Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2016

CatasTIFF 2016 (IV) - La puerta abierta / Uşa deschisă


Florian-Rareş Tileagă

PasiLiberi.ro, mai 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Despre filmul de mai jos aş fi vrut să scriu mai mult decât am scris. Nu e cel mai bun pe care l-am văzut în ultimul timp, nu e nici măcar original, ca situaţii, ca umor, ca tot. De fapt, văzându-l, aveam mereu senzaţia că tipul ăla de secvenţă şi genul ăla de poantă l-am mai văzut în altă parte, fără să ştiu exact unde. Dar mi-a plăcut, m-a convins şi, când mă convinge ceva, aş vrea să tot vorbesc despre asta. Cât despre originalitate, ideea este - şi o subliniez ori de câte ori am ocazia - că un film, un spectacol de teatru etc. se separă de restul nu prin faptul că spune o poveste care nu s-a mai spus, ci prin faptul că o spune cum nu s-a mai spus. Vă recomand, aşadar, povestea de mai jos.

La puerta abierta / Uşa deschisă / The Open Door. Un bloc de târfe, sârme cu haine întinse între etaje şi o atmosferă de coteţ de găini. Mama o înjură pe fiică, fiica pe mamă, etajul 1 se înjură cu etajul 2 şi, la un loc, toţi vecinii între ei. Iată universul în care are loc povestea din La puerta abierta / Uşa deschisă, un univers urât, ţicnit, cretin (şi sunt blând în exprimare, credeţi-mă), în care fiecare urlă şi trânteşte cu uşile.


Din păcate, asta e lumea în care e nevoită să crească Lyuba, o fetiţă de şapte ani care, după moartea mamei, fuge din casă şi se ascunde într-un alt apartament de la acelaşi etaj. Acolo, însă, locuiesc Rosa, o târfă de vreo 50 de ani, şi Antonia, mama ei, o babă în căruţ cu rotile, ex-prostituată - două acrituri care se urăsc reciproc şi care, mai ales, îşi urăsc viaţa. Lyuba, în acest cuib de viespi, pare să n-aibă nici o şansă.

Dar, culmea, intruziunea micuţei în viaţa celor două femei are alt efect. Dacă la început ambele vor s-o dea afară, mai apoi fetiţa începe să devină din ce în ce mai utilă. Tace, îndură, se pricepe la toate ca un fel de "fata moşneagului" din poveşti şi trezeşte, în cele două femei, nevoi şi instincte care le modifică radical vieţile. Din baba dementă, Antonia se transformă, încet, în bunica blândă, ideală, care dintotdeauna şi-ar fi dorit să fie. În plus, având-o alături pe fetiţă, 24 de ore din 24, bătrâna are acum ocazia de a se proiecta în trecut şi de a fi, cumva, mama bună care n-a fost în stare să fie toată viaţa. Rosa, pe de altă parte, e scârbită de posibilitatea de a fi, dintr-o dată, un om mai bun. O urăşte şi mai tare pe mamă, pentru noul ei statut de bunică şi e decisă să excludă, din inima ei, orice soi de emoţie. Relaţia ratată cu mama pare să aibă, din acest punct de vedere, cel mai urât deznodământ.

Nu vă închipuiţi, însă, un film lacrimogen. Dacă aţi văzut Almodóvar, Álex de la Iglesia sau orice altceva din uriaşa ofertă a cinema-ului latin, veţi şti că şi aici povestea înseamnă umor şi viteză. Sau amintiţi-vă de personajul Cabiriei, din Nopţile Cabiriei al lui Fellini, şi înmulţiţi-o cu zece, ca să obţineţi temperatura umană din La puerta abierta / Uşa deschisă. De la primele minute de film, povestea izbucneşte pe ecran în schimburi iuţi de atitudini şi replici, care ridică tonusul poveştii la un nivel pe care doar spaniolii îl pot atinge. Trebuie să ţii pasul, ca să te bucuri de poveste, pentru că şi aici, ca în aproape toate filmele iberice, axul este comicul de caracter şi, parţial, comicul de situaţie, alimentat de viteza loviturilor sub centură şi a judecăţilor de valoare, tipice sângelui latin. Personajele sunt ironice, autoironice, plâng, ţipă, mor, omoară şi trăiesc, de fapt, din energia cu care îşi încalcă reciproc teritoriile, fiind mai aproape de caricatură decât de firesc. Şi chiar dacă multe drame au loc dincolo de replici, în La puerta abierta / Uşa deschisă, chiar dacă accentul e grav şi cade pe importanţa iertării, a bunătăţii, a iubirii, totuşi dialogul zvâcneşte de umor, individualizând personajele. Iată de ce toate rolurile din film - peste care tronează rolul bătrânei, jucat vulcanic şi 100% imprevizibil de către Terele Pévez - sunt roluri a căror forţă stă în verbozitate, într-o teatralitate cum destul de rar se vede pe ecranul de film.

Din punctul meu de vedere, La puerta abierta / Uşa deschisă va deveni un clasic, un film de personaj, în care oamenii sunt atât de gros desenaţi, încât par personaje din desene. O să găsiţi aici hiena, lupul, îngeraşul, şarpele, leul, vulpea, balena. Şi o să râdeţi pe măsură.

Filmul mai rulează miercuri, 1 iunie 2016, ora 12.45, la Cinema "Victoria".
Spania, 2016, 88 min
Titlu original: La puerta abierta
Regie: Marina Seresesky
Scenariu: Marina Seresesky
Imagine: Roberto Fernández
Distribuţie (parţial): Carmen Machi; Terele Pávez


Descarcă programul TIFF 2016 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2016


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Numărându-ne morţii - Note despre Ultima zi, Mihai Brezeanu
 Ultima zi sau fericita întristare, Marian Rădulescu
 Sieranevada şi marea trăncăneală, Marian Rădulescu
 Dreptate - Câini, Alin Vara
 Trageţi un loz! - Două lozuri, Mihai Brezeanu
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2016


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer