Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2016

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Concert de muzică italiană la Ateneul Român


Marcel Frandeş

noiembrie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
 
Concertul Orchestrei simfonice şi a Corului Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, desfăşurat la 10 noiembrie 2016, dirijat de David Crescenzi, a oferit publicului de la sala Ateneului Român din Bucureşti un incitant şi spectaculos program cu muzică italiană: Uvertura operei Cenuşăreasa şi Stabat Mater pentru solişti, cor şi orchestră, ambele lucrări de Gioacchino Rossini, cea din urmă având ca solişti pe soprana Lavinia Mamot, mezzo-soprana Antonela Bârnat, tenorul Cristian Bălăşescu şi basul Iustinian Zetea. Corul a fost pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner. Concertul pentru vioară şi orchestra nr. 1 în re major, op. 6 de Niccolò Paganini l-a avut ca solist pe Gabriel Croitoru. Concertmaistrul invitat a fost David Lefèvre. Un concert simfonic entuziasmant, de foarte bună calitate.
 
Muzica italiană cultă, în general, şi cea a lui Gioacchino Rossini, în special, place.
 
 
O iubim fiindcă aduce optimism, bucurie şi chef de viaţă. Are o naturaleţe şi un anume caracter festiv meridional, ascultând-o simţi cum ţi se vindecă sufletul de ofensele şi vulgarităţile întâlnite prea adesea astăzi.
 
David Crescenzi este un muzician complex, pianist, dirijor de orchestră şi de cor.
 
 
A început studiile la Conservatorul din Fermo, apoi a continuat la Conservatorul din Pesaro (Italia). Timp de mai mulţi ani a fost asistent şi colaborator al lui Alessio Vlad, şi elev al lui Gustav Khun, cu care s-a perfecţionat, între anii 1998 şi 2003 la Pomeriggi Musicali din Milano. A activat ca pianist acompaniator şi dirijor asistent la diferite teatre lirice şi festivaluri. A colaborat ca director artistic cu Teatrul Operei din Cairo, dirijând o perioadă de cinci stagiuni numeroase spectacole. Din 1999 a fost dirijor de cor şi director muzical la Teatrul Carlo Felice din Genova şi la Teatrul San Carlo din Neapole. A dirijat opera Aspire de David Krane, în 2005, cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice Asiatice, la Doha, în Quatar. A dirijat de asemenea, Orchestra Teatrului Reggio din Parma, Orchestra de Cameră din Bologna, Orchestra Filarmonică Gioacchino Rossini din Pesaro, Orchestra Operei din Zagreb, Croaţia, Filarmonica din Alessandria, Orchestra Teatrului Benedetto Marcello din Teramo şi Opera Naţională din Bucureşti. În 2008 a realizat prima audiţie absolută în Italia, a operei comice Neues vom Tages de Paul Hindemith, la Arena Sfersterio din Macerata. A dirijat concertele de gală ale unor competiţii precum: Concursul Internaţional de vioară Andreea Postacchini - Fermo, Italia, 2005, 2006 şi Concursul Internaţional Nuova Coppa pianisti din Osimo, Ancona, Italia, 2004, 2005. David Crescenzi a susţinut în 2007 cursuri de măiestrie la Viena, la Asociaţia C.E.E. Musiktheater. Din 2002, dirijorul David Crescenzi colaborează cu Opera Naţională Română din Timişoara, cu care a participat la Festivalul Internaţional George Enescu,  ediţia 2006.
 
În deschiderea serii muzicale de la Ateneu a răsunat Uvertura operei Cenuşăreasa de Gioacchino Rossini, interpretată cu o vervă imbatabilă, de către Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, aflată sub bagheta dirijorului David Crescenzi. Libretul operei La Cenerentola a fost scris de Jacopo Ferretti, având ca sursă, celebra scriere a lui Charles Perrault. Premiera operei lui Rossini a avut loc la Roma, în 25 ianuarie 1817.
 

Stephen Palmer a realizat, în anul 1993, un film de televiziune de animaţie, L'opéra imaginaire, în care este inclus şi un sextet - Questo è un nodo avviluppato (Acesta este un nod înfăşurat) - din opera Cenuşăreasa de Gioacchino Rossini.
 
În concertul din 10 noiembrie 2016, de la Filarmonica George Enescu din Bucureşti, dirijorul de origine italiană a impresionat prin eficienţa sa. În doar câteva repetiţii, David Crescenzi şi-a precizat cerinţele estetice şi interpretative, astfel încât, având o foarte bună comunicare cu soliştii, instrumentiştii şi coriştii de pe scena Ateneului, maestrul a reuşit să realizeze un concert de muzică italiană romantică, deosebit de frumos. În Uvertura operei Cenuşăreasa de Rossini, am savurat acele accelerandi cuplate cu crescendi, caracteristice stilului rossinian, pe care David Crescenzi le-a condus cu naturaleţe şi cu un elan molipsitor. Iar ansamblul orchestral a simţit exact rata stringendo-ului, gradând optim toţi parametrii sonori. Am remarcat calitatea excelentă a solo-ului de clarinet, precum şi dialogurile pline de spirit ale flautului piccolo cu fagotul. Câtă elasticitate în freamătul corzilor în tremolo!
 
A urmat Concertul de vioară nr. 1 în re major, M.S. 21, op. 6 de Niccolò Paganini, solist Gabriel Croitoru. Într-o formă excepţională, îndrăgitul violonist român a oferit publicului din sala Ateneului o veritabilă mostră de bravură. Iar vioara pe care a cântat cândva George Enescu, suna formidabil: strălucitor în acut, rotund şi plin de armonice în registrul grav, pe coada sol, răspunzând la fracţiuni de secundă, oricărui impuls imprimat arcuşului cu măiestrie. Vibrato-ul dens, generos, învăluia sunetele precum o aură, conferind melodiilor o vitalitate unică. Deşi pasajele violonistice erau concepute de Paganini ca nişte salturi mortale fără plasă, pe scenă era un violonist matur, sigur pe el, chiar zâmbitor în cele mai dificile secvenţe cromatice, concentrat acolo unde flageoletele artificiale în duble coarde solicită o precizie de ceasornicar şi un muzician de înaltă clasă, dacă este să apreciem conducerea frazei muzicale. În Cadenţa la prima mişcare Allegro maestoso a concertului, se distingeau temele în stilul bel-canto, întreţesute de dantelăriile melodice în arpegii. Influenţa muzicii lui Rossini, pe care Paganini l-a admirat, se putea întrezări şi în partea mediană a concertului, în Adagio.
 
 
Rondoul final, Allegro spirituoso, te transporta când într-o lume însorită, când te arunca pe şinele unui montagne-russe, acolo unde din înălţime plonjezi spre sol, într-un şir de contorsionări ce te ţin cu sufletul la gură.
 
 
Răpăieli de spiccato, percutări în staccato, toată gama procedeelor tehnice de virtuozitate transcendentală uimesc şi astăzi, ascultând ceea ce a putut crea Paganini:
 

Acompaniamentul orchestral a fost precis, discret, mulat ritmic şi agogic pe intenţiile solistului. David Crescenzi a urmărit la centimetru arcuşul solistului, înţelegându-se doar din priviri asupra desfăşurării discursului muzical.
 
După ropotele de aplauze, violonistul Gabriel Croitoru a cântat, la bis Sarabanda în si minor, din Partita I, pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach. Simplitate, seninătate şi un simţ polifonic rafinat, toate înveşmântate în emoţie artistică.
 
În partea a doua a serii muzicale de la Ateneul Român, am ascultat lucrarea vocal-simfonică Stabat Mater de Gioacchino Rossini. Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii George Enescu dirijate de David Crescenzi, împreună cu soliştii vocali soprana Lavinia Mamot, mezzo-soprana Antonela Bârnat, tenorul Cristian Bălăşescu şi basul Iustinian Zetea au dăruit publicului o versiune înălţătoare a acestei splendide lucrări muzicale.
 
Rossini a început să compună acest opus în 1831, dar l-a terminat abia peste zece ani. Premiera a avut loc în 7 ianuarie 1842, la Paris.
 
