cambodgia îşi descoperă latura paternă odată ce întâlneşte o copilă ce se prostituează.



Competiţie TIFF 2016

Când deschid ochii / As I Open my Eyes / À peine j'ouvre mes yeux, r. Lyla Bouzid (Franţa, Tunisia, Belgia, EAU)
Cîini / Dogs, r. Bogdan Mirică (România)
Fado, r. Jonas Rothlaender (Germania)
Fragmentar / Remainder, r. Omer Fast (Marea Britanie)
Sete / Thirst / Jajda, r. Svetla Tsotsorkova (Bulgaria)
Shelley, r. Ali Abbasi (Danemarca)
Tanna, r. Bentley Dean, Martin Butler (Australia, Vanuatu)
Tikkun, Avishai Sivan (Israel)
Trei poveşti din Mumbai / Island City, r. Ruchika Oberoi (India)
Un loc la umbră / Where There is Shade / De l'ombre il y a, r. Nathan Nicholovitch (Franţa, Cambodgia)
Uşa deschisă / The Open Door / La Puerta Abierta, r. Marina Seresesky (Spania)
Vrăbii / Sparrows / Þrestir, r. Rúnar Rúnarsson (Islanda, Danemarca)

Patru dintre cei cinci membri ai juriului Competiţiei TIFF 2016 sunt Wieland Speck, directorul secţiunii Panorama a Festivalului de la Berlin, Bill Guentzler, directorul artistic al Cleveland International Film Festival, actriţa bulgară Margita Gosheva, premiată pentru interpretarea din Urok / The Lesson / Lecţia la TIFF 2015, şi regizorul polonez Tomasz Wasilewski, distins cu Premiul de regie la TIFF 2014 pentru Plynace wiezowce / Floating Skyscrapers şi prezent în programul din 2016 cu Zjednoczone stany milosci / United States of Love.

***

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (27 mai - 5 iunie 2016) este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă - MEDIA al Uniunii Europene
Prezentat de: Staropramen
Sponsor Principal: Raiffeisen Bank
Partener Principal: Mastercard
Maşina oficială: Mercedes-Benz
Sponsori: HBO, MOL România, Aegon, EuroGSM, Madd Electronics Group, Avon, EBS, E.ON Energie România, Energobit, Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria, Jameson, Noumax, Compania de Apă Someş, CSI Romania, PMA Invest
Partener Tehnic: BenQ
Partener Logistic Oficial: DHL
Restaurant oficial: McDonald's
Parteneri instituţionali: The Japan Foundation, Ambasada Israelului în România, Ambasada Republicii Coreea în România, Forumul Cultural Austriac, Institutul Francez Bucureşti, Institutul Francez Cluj-Napoca, Ambasada Spaniei în România, Institutul Polonez, Delegaţia Valonia- Bruxelles.
Co-producător: TVR Cluj
Parteneri media: TV5 Monde, Shorts TV, Europa FM, Zile şi Nopţi, Cinemap, Cineuropa.org, Cinemagia, CinemaRX, Elle, Glamour, Viva, Business Review, VICE, Decât o Revistă, Radio România Cultural, Filmneweurope, News.ro, LiterNet, Ziarul Metropolis, Sub25.ro, Muzzix.ro, Urban.ro, Observator Cultural, Cinefan.ro, Aarc.ro, Umblat.ro, altRadio
Parteneri media locali: Radio Cluj, Infotrafic, Monitorul de Cluj, Transilvania Reporter, Ziua de Cluj, Filmtett, Igen tessék!, Kronika, Erdely Naplo, Transindex, Clujulcultural.ro, eClujeanul.ro, I Love Cluj, Sinteza
Partener de monitorizare: mediaTRUST


Descarcă programul TIFF 2016 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2016


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Sieranevada şi marea trăncăneală, Marian Rădulescu
 Dreptate - Câini, Alin Vara
 Trageţi un loz! - Două lozuri, Mihai Brezeanu
 Din lentoarea estului sălbatic - Câini, Rareş-George Nae
 Caravana TIFF, 2016, gata de start. Traseul filmelor prin ţară, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2016


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer