Sălbatic / Wild. Ania locuieşte singură. Din când în când vorbeşte pe net cu sora ei, din când în când îşi vizitează bunicul, internat în spital şi din când în când dă târcoale prin biroul şefului, cu care are sau nu o relaţie. Totul e din când în când pentru această tânără total absentă, până în clipa când vede un lup în parc. E atât de fascinată de el, încât îl urmăreşte, îl fură şi îl încuie în apartament, câştigându-i încrederea cu hălci de carne şi... sânge menstrual. Treptat, fata rupe orice contact cu lumea şi tot ce era convenţie socială sau compromis e pulverizat într-un mod de viaţă anarhic, violent, cu un final pe măsură.
Un antropolog ar putea vedea, în Wild, o bună aplicare a scenariului standard referitor la sacru şi profan, conform căruia exponentul unei societăţi în criză face o "ieşire" în spaţiile originare pentru a recupera energii şi modele autentice. Aici, spaţiul originar e parcul, care apoi - prin "mutarea" lupului în bloc - devine însuşi apartamentul. Are loc, pe urmă, procesul de animalizare a fetei, sub imperiul viscerelor care domină tot şi care îi dictează un mod de viaţă fără vorbe, dar plin de carnalitate. Ei bine, tocmai în această accentuare stă meritul major al scenaristei-regizoare Nicolette Krebitz, care a înţeles importanţa separării Aniei de context. Practic, celelalte personaje - şeful nevrotic, sora zvăpăiată, bunicul aflat în comă, vecinii iritaţi - există pentru a marca, prin opoziţie, identitatea fetei, care împrumută tot mai mult din caracterul dominant al lupului. Iar ceea ce părea la început a fi o relaţie imposibilă între o fată solitară şi un lup fioros, devine un soi de "frumoasa şi bestia" la un nivel de senzualitate aproape ritualic (vezi scenele de hrănire a lupului, transformate parcă în dansuri ceremoniale).
Vorbeam, mai sus, despre aplauze. Menţionez că nu obişnuiesc să evaluez cinema-ul în funcţie de cantitatea / durata bătăilor din palme, însă Wild e un film la care eu, unul, am evitat să aplaud, la fel ca aproape toţi ceilalţi. Iar cei care au aplaudat, au făcut-o înţepat, parcă pe fugă. Nu pentru că "nu ne-a plăcut", ci pentru că e tipul de poveste care nu prea poate plăcea, enerva, entuziasma, etc. De fapt, e incapabil de a stârni emoţii, din simplul motiv că relaţia de iubire dintre Ania şi lup e redusă la un nivel de ilustrare a unui caz periferic, cu care nimeni dintre noi nu va avea ceva în comun. Păcat, fiindcă erosul este o temă universală, atemporală, asexuală, indiferent că ar fi vorba despre legătura între un bărbat şi o femeie sau, ficţional, între un stilou şi o călimară. În plus, există unele scene suplimentare, adiacente poveştii centrale dintre Ania şi animal, care "răcesc" acţiunea şi coboară în derizoriu ceea ce ar fi putut să rămână profund până la capăt. E ca şi când unicul scop al acelor scene e să ne facă să râdem, să ridicăm sprâncenele a mirare sau greaţă sau, cine ştie, să privim cu o curiozitate morbidă situaţii la care nu ne-am fi gândit vreodată. Da, Wild are accente de farsă tragică, nimic de contestat. Neverosimilul şi ocultul sunt, aici, obligatorii şi nimeni n-ar trebui să caute realism şi previzibilitate. Dar asta nu scuză scăparea de sub control a unor scene, care sunt doar amuzante. Păcat, filmul Nicolettei Krebitz rămâne cel mult o propunere antropologică - una de succes, dar vulnerabilă ca film.
Filmul mai rulează miercuri, 1 iunie 2016, ora 17.00, la Cinema "Victoria".
Germania, 2016, 97 min
Titlu original: Wild
Regie: Nicolette Krebitz
Scenariu: Nicolette Krebitz
Imagine: Reinhold Vorschneider
Distribuţie (parţial): Lilith Stangenberg; Georg Friedrich.
Descarcă programul TIFF 2016 aici..