O serie de alţi 250 de compozitori, în afară de Rossini, au scris Stabat Mater, dintre care amintim pe: Emanuele Astroga, Johann Sebastian Bach, Luigi Boccherini, Marc-Antoine Charpentier, Antonin Dvořák, Pedro de Escobar, Johann Joseph Fux, Joseph Haydn, Zoltán Kodaly, Orlando di Lasso, Ennio Morricone, Giovanni Pierluigi da Palestrina, Giovanni Battista Pergolesi, Francis Poulenc, Alessandro şi Domenico Scarlatti, Franz Liszt, Franz Schubert, Krzysztof Penderecki, Karol Szymanowski, Giuseppe Tartini, Giuseppe Verdi şi Antonio Vivaldi.
Lucrarea cuprinde zece părţi [1]:
1. Stabat Mater dolorosa (Maica sfântă-ndurerată): solişti şi cor.
2. Cuius animam gementem (E cu inima rănită): solo tenor.
3. Quis est homo (Cine nu ar plânge oare?): duo soprană şi mezzo-soprană.
4. Pro peccatis suae gentis (Pentru-a lumii mari păcate): solo bas.
5. Eia, Mater, fons amoris (Maică plină de iubire): solo bas şi cor a cappella.
6. Sancta Mater, istud agas (Maică Sfântă): cvartetul vocal.
7. Fac, ut portem Christi mortem (Şi să plâng plin de căinţă): solo mezzo-soprană.
8. Inflammatus et accensus (Înflăcărat şi înălţător): solo soprană şi cor.
9.  Quando corpus morietur (Iar când trupu-mi va fi rece): solişti şi cor.
10. In sempiterna sæcula, Amen (În vecii vecilor, Amin): cor. 
 
Textul poemului este atribuit de către cercetători fie unui călugăr englez, John Pecham (1270), fie unor călugări franciscani din Assisi. A fost tradus din latină în 24 de limbi. Versurile celebrează misterul compasiunii sau al celor şapte dureri ale Fecioarei Maria în faţa crucii.
 
Iar muzica lui Rossini te acaparează, te face mai smerit, îngândurat, dar în final încrezător.
 

Soprana Lavinia Mamot a cântat emoţionant, cu o voce timbrată în mod adecvat melodiei sacre rossiniene. Vibrato-ul ei natural, emisia pură şi intonaţia impecabilă au contribuit la încununarea unor momente artistice pline de sensibilitate. Cvartetul vocal a cântat cu o mare nobleţe. Secţiunile în care corul domina fluxul muzical au generat o sobrietate, în care armoniosul plutea învăluit de atmosfera de compasiune.
 
 
Solo-urile de fagot din incipitul monumentalei lucrări au indus o atmosferă copleşitoare, declanşând intrarea corului. Dramatismul şi tensiunea unor părţi alternau cu resemnarea şi iubirea nemărginită. Aria tenorului, Cristian Bălăşescu a impresionat prin modul în care elementul agogic potenţa afectul de moment. Sincronizările vocilor soliştilor între ei, dar şi a ansamblului orchestral cu aceştia şi corul este meritul dirijorului David Crescenzi.
 
Aplauzele puternice şi îndelungate au răsplătit pe interpreţii acestei lucrări deosebit de frumoase.
 
Note
- traducerea titlurilor din Stabat Mater este preluată din Cartea de rugăciuni, Sfânta Liturghie, Imprimeria Arhiepiscopiei romano-catolice din Bucureşti, 1990, pag. 199-202.
- Imaginea cu Peisaj cu irişi violeţi, 1903, de Louis Valtat (1869-1952), pictor francez fauvist, a fost preluată de pe site-ul : http://3.bp.blogspot.com/
https://fr.wikipedia.org/wiki/Stabat_Mater_(Rossini)

 



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2016


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Simfonia nr. 3 de Anton Bruckner, la Ateneul Român, Marcel Frandeş
 Sunetul aurit al tânărului violoncelist Andrei Ioniţă, Marcel Frandeş
 Tehnică strălucită şi sunet timbrat măiestrit - violonistul Jakub Jakowicz, la Ateneu, Marcel Frandeş
 De la Apus la Răsărit, Ioana Hrior
 Concertul de deschidere al festivalului Chei 2016 al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2016


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer